Cei vaccinați cu Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de rapel din cauza variantei Delta
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

Cei vaccinați cu Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de rapel din cauza variantei Delta

GALERIE
rapel, vaccin, johnson
  • rapel, vaccin, johnson
- +

Persoanele vaccinate cu serul Johnson & Johnson ar putea avea nevoie de un rapel cu un vaccin ARNm al Pfizer/BioNTech sau Moderna, din cauza prevalenţei tot mai mari a variantei Delta a coronavirusului, conform unor experți americani.

Unii experţi au spus că au făcut ei înşişi acest lucru, chiar şi fără date publicate care să arate dacă această combinaţie între două vaccinuri diferite este sigură şi eficace şi fără sprijinul autorităţilor de reglementare americane, transmite Reuters.

Discuţiile au la bază îngrijorările privind gradul de protecţie oferit de vaccinul J&J faţă de varianta Delta a coronavirusului, descoperită prima oară în India şi care circulă în prezent pe scară largă în multe ţări, notează News.ro.

Delta, care este asociată şi cu o formă de boală mai severă, ar putea deveni rapid versiunea dominantă a virusului în Statele Unite, a avertizat directorul Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC), Rochelle Walensky.

Nu există date substanţiale care să arate cât de multă protecție oferă vaccinul J&J împotriva noii variante. Cu toate acestea, studiile din Marea Britanie arată că două doze din vaccinurile Pfizer / BioNTech sau AstraZeneca (AZN.L) protejează mai mult împotriva variantei decât una singură.Andy Slavitt, fost consilier senior pentru pandemie al preşedintelui american Joe Biden, a menţionat această ideea pe podcastul său.

Cel puţin o jumătate de duzină de experţi importanţi în boli infecţioase au declarat că autorităţile de reglementare americane trebuie să abordeze problema în scurt timp.

”Nu există nicio îndoială că persoanele care primesc vaccinul J&J sunt mai puţin protejate împotriva bolii” decât cei care primesc două doze din celelalte vaccinuri, a spus dr. Michael Lin, profesor la Stanford.

Totuși, CDC nu recomandă rapeluri, iar consilierii agenţiei au declarat, într-o şedinţă publică, că nu există încă dovezi semnificative ale scăderii protecţiei împotriva vaccinurilor.

Jason Gallagher, expert în boli infecţioase la Şcoala de Farmacie a Universităţii Temple, a primit recent o doză de vaccin Pfizer la clinica de vaccinuri din Philadelphia, unde a administrat vaccinuri.

El a fost inoculat cu vaccinul J&J într-un studiu clinic din luna noiembrie.

Gallagher a spus că este îngrijorat de datele din Marea Britanie care arată o eficacitate mai mică împotriva variantei Delta pentru persoanele care au primit o doză de vaccin.

″În timp ce situaţia a devenit mult mai bună în SUA, varianta Delta care se răspândeşte ... şi preluarea rapidă în SUA pare puţin mai îngrijorătoare în ceea ce priveşte infecţiile contractate de persoanele vaccinate cu o doză unică de vaccin. Aşa că am făcut pasul”, a spus el.

Daca numărul cazurilor Delta va crește, ar trebui să se ia decizii cu absenţa rezultatelor studiilor, spun experții
Cazurile, internările şi decesele au scăzut în Statele Unite, 56% din populaţia adultă fiind complet vaccinată.

J&J a anunţat că testează în laborator dacă răspunsul imun la vaccin este capabil să neutralizeze varianta Delta, dar nu sunt disponibile încă date.

Ambele vaccinuri ARNm au prezentat rate de eficacitate de aproximativ 95% în studiile mari din SUA, în timp ce vaccinul J & J a fost eficace în proporţie de 66% în prevenirea fomelor moderate şi până la severe ale Covid-19, la nivel global, atunci când au circulat variante mai contagioase.

Dr. Angela Rasmussen, cercetător la Organizaţia pentru vaccinuri şi boli infecţioase a Universităţii din Saskatchewan, a declarat pe Twitter că a primit o doză de vaccin Pfizer în această săptămână, după ce s-a vaccinat cu J&J în aprilie.

Rasmussen, care a refuzat să fie intervievat, i-a încurajat pe americanii care au primit vaccinul J&J să discute cu medicii lor despre o posibilă o a doua doză.

”Dacă locuiţi într-o comunitate cu o vaccinare globală scăzută, v-aş sugera să luaţi în considerare acest lucru”, a scris ea pe Twitter.

Expertul în vaccinuri dr. Peter Hotez, de la Colegiul de Medicină Baylor, a scris într-un tweet că adăugarea unei a doua doze de J&J sau a unuia dintre vaccinurile ARNm ar putea oferi o protecţie mai largă, ”dar avem nevoie de date şi îndrumări CDC-FDA”.

Institutul Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase din SUA (NIAID) desfăşoară un studiu pentru a determina necesitatea suplimentarării tuturor vaccinurilor autorizate în prezent cu o doză de vaccin Moderna.

Dr. John Beigel, cercetător la NIAID, a declarat pentru Reuters că agenţia speră să aibă aceste date până în septembrie, pentru a ajuta la informarea deciziilor autorităţilor de reglementare cu privire la rapeluri.

Atâta timp cât numărul cazurilor rămâne scăzut în Statele Unite, persoanele vaccinate cu vaccinul J&J ar trebui să aştepte mai multe date, a spus el.

În cazul în care infecţiile cauzate de variantele Delta şi spitalizările cresc semnificativ, a mai spus el, ”atunci ar trebui să se ia decizii cu absenţa datelor. Dar în acest moment cred că este potrivit să aştepte”, consideră Beigel.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Fraţii de cruce strâmbă

Cătălin ONOFREI

Fraţii de cruce strâmbă

Cum ar arăta un stat condus de nişte microbişti ce-şi fac cruce în timp ce înjură?

Filmuletul zilei

opinii

Dacii liberi

Briscan ZARA

Dacii liberi

Precum oamenii din Neanderthal, peste doar 50 de ani se va pomeni despre românii din spaţiul carpato-danubiano-pontic ca despre o naţie dispărută care a locuit câteva sute de ani pe aceste meleaguri. Pandemia de coronavirus va fi ca o linie roşie de hotar în istorie văzută ca punct final de eliminare a lor.

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Ciprian IFTIMOAEI

Corigenţi la sănătate şi bunăstare socială

Oficiul de statistică al UE, Eurostat, a diseminat recent indicatorul AROPE care arată că România este cea mai săracă ţară din Uniunea Europeană, cu 35,8% din populaţie în risc de sărăcie sau excluziune socială, în anul 2020. 

Un geniu

Nichita DANILOV

Un geniu

Aici ar trebui să depună jurământul atât preşedintele, cât şi tot guvernul României, a spus el. Da, aici, în fosta închisoare de la Sighet, unde se mai aud scâncetele şi urletele foştilor deţinuţi politici care au fost supuşi la privaţiuni şi chinuri inimaginabile, tocmai ca să avem acum o temelie pentru a ne clădi noua democraţie şi noua societate...

pulspulspuls

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Cum a luat deputata Berescu faţa altora mai în pole position

Pentru că, iată, Cioloş tocmai a depus ieri lista şi programul guvernului său în parlament, unde în următoarele zile se va decide prin vot dacă merge echipa asta înainte au ba, şi pentru că avem un ieşean pe acea listă, am zis că musai să-l chestionăm olecuţă pe amicul Archibald Tănase despre subiect, în calitatea lui onorabilă de om cu doftorat în sforăraie politică. 

Caricatura zilei

Certificate

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.