Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cei opt militari care şi-au pierdut viaţa în accidentele aviatice din judeţul Constanţa, decoraţi de preşedintele Iohannis

GALERIE
Piloti-decedati
  • Piloti-decedati
- +

Cei opt militari care au murit în accidentele aviatice din judeţul Constanţa vor fi decoraţi post-mortem de preşedintele Klaus Iohannis, cu Ordinul "Virtutea Aeronautică" în grad de Cavaler, respectiv Ordinul "Virtutea Maritimă" în grad de Cavaler.

"Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a decis joi, 3 martie 2022, decorarea post-mortem a celor opt militari care şi-au pierdut viaţa în urma accidentelor aviatice care au avut loc în judeţul Constanţa în seara zilei de 2 martie", a transmis Administraţia Prezidenţială.

Astfel, pentru a onora memoria ofiţerilor care şi-au sacrificat viaţa săvârşind acte de devotament excepţional pe timpul îndeplinirii misiunilor încredinţate, preşedintele României va conferi post-mortem: Ordinul „Virtutea Aeronautică” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, pentru căpitan-comandor Bogdan Dumitru Florin, locotenent-comandor Niţă Gheorghe Iosif-Costinel, căpitan Pătraşcu Gheorghe Gheorghe-Sorin, sublocotenent Banu Ion Gelu, sublocotenent Lateş Gheorghe-Nicu Eduard-Cătălin, sublocotenent Marinescu Victor Ionuţ, şi Ordinul „Virtutea Maritimă” în grad de Cavaler, cu însemn de pace, pentru militari, pentru sublocotenent Bosoi Mihai Sergiu şi sublocotenent Carp Vasile Vlad.

Joi seara, o aeronavă MiG 21 LanceR din dotarea Bazei 86 Aeriene, care executa o misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei, a pierdut legătura radio cu turnul de control, iar la ora 20.03, a dispărut de pe radar, într-o zonă cuprinsă între localităţile Cogealac şi Gura Dobrogei. Aeronava decolase de pe Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, în jurul orei 19.50.

Un elicopter IAR-330 Puma a decolat în jurul orei 20.21 spre zona posibilului impact pentru o misiune de căutare-salvare a pilotului aeronavei. Elicopterul a pierdut legătura radio cu turnul de control şi a dispărut de pe radar în jurul orei 20.44. Pilotul raportase condiţii de vreme nefavorabilă şi primise ordin să se întoarcă la bază, a anunţat Ministerul Apărării.

Ultima poziţie cunoscută a elicopterului era zona localităţii Gura Dobrogei, la aproximativ 11 kilometri de aerodrom.

Membrii echipajului elicopterului IAR 330-Puma au fost găsiţi decedaţi, în zona localităţii Gura Dobrogei.

Pe lângă cei cinci membri ai echipajului, urcaseră la bord şi doi salvatori pe mare din cadrul Forţelor Navale Române.

 Autorităţile au continuat căutările MiG-ului şi au reuşit descoperirea aeronavei în apropiere de localitatea Cogealac, într-o zonă nelocuită.  Pilotul în vârstă de 31 de ani şi-a pierdut viaţa. Din 2014, el era pilot în cadrul Escadrilei 861 Aviaţie Luptă în Baza 86 Aeriană de la Borcea şi acumulase peste 570 de ore de zbor, din care aproximativ 420 pe MiG-21 LanceR.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri