anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Cei mai străluciţi elevi. Cine sunt cei 16 „zecişti” ieşeni de la Evaluare? Marea surpriză de la Voinești

GALERIE
WhatsApp Image 2022-06-23 at 17.57.17
  • WhatsApp Image 2022-06-23 at 17.57.17
- +

În judeţul Iaşi, la Evaluarea Naţională, sunt şaisprezece medii de 10, înainte de contestaţii. Primele rezultate la Evaluarea Naţională au fost distribuite ieri, şaisprezece elevi din judeţ obţinând media maximă, 10.00, adică 10.00 la ambele probe. Cei mai mulţi elevi decarişti sunt de la Colegiul Naţional din Iaşi. Concret, patru elevi sunt de la Colegiul „Emil Racoviţă”, şapte elevi de la Colegiul Naţional, doi elevi de la Colegiul „Costache Negruzzi” , alături de un elev de la Şcoala Gimnazială „Ştefan Bârsănescu” , un elev de la Școala Gimnazială ”Bogdan Petriceicu Hașdeu”şi un elev de la Şcoala Gimnazială „Ioanid Romanescu”, Voineşti. „Ziarul de Iaşi” a discutat cu ei ieri, după aflarea rezultatelor.

 

Școala Voinești - O mare surpriză a venit din mediul rural. Elevul Vasile Măriuței a reușit performanța de a lua nota 10.00 la Evaluare, fiind astfel singurul elev din mediul rural din județ care reușește o astfel de performanță absolut notabilă. Profesorii acestuia ne-au spus că este un elev excepțional, fără resurse materiale deosebite în familie, și care vrea să își continuie studiile la Liceul de Informatică din Iași.

NAȚIONAL - Colegiul Naţional se bucură de şapte elevi cu media 10 la Evaluarea Naţională.

Maria Sfecliş este unul dintre decariştii din acest an. Ea spune că experienţa examenului a fost complet diferită faţă de ce a trăit până acum.

„Credeam că voi trece cu uşurinţă peste orice obstacol care urma să îmi răsară în cale, că nu voi întâmpina nicio dificultate firească şi că voi lua 10 în ambele probe. Deşi mi-am îndeplinit obiectivul, nu a fost un proces simplu. Simulările mi-au afectat mult încrederea în cunoştinţele acumulate şi în abilităţile analitice, însă am fost mereu norocoasă să găsesc sprijin în prietena mea cea mai bună, în părinţii care credeau în mine, în profesorii care îmi observau potenţialul şi în colegii care mă preţuiau. Sunt mândră atât de rezultat, cât şi de proces, şi nu aş schimba nimic dacă m-aş reîntoarce la începutul anului.”, explică aceasta.

Tudor Brumă este şi el elev de nota 10. Anul acesta a reuşit să îmbine pasiunea pentru voluntariat cu performanţa unui examen. Deşi a fost un an stresant, el se bucură că a avut parte de susţinere din partea părinţilor şi cadrelor didactice.

„A fost un an stresant şi complicat, dar mă bucur ca am desfăşurat cursurile în format fizic şi ca am susţinut două simulări care m-au ajutat foarte mult să ma obişnuiesc cu rigorile unui examen si să identific capitolele din materie la care ar trebui să insist.”, a afirmat Tudor.

Şi Tiana Bitta spune că perfomanţa a fost realizată printr-o muncă constantă timp de patru ani de zile. „Mi-am demonstrat că nimic nu este imposibil şi că orice dorinţă se poate îndeplini cu ajutorul încrederii, perseverenţei şi curajului.”, a afirmat Tiana.

Ilinca Ciobanu, Ioana Iasmina Hutupaşu şi Anastasia Stoica sunt ceilalţi elevi de la Colegiul Naţional din Iaşi care au reuşit perfomanţa anul acesta.

RACOVIȚĂ- La Colegiul “Emil Racoviţă” din Iaşi s-au remarcat astăzi patru eleve: Alessia Anton, Ilinca-Maria Banu, Diana-Andreea Iftimie şi Lavinia-Alexandra Timofte.

Alessia Anton spune că evaluarea Naţională a fost pentru ea o experienţă nouă, specială, plină de emoţii, dar şi incitantă în acelaşi timp.

“Rezultatul meu mă bucură nespus, deoarece simt că toate eforturile mele şi ale profesorilor au dat roade. Nu pot descrie în cuvinte fericirea deplină ce m-a învăluit atunci când am văzut notele pe care le-am obţinut. Vreau să le mulţumesc profesorilor mei şi să le spun că sunt foarte recunoscătoare pentru tot ajutorul.”, a explicat Alessia.

Ilinca-Maria Banu a fost olimpica care a susţinut şi Evaluarea Naţională! Deşi nu trebuie să dea examenul, aceasta a reuşit să obţină nota 10 la ambele examene.

Spune că e fericită şi că va considera acest rezultat rodul muncii sale din ultimii patru ani. „Nu credeam vreodată că două cifre ar putea însemna atât de mult pentru mine, dar această notă de 10 pe care am obţinut-o la Evaluarea Naţională mi-a dovedit contrariul. La acest rezultat aş mai putea adăuga şi premiul I la Olimpiada Naţională de Educaţie Tehnologică şi Aplicaţii Practice. Dar nu aş fi ajuns aici, cu aceste premii, singură. Am avut mereu ajutor din partea celor dragi, care m-au motivat, şi din partea profesorilor devotaţi ai liceului, care m-au îndrumat de-a lungul celor patru ani de gimnaziu.”, spune eleva.

Diana-Andreea Iftimie îmbină cu mare pasiune tenisul de câmp, unde este campioană, cu perfomanţa în educaţie.

„Datorită mentorilor care m-au modelat în toţi aceşti ani şi care mi-au influenţat idealurile, am reuşit să iau examenul cu notă maximă. Pot afirma că experienţa acestui obstacol mi-a întărit spiritul competitiv, dorinţa de a fi mereu prima şi de a face faţă oricărei provocări. Consider că pentru Examenul de Evaluare Naţională trebuie să te pregăteşti intens şi constant, dar trebuie să ai şi o puternică stăpânire emoţională.”, ne spune Diana.

Lavinia-Alexandra Timofte spune că a avut şi momente în care şi-a pierdut încrederea, dar că au ajutat-o să muncească în continuare.

„Pe măsură ce zilele treceau, stresul creştea şi ziua de 14 iunie m-a luat prin surprindere. Am ieşit bucuroasă din sala de examen, dar era o bucurie controlată de gândul la următoarea probă, la matematică. Abia pe 16 iunie, la ora 11:00, m-am simţit liberă şi puteam să mă bucur de vacanţă.”, spune Lavinia.

NEGRUZZI - La Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” din Iaşi s-au remarcat anul acesta la Evaluarea Naţională două eleve.

Teodora-Monalisa Strachină, elevă cu media 10, ne spune că examenul de Evaluare Naţională a reprezentat o provocare şi, în egală măsură, un prilej de a-şi certifica potenţialul.

„Rezultatele au venit ca o confirmare a efortului intens şi constant pe care l-am depus în cei 4 ani de gimnaziu. Emoţiile au fost inerente, fiind conştientă de concurenţa colegilor ieşeni. Am fost încurajată de corpul profesoral al Colegiului ”Costache Negruzzi” , condus de doamna Prof. dr. Camelia Gavrilă”, explică Teodora

Ema-Ioana Liţă, elevă tot la”Negruzzi”, spune că ajutorul emoţional oferit de familie şi prieteni i-a dat cea mai mare încredere. „Am avut oportunitatea de a lucra cu profesori deosebiţi, care m-au călăuzit pe drumul cunoaşterii. A fost un an greu şi stresant, uneori fiind nevoită să sacrific momente cu cei dragi în scopul studiului, dar am reuşit să împletesc timpul liber cu orele de pregătire pentru examen.”, ne spune Ema.

Cifrele Evaluării

Rata de participare a fost de 95,10%: 6.562 candidaţi prezenţi la ambele probe, dintr-un total de 6.900 de absolvenţi înscrişi (prin comparaţie, în anul şcolar 2020-2021, rata de participare a fost 92,7%, fiind prezenţi 5.591 de candidaţi dintr-un total de 6031 de absolvenţi înscrişi).

CITESTE SI: EXCLUSIV - Vasile, unicul elev de 10 la Evaluarea Națională din mediul rural ieșean! FOTO/ VIDEO

Dintre cei 6.562 de candidaţi prezenţi, 5.544 de candidaţi au obţinut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), rezultând o rată de 84,5%, mai mare decât cea de anul trecut (79,2%) şi mai mare decât media naţională care este 82,3%.

Dintre aceştia, 16 candidaţi au încheiat examenul cu media generală 10 (zece). Raportându-ne la numărul notelor de 10, judeţul Iaşi este pe poziţia a III-a la nivel naţional.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Pohtiţi la fotbal!

Nicolae GRECU

Pohtiţi la fotbal!

N-a fost nevoie de îndemnuri bombastice precum cele din titluri; românii reîncep să vină la fotbal pentru că au pentru cine.

opinii

Mitocanul de la volan (I)

Eugen MUNTEANU

Mitocanul de la volan (I)

Suntem asaltați zilnic cu știri și imagini despre accidente de circulație atroce. Statisticile spun că România este țara europeană cu cei mai mulți morți în accidente de circulație. Dincolo de precaritatea șoselelor, cred că o cauză a acestei situații îngrijorătoare este și existența în libertate a fiarei sălbatice pe care am ales să o numesc mitocanul de la volan.

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Dobânda, de la păcat (medieval), la virtute (modernă)

Știința economică modernă s-a desprins din ceea ce era cunoscut în mediul academic timpuriu drept filosofie morală. Acțiunile și comportamentele din sfera economică (de exemplu, comerțul, formarea prețurilor, rolul dobânzii în tranzacțiile comerciale, etc.) erau reglementate de Biserică vreme de secole întregi. 

O limbă din prefabricate

Alexandru CĂLINESCU

O limbă din prefabricate

Un fenomen frapant care se petrece astăzi este ceea ce aş numi proliferarea prefabricatelor. Nu e ceva nou, dar devine tot mai accentuat şi, pentru cine ţine la expresivitatea limbii, tot mai supărător. Spun „prefabricate” pentru că e vorba de cuvinte şi formule luate de-a gata şi puse uneori în cele mai neaşteptate contexte. Au făcut de pe acum o glorioasă carieră la televiziune, politicienii şi jurnaliştii le rostesc cu o voluptate solemnă, convinşi că impresionează publicul printr-un limbaj elevat.

pulspulspuls

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

O cabală preoţească ţesută pe îndelete de multă vreme

Ehehei, iubiţi dreptcredincioşi, iată că încurcate mai sunt căile Domnului de când treburile lumeşti şi dorinţele de parvenire şi câştig şi-au băgat coada tot mai adânc în sânul şi buzunarele largi de popă ale unor înalţi prelaţi din mitropolia noastră de la Iaşi, atât de greu încercată în ultima vreme. Iacătă aşadar, dragilor, ce au mai putut zămisli minţile întunecate de aceste lucrături diavoleşti: citiţi şi vă cruciţi, nu alta! 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.