Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
„Exista indicii care au condus spre aprecierea ca în acest caz este vorba de omor califi (...)
citeste totvineri, 12.08.2022
După ce instalația luminoasă Luna, la Museum of the Moon, ne-a fermecat, ne-am îndrăgostit de corpurile cerești și ne dorim să le vedem cât mai aproape, din parcul Palas. Săptămâna aceasta ne uităm atât la Lună, cât și la stele și Soare cu cel mai mare telescop din România, în cadrul proiectului „Am și eu Steaua mea”.
Dacă vrei să vezi și stelele de la Hollywood, te așteptăm la Orange Pop-Up Cinema. Surprize sunt și pentru cei mici, care vor afla povestea „Caprei cu Trei Iezi”. Dacă teatrul, cinematografia și astronomia nu sunt pasiunile tale, poți să treci pe la Salonul Auto Iași și să afli detalii despre cele mai noi modele de mașini.
Conceput astfel încât să poți observa și cele mai mici detalii din atmosfera solară, precum erupțiile solare, cel mai mare telescop din România destinat publicului va fi prezent în parcul Palas în această săptămână, în zona scărilor fântânii arteziene. Ieșenii sunt așteptați să se bucure de imagini unice, joi, 15 iulie 2021, de la ora 20.00 până la 23.30, și vineri, 16 iulie, de la ora 10.00 până la ora 12.00. Asociația Cetățenilor Implicați în Comunitate Iași aduce telescopul în oraș prin intermediul proiectul educațional „Am și eu Steaua mea!”, în parteneriat cu Palas Iași și Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad. După cele două zile de observații din parcul Palas, telescopul va fi dus în comunități din mediul rural sau medii defavorizate, pentru a promova astronomia în rândul copiilor.
Tot în această săptămână, în parcul Palas revine Orange Pop-up Cinema, care propune ore de relaxare și filme. Ne așezăm pe pufurile din fața uriașului ecran pe tot parcursul weekend-ului, în perioada 16 – 18 iulie. În prima seară adrenalina ne este dusă la cote maxime de la ora 21.15, de pelicula „Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw”, iar de la ora 23.55 ne luăm porția de comedie cu filmul „Coming 2 America”. Sâmbăta o aduce pe „Mulan” pe marele ecran, dar și pe „The Gentlemen”, iar duminica se încheie cu o tușă de SF, la filmul „TENET”. Biletele costă 7 lei și pot fi achiziționate de pe site-ul iabilet.ro, iar banii vor fi folosiți în programul Digitaliada, care susține educația digitală în școlile din mediul rural.
Înainte să mergi la film, poți să treci și pe la Salonul Auto Iași din zona patinoarului Palas. Pasionații pot să admire gamele electrice de la Volkswagen și Audi, dar și modelele sport de la Audi. Pe lângă acestea, vor fi prezente și ultimele propuneri de la Toyota și Lexus. Fie că preferi o mașină pe benzină, hybrid, plug-in hybrid sau full electric, reprezentanții te vor ajuta să te decizi care model se pliază mai bine pe nevoile tale.
Duminica îi aduce pe copii în Amfiteatrul Palas, unde actorii de la Ateneul Național din Iași vor pune în scenă piesa „Capra cu trei iezi”. De la ora 12.00, părinții își vor aduce aminte poveștile copilăriei, iar cei mici vor afla prin ce peripeții au trecut personajele.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
O femeie a murit, după ce o umbrelă de plajă luată de vânt i s-a înfipt în piept, în SUA
S-a încurcat cu doi derbedei în Gară şi după câteva ore a fost tâlhărit
Un nou volum de poeme semnat Dorian Obreja iese de sub tipar
Un paznic prea zelos. Va ajunge la puşcărie pentru că a fost excesiv de prudent
Două săptămâni dedicate diasporei: evenimente inedite dedicate celor care vin acasă în august
Trenuri care pot atinge o viteză de 200 km/h vor circula între Iași și orașe de la munte și mare
Mergeți la mare, la Constanța? Nu veți avea apă caldă două săptămâni
VIDEO ”Diavolul de foc” a atacat Los Angeles.Lupta disperată a pompierilor cu o tornadă de flăcări
Cercetătorii italieni au creat un vaccin anti-cancer "foarte promiţător"
Prima rectificare din 2022. Cine primește și cine pierde bani
Romeo Vatră, director pe 4 ani la Aeroportul Iași. A dat concurs
Două noi sens giratorii pe raza comunei Miroslava: la Valea Adâncă și Vorovești
VIDEO A reînceput sezonul incendiilor de vegetație uscată în județul Iași
Trupul unuia dintre tinerii dispăruţi miercuri în mare la Costineşti a fost găsit între stabilopozi
Trenduri în materie de frumusețe pe care nu trebuie să le ratezi (P)
Sorin Grindeanu anunţă începerea lucrărilor la primul lot al Autostrăzii Poieşti-Buzău
Liviu Dragnea, declaraţii cel puţin susprinzătoare despre Traian Băsescu
Parlamentul leton declară Rusia drept un ”stat care susţine terorismul”
Secetă apocaliptică în Europa. Cele mai mari râuri rămân fără apă
Limuzină de nuntă, transformată într-un vehicul tactic de unitatea specială ucraineană Kraken
Actriţa americană Anne Heche, aflată în comă, este vizată de o anchetă a poliţiei
CEO-ul Ryanair Michael O'Leary anunţă sfârşitul erei biletelor de zece euro
Delicii culinare şi destinaţii de shopping, printre ultimele noutăţi ale verii, la Palas
Serena Wiliams , eliminată de Belinda Bencici, în turul doi la Toronto
Şoferiţa care a ucis patru muncitori ai Citadin riscă închisoarea pe viaţă (VIDEO)
Cum a ajuns Romarm să joace electoral pentru ministrul Virgil Popescu
Antibiotice Iaşi are în plan o investiţie de 200 milioane de lei
Nouă persoane care se ocupau cu vânzarea de telefoane false au fost arestate
Rata anuală a inflaţiei a sărit de 15%. Gazul s-a scumpit cu 70%, iar uleiul cu 52%
Monica Niculescu, eliminată în turul doi la dublu, la Toronto
3 aspecte care arata utilitatea unor combinezoane de lucru in ateliere industriale (P)
O persoană a rămas încarcerată în urma unui accident rutier petrecut la Butea (UPDATE)
ANALIZĂ Bătălia pentru accesarea fondurilor europene: cine câştigă lupta în Transilvania
Accident grav noaptea trecută la Chicerea! Un puști băut a lovit cu mașina o casă
Ioan Alexandru TOFANO idee pentru Legea învăţământului superior |
Codrin Liviu CUȚITARUNebuna de la Rhornfield Hall |
Dan TAPALAGACriză majoră de încredere în politicienii români |
Ioan STANOMIRCălăreţul de aramă: Occidentul şi neliniştea rusă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.