Cel mai descurcăreț preot din România: ar fi prejudiciat statul cu 1,6 milioane lei
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 18.04.2021

Cel mai descurcăreț preot din România: ar fi prejudiciat statul cu 1,6 milioane lei

GALERIE
preot
  • preot
- +

Un preot va fi adus sâmbătă în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă, pentru săvârşirea infracţiunii de obţinere ilegală de fonduri în formă continuată.

M.Z.M.L., preot în comuna Şamşud, este acuzat că, în calitate de administrator al SC A.T. SRL, a încheiat în cursul anului 2017 contracte de consultanţă cu opt societăţi comerciale înfiinţate la iniţiativa sa, pe numele unor persoane fizice, dar pe care tot el le administra, având chiar şi specimen de semnătură pentru efectuarea operaţiunilor bancare.

Potrivit procurorilor, bărbatul a solicitat în numele respectivelor firme finanţări de la bugetul de stat în cadrul programului “Start Up Nation” şi a determinat administratorii statutari să semneze acordul de finanţare cu Agenţia pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Atragere de Investiţii şi Promovarea Exportului, în vederea acordării finanţărilor nerambursabile, reprezentând ajutorul de minimis acordat din bugetul de stat. Ulterior semnării acordurilor de finanţare, inculpatul a prezentat băncii şi Agenţiei documente falsificate, respectiv procese verbale de predare primire a utilajelor, procese verbale de recepţie şi punere în funcţiune a utilajelor, procese verbale de selectare a ofertei câştigătoare, etc., în contextul în care administratorii statutari ai societăţilor comerciale nu au semnat aceste documente şi nu aveau cunoştinţă despre întocmirea lor, nici un utilaj nefiind recepţionat şi nefiind introdus în fluxul tehnologic.

Mai multe, pe adevarul.ro

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De la Koudela la Schär, via Şovre

Nicolae GRECU

De la Koudela la Schär, via Şovre

Corectitudinea politică în sport începe să însemne respectarea ad litteram a unor reguli, indiferent cât de stupide ar fi.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

În acest episod, autorul serialului se referă critic la încercările unui cunoscut etnolog contemporan de a impune ideea existenţei unui „mit fondator” românesc, bazat pe figura împăratului roman Traian, cuceritor al Daciei.

Iar şi iar despre pocăinţă

pr. Constantin STURZU

Iar şi iar despre pocăinţă

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Ideile vehiculate în rubrica de azi, aparţinând marelui filozof francez Rémi Brague (1947-), deşi par străine de tărâmul economiei, au un rol important în înţelegerea modului cum s-au născut şi consolidat valorile şi instituţiile occidentale care caracterizează azi o naţiune civilizată, inclusiv sub raport economic.

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.