Cei patru poliţişti reţinuţi după ce ar fi cerut mită de la şoferi, inclusiv de la investigatori, arestaţi preventiv
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Cei patru poliţişti reţinuţi după ce ar fi cerut mită de la şoferi, inclusiv de la investigatori, arestaţi preventiv

GALERIE
politisti mita
  • politisti mita
- +

Cei patru poliţişti din Dărmăneşti, judeţul Bacău, care au fost reţinuţi după ce ar fi cerut, în mod repetat, mită de la şoferi, inclusiv de la investigatori sub acoperire, pentru a nu constata abateri la regimul circulaţiei au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, procurorii au cerut luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii B.I., G.P.S., C.I. şi M.C.M, lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti. "La data de 18.11.2021 judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bacău a admis solicitarea procurorului şi s-a dispus luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpaţii B.I., G.P.S., C.I. şi M.C.M, pentru o perioadă de 30 de zile", scrie în comunicat.

Patru poliţişti de la Poliţia oraşului Dărmăneşti au fost reţinuţi de procurorii din Bacău pentru luare de mită şi alte infracţiuni, după ce ar fi cerut bani de la şoferi, inclusiv de la investigatori sub acoperire, pentru a trece cu vedere abaterile la regimul rutier. În acest dosar au avut loc cinci percheziţii, inclusiv la sediul Poliţiei Dărmăneşti. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău arăta, joi, că s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de patru poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti.

Astfel, B.I., agent şef de poliţie la Poliţia oraşului Dărmăneşti, este urmărit penal pentru luare de mită şi complicitate la luare de mită, constând în faptul că în perioada 10 august - 20 octombrie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit diferite sume de bani (200 de lei, 400 de lei, 400 de lei) pentru a nu constata abaterile săvârşite la regimul rutier de către investigatorii sub acoperire şi ar fi înlesnit/ajutat la săvâşirea de către agentul de poliţie C.I. a infracţiunii de luare de mită.

Un alt agent şef de poliţie din Dărmăneşti, G.P.S., este urmărit penal pentru luare de mită, întrucât în 11 august, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit de la investigatorul sub acoperire suma de 300 de lei pentru a nu constata abaterile săvâşite la regimul rutier.

De asemenea, C.I., agent de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, este urmărit penal pentru luare de mită şi fals intelectual, constând în faptul că în perioada 26 august - 4 noiembrie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit de la investigatorii sub acoperire diferite sume de bani (500 lei, 200 de lei, 300 de lei) pentru a nu constata abaterile săvâşite la regimul rutier, iar în 15 septembrie, cu prilejul întocmirii procesului verbal de constatare a unei contravenţii la regimul rutier, ar fi atestat în mod nereal fapte/împrejurări necorespunzătoare adevărului.

La rândul său, M.C.M, agent şef principal de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Dărmăneşti, este urmărit penal pentru luare de mită, constând în faptul că în perioada 15-30 septembrie, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi primit de la investigatorii sub acoperire diferite sume de bani (300 de lei, 200 de lei, 300 de lei) pentru a nu constata abaterile săvârşite la regimul rutier.

Procurori şi ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au făcut, miercuri, cinci percheziţii în judeţul Bacău, inclusiv la sediul Poliţiei Dărmăneşti, într-un dosar de luare de mită în care şase poliţişti sunt suspectaţi că solicitau sume de bani de la şoferii opriţi în trafic, pentru a nu-i amenda pentru diverse contravenţii. Practica ar fi fost una zilnică.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce câştigă un profesor

Ioan Alexandru TOFAN

Ce câştigă un profesor

Oricum ar fi, lapte şi miere nu curg în pădurea despre care vorbesc. Dacă ea adăposteşte cumva vreo comoară, ea este aceea a frumuseţii lecturii, a pasiunii de a scrie şi a descoperirilor făcute împreună cu studenţii. Nu e puţin lucru, ba chiar aş spune că e suficient pentru a fi fericit. Dar într-o lume care preţuieşte mai ales câştigul financiar, nu e mare scofală.

Filmuletul zilei

opinii

Maestrul jocului

Codrin Liviu CUȚITARU

Maestrul jocului

Metafora „jocului” constituie nucleul „ideologic” al textului, sugerând abstracţiunea absolută, voluptatea fiinţării în raţiunea pură, nealterată de vreo „impuritate” emoţională ori instinctuală. Jucătorii lui Hesse aspiră la o stare intelectuală supremă, lipsită de orice constrângere existenţială.

Unirea şi Piaţa

George ŢURCĂNAŞU

Unirea şi Piaţa

24 ianuarie e o zi ce trebuie sărbătorită! Însă, nu doar antrenându-ne în Hora Unirii. 24 Ianuarie 1859 e o discontinuitate majoră în evoluţia noastră teritorială şi identitară, un eveniment marcant, fără îndoială, dar unul ce a avut un dublu efect. 

„Ultima tuşă”

Nicolae TURTUREANU

„Ultima tuşă”

Sub acest nou generic, reiau câteva secvenţe din receptările mele, în timp (şi în acest spaţiu), a celui care a fost pictorul, scriitorul, omul şi, peste toate, prietenul Val Gheorghiu.

pulspulspuls

Întâlnire secretă la o cabană din pădure, pentru împărţit ciolanul de la Iaşi

Întâlnire secretă la o cabană din pădure, pentru împărţit ciolanul de la Iaşi

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia azi s-a auzit, prin presa din zona cu pricina, despre una bucată întâlnire ultrasecretă a mai multor şefi pesedişti din Moldova, acum câteva zile, întâlnire la care cică s-ar fi pus pe masă posturile care ar reveni PSD în zonă, şi care să fie împărţite frăţeşte, doar la participanţi. 

Caricatura zilei

Auto-sanie

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X