Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cei mai mulţi români vor petrece Paştele acasă şi vor aloca între 101 şi 300 lei pentru cumpărături

GALERIE
cumparaturi
  • cumparaturi
- +

Aproape 63% dintre români din oraşe vor petrece Paştele acasă, alături de familie, cei mai mulţi vor aloca un buget cuprins între 101-300 lei pentru această sărbătoare şi doar 21,7% vor primi prime în bani sau tichete cadou, potrivit unui studiu realizat de MEDNET Marketing Research Center.

Puţin peste 16,2% dintre români vor sărbători alături de prieteni, 15,6% vor părăsi localitatea pentru a merge la prieteni/rude şi numai 5,4% vor călători la munte, la mare sau în străinătate.

Potrivit studiului, bugetul mediu alocat pentru cumpărături de Paşte este de 358,43 lei. Astfel, 27,2% dintre persoanele intervievate au alocat o sumă cuprinsă între 101-300 lei, 21,8% între 301-500 lei, în timp ce 13,7% estimează că vor cheltui de Paşte peste 500 lei.

Comparativ cu anul trecut, pentru 34% dintre orăşenii cuprinşi în eşantion bugetul a rămas neschimbat, pentru 32% este mai mic şi doar pentru 12% a crescut.

"Criza economică şi financiară încă se resimte puternic pe piaţa muncii. Astfel, când vine vorba de cheltuieli suplimentare, angajatorii nu mai sunt la fel de generoşi ca în perioada de boom economic, cu ocazia Paştelui evitând să ofere beneficii suplimentare angajaţilor", se mai arată în studiu.

În acest context, pentru 52,8% dintre persoanele intervievate care sunt angajate, Paştele nu vine cu beneficii extra-salariale. Doar 12,7% vor primi primă de Paşte în bani, 9% primă constând în tichete cadou şi 16,7% zile libere suplimentare (2-3 Mai).

În ceea ce priveşte ziua de 1 Mai (Ziua Internațională a Muncii), aproape jumătate dintre persoanele intervievate (47,4%) o vor petrece în compania familiei.

"Cu toate acestea, tradiţionala ieşire la iarbă verde se regăseşte printre opțiunile orăşenilor de petrecere a Zilei Internaționale a Muncii, 20,1% dintre aceştia intenţionând să meargă la pădure, în parc sau cel puţin într-un spaţiu amenajat pentru grătare", conform datelor MEDNET.

Suma medie alocată sărbătoririi zilei de 1 Mai este de 179,89 lei.

În acest context, cei care petrec în localitățile de domiciliu au alocat pentru această sărbătoare sume mai mici de 300 lei, în timp ce aceia care îşi vor petrece ziua de 1 Mai la mare, la munte sau în străinătate au bugetat sume ceva mai mari, peste 300 lei.

Mai mult, 38% dintre persoanele intervievate apreciază că bugetul planificat pentru sărbătorirea Zilei Internaționale a Muncii este la fel cu cel de anul trecut, în timp ce numai pentru 8,5% dintre aceştia suma va fi mai mare.

Pe de altă parte, 21,3% dintre orăşenii cuprinşi în eşantion nu au alocat nici un buget pentru petrecerea zilei de 1 Mai, fie din cauza situaţiei financiare, fie pentru că vor lucra.

Studiul a fost realizat online, pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional, urban, în perioada 18 – 23 aprilie 2013. Au fost intervievate 1.138 persoane cu vârsta cuprinsă în intervalul 18 – 70 ani. Marja de eroare a studiului este de ±2,91%.

Mediafax

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri