Cei patru judecători CCR propuși de PSD au boicotat și ședința de luni privind pensiile speciale ale magistraților. Decizia, amânată pentru un nou termen

luni, 29 decembrie 2025, 11:00
3 MIN
 Cei patru judecători CCR propuși de PSD au boicotat și ședința de luni privind pensiile speciale ale magistraților. Decizia, amânată pentru un nou termen

Judecătorii CCR nu au luat nici luni o decizie pe legea privind pensiile magistraților, pentru că cei patru judecători propuși de PSD nu s-au prezentat la ședință. Cu o zi în urmă, ei au părăsit sala, iar decizia nu a mai putut fi luată din lipsă de cvorum. O nouă ședință a fost stabilită pentru 16 ianuarie. Legea Guvernului Bolojan avea termen de intrare în vigoare 1 ianuarie, transmite Hotnews.ro.

Preşedintele Curţii Constituţionale Simina Tănăsescu a declarat că nici luni nu a putut fi întrunit cvorumul de şedinţă pentru a fi luată decizia cu privire la sesizarea ICCJ vizând Legea referitoare la pensiile magistraţilor. Următorul termen a fost stabilit pentru vineri 16 ianuarie, ora 10.00, acesta fiind a treia amânare a discuţiilor privind legea care schimbă condiţiile de pensionare pentru magistraţi.
”Am constatat şi astăzi, ca şi ieri, că nu a putut fi întrunit cvorumul, dar trebuie precizat că, în şedinţa care a fost stabilită pentru data de 28 decembrie, plenul a început în formaţie completă, el s-a diminuat pe parcursul şedinţei. Astăzi n-a putut fi întrunit deloc. Pentru că am constatat, am citit, mai citesc şi eu presa, am constatat în presă că unii dintre dumneavoastră au lansat şi unele speculaţii legate de o posibilă amânare a pronunţării sau întreruperea deliberărilor, pot să fac precizări şi în acest sens. Prevederea legală stabileşte că întreruperea deliberărilor poate fi realizată dacă din punct de vedere, procedural este cerută de un judecător, iar pe fond, cererea este justificată pentru o mai bună studiere a problemelor care formează obiectul dezbatării. Nu pot nici să confirm, nici să infirm nimic legat de vreo astfel de solicitare, întrucât şedinţa de deliberări nu s-a terminat de ieri până astăzi şi nu o să se termine până la următorul termen”, a declarat Simina Tănăsescu.
Tănăsescu a precizat că ea era singurul judecător al Curţii care avea concediu în această perioadă, dar că şi l-a întrerupt tocmai pentru şedinţa referitoare la Legea pensiilor magistraţilor.
Ea s-a referit şi la speculaţiile apărute în spaţiul public referitoare la solicitarea unui studiu de impact.
”Dar pentru că am văzut în presă speculaţii legate de un eventual studiul de impact, trebuie să precizez: studiul de impact e un document premergător în adoptarea actelor normative, e reglementat de legea 24/2000, nu e o noutate. Şi nu fac altceva decât să precizez informaţii care sunt cunoscute în spaţiul public pentru că sunt publicate deciziile noastre în Monitorul Oficial. Curtea Constituţională are o constantă jurisprudenţă, în sensul că studiile de impact nu sunt criteriu pentru analiza constituţionalităţii legilor. E o opinie majoritară, opinia minoritară crede că studiile de impact ar putea fi utile în analiza controlului. Dar asta e jurisprudenţa în momentul de faţă, deci studiile de impact nu sunt relevante în analiza noastră”, a mai transmis Simina Tănăsescu.

Următorul termen la CCR a fost stabilit pentru vineri, 16 ianuarie, ora 10.

Pentru luarea unei decizii, este nevoie ca toți cei 9 judecători să fie în sală, pentru că legea prevede că toți cei care au participat la deliberări trebuie să fie prezenți. În cazul acestei sesizări, la deliberări au participat toți cei 9 judecători.

Absența celor 4 judecători numiți de PSD presupune automat o nouă amânare a deciziei așadar, neputând fi luată o hotărâre în lipsa acestora.

Ședința de azi vine după două amânări – una pe 10 decembrie, cealaltă pe 28 decembrie.

La începutul lunii, judecătorii CCR au decis amânarea pronunțării asupra legii care privește pensiile magistraților după aproape 5 ore de dezbateri. Termenul pentru următoarea ședință fusese stabilit pe data de 28 decembrie, adică duminică, între Crăciun și Anul Nou.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii