De ce pleacă Veolia şi cum ne afectează? Primarul vorbește de încălzirea planetei
Veolia Energie Iasi i-a prins, ieri, în ofsaid pe sefii Primariei. Prin intermediul unui comun (...)
citeste totmiercuri, 27.01.2021
Ion Ţiriac este singurul român inclus în cea mai recentă ediţie a topului miliardarilor, publicat marţi de revista americană Forbes, cu o avere de 1,2 miliarde de dolari, care îl plasează pe locul 1.818 la nivel mondial.
Comparativ, anul trecut, Ion Ţiriac ocupa locul 1.867 la nivel mondial în topul Forbes, tot cu o avere de 1,2 miliarde de dolari.
Potrivit AFP, la vârf, nu există modificări în clasamentul celor mai bogaţi oameni ai lumii, fondatorul Amazon, Jeff Bezos, rămânând cel mai bogat am al lumii, în faţa lui Bill Gates şi Warren Buffett, însă Mark Zuckerberg a pierdut trei poziţii iar Michael Bloomberg a câştigat două poziţii.
Potrivit clasamentului anual publicat marţi de Forbes, averea lui Jeff Bezos, 55 de ani, s-a mărit cu 19 miliarde de dolari în ultimul an, pentru a ajunge la 131 miliarde de dolari. Jeff Bezos şi-a majorat avantajul care îl separă de numărului doi, Bill Gates, a cărui avere a urcat până la 96,5 miliarde de dolari, de la 90 miliarde dolari anul trecut.
Urmează în ordine, Warren Buffett, cu o avere de 82,5 miliarde de dolari, în scădere cu 1,5 miliarde dolari, şi francezul Bernard Arnault, preşedintele grupului francez LVMH, cel mai bogat om din Europa.
În schimb, fondatorul reţelei de socializare Facebook, Mark Zuckerberg, a căzut de pe locul 5 pe locul 8, în condiţiile în care averea sa este cu aproape nouă miliarde de dolari mai mică. Chiar dacă este cel mai bogat dintre primii 10 cei mai bogaţi oameni ai lumii, Mark Zuckerberg este devansat de mexicanul Carlos Slim, miliardarul spaniol Amancio Ortega, proprietarul Zara, şi co-fondatorul grupului american Oracle, Larry Ellison.
Michael Bloomberg, fondatorul agenţiei de informaţii financiare cu acelaşi nume şi fost primar al New York-ului, a urcat pe locul 9 în topul Forbes, de pe locul 11 anul trecut, în condiţiile în care averea sa a urcat până la 55,5 miliarde dolari, de la 50 miliarde dolari anul trecut.
Americanii domină în continuare acest clasament, cu 14 din primii 20 de miliardari. Franţa numără doi reprezentanţi: Bernard Arnault şi Françoise Bettencourt-Meyers, moştenitoarea L'Oréal, care se clasează pe locul 15 şi este singura femeie din primii 20 cei mai bogaţi oameni ai lumii.
Printre ceilalţi non-americani din primii 20 miliardari se numără indianul Mukesh Ambani, preşedintele Reliance Industries, locul 13, şi chinezul Ma Huateng, preşedintele grupului de Internet Tencent, locul 20.
Forbes subliniază că un număr record de 994 de persoane incluşi pe lista celor mai bogaţi oameni ai lumii au o avere mai mică în acest an decât anul trecut. AGERPRES
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
GDS a acordat Premiul pe 2020 preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu
YouTube suspendă pe termen nedefinit contul lui Donald Trump
Patriarhia cere păstrarea numărului de ore de religie în învăţământul preuniversitar
AstraZeneca îşi anulează o reuniune cu UE pe tema livrării vaccinului său împotriva covid-19
De ce Uniunea Europeană a început să emită bancnota de zero euro?
Cum a tocat primarul Tudorache bani cu nemiluita pe avocaţi şi consilieri juridici
Compania IULIUS propune donarea pavilionului showroom către Municipalitate
Şoşoacă îl părăseşte pe Gâdea! Ciutacu şi Cumpănaşu se acuză reciproc de şpagă
Un manuscris unic despre Bătălia de la Austerlitz, adnotat de Napoleon, licitaţie la Paris
Alte 3.174 de cazuri noi de infectare cu COVID şi 77 de decese în ultimele 24 de ore
Antibiotice Iaşi a obţinut nota 10 pentru comunicarea cu investitorii
Biblioteca Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi - cea mai frumoasă din lume (P)
Bulgaria impune test PCR covid-19 obligatoriu la intrarea în ţară de la 29 ianuarie
Aeroport la Iaşi pentru 4 milioane de călători. Un obiectiv realizabil sau declaraţii politice?
CĂUTĂM firme din toată țara pentru COLABORARE MONTAJ profile WPC Bencomp (P)
VIDEO: Ce soluţie are şeful CJ Iaşi pentru ambuteiajul de la intrarea din Podu Iloaiei
7 din 10 antreprenori se tem că al treilea val al pandemiei le-ar putea bloca din nou activitatea
Sute de containere de peşte congelat sunt blocate în portul chinez Dalian
Noi condiţii de intrare pe teritoriul Regatului Belgiei începând de astăzi
Cod portocaliu de ninsori abundente în Dogrogea şi cod galben în sud-estul Moldovei
Lukaku către Ibrahimovici: “F*** you and your wife”! S-au dat cap în cap
ANAF va derula un proiect pilot destinat îndrumării şi informării contribuabililor
Fotbalistul Antoine Conte a fost condamnat la închisoare pentru violenţă în formă agravată
LIVE: Consilierii judeţeni împart în aceste momente un “tort” de milioane de euro
Ionel Floroiu, deputat PSD, bate din picior fiindcă nu i se construieşte autostradă din faţa casei
Zeci de percheziţii domiciliare, în 5 judeţe, la persoane bănuite că au “măcelărit” pădurile
Inspector la Administraţia Judeţeană a Finanţelor, decedat din cauza Covid19
Numărul cazurilor de COVID, la nivel mondial, a sărit de 100 de milioane
VIDEO - Vidră jucăuşă filmată pe malul unui râu din Parcul Naţional Defileul Jiului
Actorul Florin Piersic împlineşte astăzi vârsta de 85 de ani
Joe Biden susţine că gazoductul Nord Stream 2 este o afacere proastă pentru UE
OMS face noi recomandări pentru tratarea pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus
Numărul turiştilor care au venit în Iaşi anul trecut s-a redus cu aproape 60%
Tot ce trebuie să ştii despre pariurile din fotbal plasate în timpul jocului (P)
De ce pleacă Veolia şi cum ne afectează? Primarul vorbește de încălzirea planetei
Ivermectina în Covid: adevăruri şi fabulaţie. Specialiștii ieșeni iau poziție
Credeau că vor fi chelneriţe în UE, dar au ajuns prostituate. Judecătorii nu le-au crezut
Se pot sau nu deschide şcolile: ce spun infecţioniştii ieşeni? Noua tulpină dă frisoane
Mai puţine ore de istorie sau geografie la liceele tehnice? Sindicatele protestează
Şofer adus în cătuşe la accidentul de la care a fugit pe jos. „Am băut la parastas”
Reglări de conturi în trafic cu toporul şi târnăcopul. Un atacat refugiat la „Paşapoarte”
Fetiţa cu Covid căzută de la etaj, în stare mai bună la Spitalul de Copii
Dealer de droguri, arestat după ce și-a luat coletul de la curier. Le livra liceenilor
Tânăr de 21 de ani arestat după ce a făcut accident şi a şters-o. Era beat criță
Permis anulat după ce a tamponat uşor maşina din faţa sa. Surpriza polițiștilor
Recomandare oficială de vaccinare anti-Covid pentru gravide. Dar să se informeze!
Programează-ţi un control gratuit la inimă: iată adresa de e-mail!
Un nou muzeu la Iaşi. Vedeți aproape toate speciile de animale din fauna României
Manifestare dedicată Holocaustului la Institutul Francez. Iată programul!
Lucian DÎRDALASummitul democraţiilor |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.