Cel mai, cea mai…

Cel mai vechi așezământ teatral, în forma și accepțiunea actuală a termenului, este Teatro Olimpico din Veneția. Se pare că în anul 1585, la 3 martie, aici a avut loc primul spectacol de teatru. Incinta care în prezent are 1.500 de locuri oferea spre vizionare atunci o versiune la Oedip Rege de Sofocle. Decorul era realizat în trompe l’oeil, în tendințele vremii, și fusese pictat de Vincenzo Scamozzi. Compoziția plastică sugerează perspectiva unei străzi care se îndepărtează spre fundal și, din fericire, este păstrată încă și azi. Este unica de acest fel din întreaga lume. Ghipsul și lemnul au fost materialele de bază utilizate, iar grija contemporanilor pentru conservarea formei inițiale, transmise din generație în generație, merge până la păstrarea lămpilor cu ulei ce serveau drept „reflectoare“. Ca un omagiu, aceste lămpi au fost reutilizate în anul 1997, la o nouă punere în scenă a piesei antice.

Teatrul asiatic este foarte diferit de cel occidental

Așezământul cu cea mai bună acustică este considerat Teatro Colon din Buenos Aires, Argentina. Sau, ca să ne ferim de comparative absolute, greu de probat în domeniul artistic, să zicem că are una dintre cele mai bune acustici din lume. Edificiul a fost construit în secolul al XIX-lea într-o zonă centrală a orașului și a intrat în folosință în anul 1908. După un șantier îndelungat ce s-a întins pe aproape 20 de ani de lucrări! Imensa lui scenă s-a bucurat de prezențele celor mai de vârf interpreți de operă și balet din diverse perioade. Au fost urmăriți la fiecare reprezentație de un public extrem de numeros, dispunând de aproximativ 2.487 de locuri. Marmura italiană de pe foaiere și vitraliile franțuzești îi pregătesc pe privitori pentru atmosfera specială din sala de spectacole. Mihail Barîșnikov, Maia Plisețkaia, Maria Callas, Yehudi Menuhin, Jose Carreras, Rudolf Nureev, Montserrat Caballe, Luciano Pavarotti, Maurice Bejart sunt numai câteva dintre starurile care au evoluat aici.

Dinspre minunata Japonie vine o altă informație uluitoare. De regulă, soluțiile arhitecturale pentru teatre merg pe materiale precum piatra, ciment sau metal. Dar în Tokio, Teatrul Național No se distinge și prin faptul că a fost realizat din chiparos japonez. În 1983, anul inaugurării, lemnul acestei specii asiatice de pini a devenit scenă pentru spectacole de tip tradițional japonez. Pinii aveau o vechime remarcabilă, de peste 400 de ani, scrie în ghidurile turistice, și au fost aleși datorită calității foarte speciale a acestei esențe de lemn în a stimula sunetul. Pe cortina de fundal este pictată o scenă forestieră reprezentând un pin. Teatrul asiatic este foarte diferit de cel occidental din multe puncte de vedere. Conformismul tradiției este încă foarte puternic, iar maniera de a structura interiorul incintelor este particulară și vine tot din aceste tradiții. Conform regulilor specifice teatrului No, scena este deschisă pe trei părți și are și o platformă laterală. Scaunele auditoriumului sunt dispuse în for­mă de evantai, pentru a asigura vizibilitate din toate punctele sălii. Cu toate reverențele făcute regulilor transmise din generație în generație, tehnologia modernă este foarte prezentă. Pentru a se deschide și numeroșilor turiști care vizitează Țara Soarelui Răsare, fiecare fotoliu are un sistem de supratitrare în limba engleză, accesibil printr-o simplă apăsare de buton. 591 de locuri îi așteaptă aproape în fiecare seară pe cei interesați să urmărească reprezen­tații de teatru No și Kyogen.

Un teatru nu e numai o clădire

Unul dintre ultimele locuri în care ne-am aștepta să găsim un teatru este pădurea, iar cea amazoniană cred că ar fi chiar pe cel din urmă loc. Deși pare greu de crezut, pădurea amazoniană ascunde, printre alte multe minu­nății, și un teatru. La Manaus, în Brazilia, Teatro Amazonas este pur și simplu la fel de spectaculos precum ambientul în care se află amplasat. Edificiul a prins contur la finalului secolului al XIX-lea, când exploatarea cauciucului a explodat și a stimulat îmbogățirea unora și prosperitatea zonei. Planurile au fost imaginate de un arhitect italian, Celestial Sacardim, iar desprinderea lor de pe hârtie și transformarea în realitate au necesitat mai bine de 15 ani. Ar fi durat și mai mult dacă europenii n-ar fi contribuit cu cele necesare. Din Franța au venit elementele pentru acoperiș, marmura a fost transportată din Italia, iar oțelul a ajuns aici pe mare, tocmai din Glasgow. Domul central, vizibil de la mare distanță, e acoperit de 36.000 de plăcuțe de ceramică în culorile Braziliei, iar 198 de candelabre din sticlă de Murano dau un aer feeric teatrului.

O știm cu toții, un teatru nu e numai o clădire, e mai ales ce se petrece în el, dar felul în care arată contribuie la senzațiile elevate ale socializării culturale.

Publicitate și alte recomandări video