Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cel mai mare partid din România, condus de un infractor cu "patalama"

GALERIE
dragnea
  • dragnea
- +

Seful PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat definitiv, vineri, la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudarea referendumului din 2012. Intr-o întâlnire convocată de urgenţă, liderii formaţiunii aflate, potrivit sondajelor, pe primul loc în preferinţele românilor, l-au rugat pe infractor să rămână în continuare în fruntea partidului.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumului, decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind una definitivă. Dragnea a fost acuzat de folosirea influenţei sau a autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau altul de foloase necuvenite. În ultimul cuvânt în faţa instanţei, liderul PSD s-a declarată nevinovat. “Militanţii, nu numai din PSD, ci ai tuturor partidelor îndeamnă lumea la vot pentru că este sensul unei campanii electorale. La referendum a fost o confruntare dură între poporul român şi Băsescu. Niciun partid nu putea obţine foloase necuvenite. Cred cu tărie în nevinovăţia mea şi solicit achitarea", a spus Liviu Dragnea.


Procurorii DNA au cerut magistraţilor pedeapsă cu executare pentru preşedintele PSD, pedeapsa minimă solicitată de DNA fiind între trei şi cinci ani de închisoare. În cererea procurorilor se arată că liderul PSD ar fi tratat alegătorii ca pe nişte obiecte, iar neprezentarea la vot a fost văzută ca "un moft, nu ca un drept".
În primă instanţă, judecătorii l-au condamnat, în 15 mai 2015, pe Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, la un an de închisoare cu suspendare. Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători.

Dragnea nu comentează sentinţa dar o comentează: "Profund nedreaptă"

Liderii PSD au venit vineri la sediul central al partidului, fără a exista vreo şedinţă oficială, pentru a aştepta împreună pronunţarea sentinţei în dosarul "Referendumul". După pronunţarea deciziei, la sediu a venit şi Liviu Dragnea, care a ţinut o şedinţă ad-hoc. La finalul dezbaterii, infractorul a anunţat că partidul a decis ''aproape'' în unanimitate ca el să rămână la conducerea social-democraţilor pentru a gestiona campania electorală, precizând că discuţia va fi reluată după alegerile locale. Deşi a afirmat că nu comentează decizia instanţei, Dragnea a afirmat că aceasta este ''profund nedreaptă''. El a precizat că ceea ce l-a interesat să afle de la colegii din partid ''dincolo de solidaritatea firească, omenească'' a fost opinia lor faţă de o eventuală retragere a sa în plină campanie electorală.


Părerea majorităţii ''aproape unanimă'' a fost că o retragere poate să destabilizeze toate structurile de partid şi PSD să nu obţină scorul preconizat, a subliniat preşedintele PSD.
Anterior, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, declarase, după aflarea sentinţei, că toţi liderii sunt ''înmărmuriţi, mai mult decât şocaţi'', susţinând că toţi aşteptau achitarea lui Liviu Dragnea. "Deci omul acesta nu a făcut altceva decât să conducă o campanie electorală prin care le-a cerut românilor să iasă la vot, să dea jos un monstru, un tiran, care ne-a făcut praf 10 ani de zile. Pentru asta - foloase necuvenite înseamnă voturi - să-i dai doi ani cu suspendare, în primă instanţă un an. Am crezut că astăzi va fi achitat Liviu Dragnea, pentru că nu are niciun fel de vină", a declarat Ştefănescu. De asemenea, el a mai subliniat că toţi liderii îl susţin pe Liviu Dragnea şi că nu se pune problema unei demisii din funcţia de preşedinte a lui Liviu Dragnea.



 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri