„Cel care se obișnuiește cu războiul moare mai repede”. Scriitorii ucraineni sosiți la FILIT direct de pe front povestesc despre puterea literaturii, curaj și identitate ucraineană

Reporterii „Ziarul de Iași” s-au întâlnit cu patru invitați sosiți direct de pe frontul războiului din Ucraina. Victoria Matiușa, Olena Herasymiuk (poetă, paramedic), Serhii Demciuk (scriitor, jurnalist, militar) și Pavlo Matiușa (scriitor, traducător, fost ofițer) au fost prezenți la Iași, la FILIT, pentru a vorbi despre proiectul editorial „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”.

Volumul, realizat în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din Iași, reunește mărturiile a 12 autori ucraineni care, în plin conflict armat, continuă să scrie – din tranșee, din spitale, din orașe bombardate. Cartea este o formă de rezistență prin cultură, un document viu despre supraviețuire, memorie și speranță.

Întâlnirea redacțională a avut în prim-plan rolul literaturii ca formă de apărare și vindecare, identitatea ucraineană în fața războiului, legătura dintre artă și salvarea vieților, dar și relația de solidaritate dintre România și Ucraina. Victoria Matiușa, Olena Herasymiuk, Serhii Demciuk și Pavlo Matiușa au vorbit deschis despre frică, curaj, pierdere și puterea cuvintelor în mijlocul unei tragedii.

Uitarea e cel mai mare pericol. „Lumea începe să se obișnuiască și să uite prin ce trecem”

Pentru scriitorii veniți din mijlocul războiului, apărarea nu înseamnă doar lupta cu armele. Este și o formă de rezistență interioară, o reacție la frică, la pierdere și la tăcere. Titlul volumului „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”, lansat în cadrul FILIT, devine, în acest context, o metaforă a supraviețuirii prin cuvânt. Am fost curioși să aflăm ce înseamnă, de fapt, pentru ei acest mecanism de apărare, cum funcționează în viața și în scrisul lor.

„Fiecare dintre cei doisprezece autori pe care i-am adunat în carte are un alt tip de mecanism de apărare – psihologic, militar sau politic”, a explicat Victoria Matiușa, agent literar și coordonatoarea proiectului, alături de Florin Lăzărescu și Alex Popescu.

„Așa cum am spus și în prefață, ideea principală este să supraviețuim și să fim fericiți. Pentru mine, probabil, mecanismul de apărare e umorul care mă ține pe linia de plutire”, a spus Victoria Matiușa.

Pe de altă parte, pentru Serhii Demciuk, literatura este ca o vestă antiglonț. În timpul interviului, acesta purta un tricou cu deviza unității sale – „Unire prin putere” – deviză la care a și făcut referire în timpul discuției.

„Literatura este un instrument pe care îl folosim ca să arătăm următoarelor generații prin ce trecem acum și, bineînțeles, să arătăm întregii lumi ce se întâmplă, pentru că vedem cum lumea începe să se obișnuiască și să uite câteodată prin ce trecem. Ne dorim să transmitem acest lucru cât mai mult, pentru că este incredibil cum lumea se obișnuiește cu această idee de a fi într-un război”, a transmis Serhii.

Olena Herasymiuk, paramedic și poetă, vorbește despre apărare dintr-un unghi diferit: salvarea vieților. „Protejarea poate lua multe forme. Rolul meu a fost să salvez oamenii de moarte”, a explicat aceasta.

A urmat apoi perspectiva lui Pavlo Matiușa, care a amintit că războiul nu amenință doar trupul, ci și memoria.

„Uitarea este cel mai mare pericol! Scopul dușmanului nostru este să fim uitați, să fim șterși din memoria tuturor. Cartea «Mecanisme de apărare» face parte din protejarea și menținerea puterii noastre. Cum prietenii noștri luptă pe front pentru a nu fi doborâți, așa și noi încercăm să luptăm pe paginile noastre să nu fim uitați”, a transmis Pavlo.

Citește și: „FILIT face ca Iașul să fie capitala literară pe care scriitorii români nici măcar nu îndrăzneau să o viseze”. Un incitant interviu cu scriitorul Radu Vancu

Serhii Demciuk: „Eu încurajez lumea să scrie acum, pentru că autorii care lasă pentru mâine riscă să nu mai prindă acea zi”

Pe fundalul tragediei zilnice a războiului, pentru scriitorii ucraineni fiecare cuvânt devine un instrument de supraviețuire. Literatura nu mai este doar artă. Ea devine un mărturie, o formă de rezistență și chiar terapie. „Cea mai mare întrebare acum este cum putem să scriem, când putem să scriem și cine trebuie să scrie despre aceste experiențe”, a explicat Serhii Demciuk, subliniind că literatura este un instrument puternic.

„Eu încurajez lumea să scrie acum, în acest moment, de fiecare dată când poate, pentru că este important să nu uităm și să menținem ideea, pentru că autorii care lasă pentru mâine riscă să nu mai prindă acea zi, iar astfel acele rânduri ar putea să nu mai fie scrise. Literatura scrisă în prezent prinde o altă formă, iar cea scrisă la o distanță de timp are o altă formă”, a mai spus Serhii.

Pentru Serhii, scrisul nu este doar un gest de documentare, ci și o necesitate interioară. A mărturisit că el nu poate să nu scrie. Cu sau fără război, trebuie să scrie, fiindcă altfel simte că pierde, pe lângă timp, și un fragment din acastă viață. Aceeași idee este întărită de Pavlo Matiușa, care vede în literatură un mijloc de a procesa trauma războiului.

„Războiul lasă urme adânci. Această traumă trebuie vorbită. Soldații au nevoie să povestească ce au trăit, civilii trebuie să spună ce li s-a întâmplat. Literatura trebuie să vorbească despre ce se întâmplă cu o țară întreagă, cu un popor întreg. Și astfel te ajută să treci mai departe, dar să transmiți totuși ceva următoarelor generații. Literatura este o legătură între generații și timp. Deci nu este doar o formă de comunicare, ci și un soi de terapie”, a nuanțat Pavlo.

În cadrul discuției la „Ziarul de Iași” am aflat că războiul a schimbat și modul în care oamenii își percep identitatea. Invitații au spus că scriitorii ucraineni, prin actul de a scrie în timpul războiului, devin parte activă a rezistenței naționale. Cuvintele lor nu sunt doar texte, ci o formă de luptă care păstrează memoria, umanitatea și cultura poporului, la fel cum soldații apără țara pe front. Scrisul devine astfel un instrument de apărare și o contribuție esențială la supraviețuirea identității și viitorului Ucrainei.

Citește și: AI între instrument și amenințare. Patru invitați FILIT discută impactul inteligenței artificiale asupra oamenilor și profesiilor

Războiul și redefinirea identității ucrainene

Pentru Victoria Matiușa, războiul a transformat scriitorii în adevărați războinici. Nu contribuie doar cei aflați pe front cu armele – precum Serhii, Pavlo și alții – sau paramedicii ca Olena, ci și cei care rămân în spatele frontului, scriind și dând glas experiențelor trăite. „Atunci când scriu, ei devin o armată de voci care nu protejează doar amintirile, ci și viitorul Ucrainei”, a explicat Victoria.

Serhii Demciuk adaugă că, în percepția generală, scriitorul pare să aibă doar rolul de a scrie, dar realitatea războiului îl obligă să se întrebe dacă nu ar trebui să se înarmeze și să lupte pentru țară. „Este destul de greu în acest moment să rămâi doar scriitor și să nu contribui la apărarea țării”, a subliniat el.

Pavlo: „Cel care se obișnuiește cu războiul moare mai repede”

Viața pe front nu devine niciodată o rutină, ne-au explicat Pavlo și Serhii. „Fiecare zi e diferită. Ori mănânci, ori ți‑e frică și te ascunzi, ori lupți”, a spus Pavlo Matiușa, încercând să traducă în cuvinte alternanța cotidiană a frontului. Omul de acolo rămâne, însă, cu nevoile sale fundamentale – trebuie să mănânce, să doarmă, să se spele. Problema este că acele momente devin adesea cele mai periculoase. „Când ai nevoie de anumite momente ce țin de igienă, când ieși din tranșee, este clipa cu cele mai mari riscuri”, a punctat Pavlo.

„Tot timpul este ceva diferit, sunt ca niște valuri, cu urcușuri și coborâșuri. Pot să dau un singur sfat: nu trebuie să vă obișnuiți cu războiul, fiindcă cel care se obișnuiește cu războiul moare mai repede”, a transmis Pavlo.

„Războiul s‑a schimbat foarte mult”

Potrivit celor patru invitați, schimbarea tacticii războiului a amplificat fragilitatea. Dacă în anul 2023 mai erau atacuri față în față, acum ochii sunt ațintiți mai mult spre cer, după drone. „Războiul s‑a schimbat foarte mult… după zeci de mii de drone, e clar că toți oamenii sunt o ţintă reală”, a explicat Serhii Demciuk. Aceștia au spus că dronele au transformat orice teritoriu într-unul imprevizibil: poţi fi vizibil chiar dacă eşti ascuns și „există un teritoriu mort în care poţi fi ucis chiar dacă nu vezi inamicul”. Mobilitatea a devenit periculoasă, aceștia povestind că uneori nu pot recupera răniţii pentru că zona e sub supraveghere aeriană, iar alteori, chiar la 20 de kilometri distanţă, nu te poţi apropia în siguranță de o maşină sau de un drum.

Pavlo a vorbit și despre uimirea ce îl încearcă atunci când revine din tranşee într‑o zonă relativ sigură, când redescoperă viaţa „normală” și vede oameni care se uită la televizor la doar 10 kilometri distanţă de front.

„Chiar dacă ești ascuns sub un copac, dronele sunt peste tot, deci ești vizibil și poate oricând să țintească spre tine. Ploaia, vântul puternic și bruierea semnalului ne ajută să păcălim dronele, să fugim, să ne ascundem, să înaintăm”, a mărturisit Serhii.

Olena Herasymiuk: „E important să vorbim pe mai multe voci pentru mai multe voci”

Pentru Olena Herasymiuk, experiența de paramedic pe front și cea de poet nu sunt două lumi separate, ci fețe ale aceleiași lupte pentru viață și memorie. „Am fost acolo și am încercat să salvez vieți. Nu suntem eroi, nu facem asta pentru faimă, ci pentru a transmite ce se întâmplă cu adevărat”, a explicat ea. Fiecare intervenție în linia întâi, fiecare viață salvată, poartă cu sine greutatea responsabilității, iar scrisul a devenit, pentru ea, un mod de a împărtăși această realitate.

Olena a recunoscut că, în 2022, a putut scrie puțin, fiind prinsă între salvarea oamenilor și dorința de a spune povestea lor.

„Când timpul este destul de limitat, un scriitor în război se luptă dacă să vorbească despre asta sau să salveze pe cineva. Când scriu o poezie simt o vinovăție. Mă uit cu uimire la fiecare persoană care reușește să scrie în timpul războiului. Înțeleg că trebuie să facem și acest lucru, pentru că a scrie înseamnă să ai puterea să lupți. Trupele rusești ne-au luat libertatea, timpul, acesta fiind și scopul lor, de a ne face să tăcem. Acum înțeleg că e important să vorbim pe mai multe voci pentru mai multe voci. Arta nu mai este doar un soi de creativitate, ci este despre o țară care nu e îndeajuns de vizibilă”, a precizat aceasta.

Solidaritatea României, un sprijin vital pentru Ucraina

Victoria Matiușa a subliniat rolul esențial al solidarității României în aceste vremuri de război din Ucraina.

„Toți dintre noi – nu doar eu, ci și ceilalți autori ale căror texte se regăsesc în carte – suntem foarte recunoscători Festivalului FILIT pentru că ne-a oferit o voce și pentru că a fost dispus să ne asculte poveștile. Despre România simțim că avem un vecin extraordinar, pe care ar trebui să-l cunoaștem mai bine”, a spus aceasta.

Sprijinul României nu se rezumă doar la recunoașterea culturală, ci se extinde la înțelegerea profundă a suferinței și rezistenței ucrainenilor. Victoria a menționat că, din perspectiva ei, românii au înțeles nevoia de ajutor a Ucrainei, au înțeles că „acel rău nu va ajunge în România”.

„Acest sprijin este vital pentru noi, pentru că înțelegem că nu suntem singuri. Ce știm noi, în Ucraina, despre România? Știm că este marele nostru vecin și, sincer vorbind, cred că sprijinul României ar trebui evidențiat mult mai mult în societatea noastră. Cred, de asemenea, că Olena, Serhii și Pavlo vor deveni voci care îi vor lăuda pe români atât cât le va fi posibil în Ucraina, pentru că au venit aici și au găsit acest sprijin”, a transmis Victoria.

Vesta de pe copertă – simbolul unei rugăciuni și al curajului

Fotografia de pe coperta cărții „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”, surprinsă de Pavlo Matiușa, poartă povestea unui camarad de front, din trupele de asalt.

„Era iunie 2023, în mijlocul apărării țării noastre. Noaptea ne pregăteam pentru atacurile dimineții, ziua ne odihneam și discutam despre cei răniți sau pierduți. Era o zi extrem de fierbinte, fără vânt”, a început Pavlo povestea, amintind atmosfera tensionată de pe front.

Soldatul, al cărui nume nu-l știe nici astăzi, și-a lăsat vesta antiglonț jos, iar Pavlo a surprins-o într-o fotografie care avea să devină simbolică. Pe vestă era scris „M-ai ajutat de șase ori și mă vei ajuta și a șaptea oară”.

„M-am gândit atunci: oare această rugăciune, purtată pe vestă, îi va salva viața a șaptea oară?
Când cartea a fost gata de publicare, mi-am amintit de acel moment. Nu știu ce s-a întâmplat cu acel soldat. Sper că este bine, că trăiește! Pentru mine, această fotografie are o încărcătură emoțională puternică. O iubesc, pentru că în ea este o idee profundă, o rugăciune și o speranță”, a completat Pavlo Matiușa.

Între datorie și alegere personală. Ieșirea din țară în timp de război

Probabil vă întrebați cum de scriitorii ucraineni au reușit, în mijlocul războiului, să ajungă în România pentru a participa la FILIT 2025. Serhii Demciuk a explicat că și-a luat concediu. Se pare că există o fișă specială pe care a fost specificat că este folosită pentru deplasarea într-o anumită țară. Totuși, fișa este emisă de comandant doar dacă are încredere în tine că te și întorci din permisie.

În contextul în care mulți bărbați ucraineni au ales să plece în țările vecine, Pavlo a subliniat că războiul nu este doar despre prezența fizică pe linia întâi, ci și despre alegerile pe care le face fiecare.

„Fiecare război, de-a lungul istoriei omenirii, are diferite categorii de oameni – cei care luptă, cei care sunt martori, și alții. Și în armată există diferite tipuri de soldați, pentru că există diferite tipuri de personalități. Uneori nici nu știi cine se va comporta cel mai bine pe câmpul de luptă. Eu trebuie să fiu sută la sută sigur de omul de lângă mine, pentru că el îmi acoperă spatele. Prefer să am alături pe cineva în care am mai multă încredere decât în mine, decât pe cineva care m-ar putea abandona”, a punctat Pavlo.

Despre „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război”

Volumul „Mecanisme de apărare. 12 scriitori ucraineni în război” reunește contribuțiile a 12 autori: Kateryna Babkina, Roman Budanov, Serhii Demciuk, Tamara Duda, Aniuta Halperina, Olena Herasymiuk, Hanna Horodețka, Oleksandr Irvaneț, Pavlo Kazarin, Pavlo Matiușa, Valentyn Pospielov și Teia Sanina. Traducerea în română a fost realizată de Mihai Hafia Traista, iar cuvântul înainte poartă semnătura Victoriei Matiușa. Proiectul editorial a fost coordonat de Victoria Matiușa, Florin Lăzărescu și Alex Popescu, fiind publicat de Editura Muzeelor Literare Iași, în anul 2025.

Publicitate și alte recomandări video