Cel mai puternic laser din lume, prezentat la Iaşi

marți, 31 martie 2015, 01:51
1 MIN
 Cel mai puternic laser din lume, prezentat la Iaşi

Academicianul Nicolae Victor Zamfir, director al Institutului Naţional de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) din Bucureşti – Măgurele, va susţine o conferinţă importantă la Iaşi, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“, cu numele „Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics, Stadiul Implementării şi Perspective“.

 

Aceasta va avea loc miercuri, 1 aprilie, de la ora 17.00, în Aula Magna „Mihai Eminescu“, şi va prezenta aspecte curente ale cercetării din domeniu. Nicolae Victor Zamfir este director al celui mai mare proiect ştiinţific din România, şi anume Laserul de la Măgurele, care urmează a fi cel mai puternic laser din lume. Academicianul a lucrat şi a desfăşurat activitate de cercetare la Universitatea din Koln, Germania, la Brookgaven National Laboratory, din New York, SUA, şi a fost research professor la Universitatea Yale din SUA.
 
Conform CV-ului acestuia, activitatea de cercetare a fost centrată pe studiul structurii nucleului atomic. În mod concret, până în prezent, academicianul are peste 350 de lucrări ştiinţifice publicate, 160 dintre ele fiind publicate în reviste de specialitate, fiind citat de peste 2.000 de ori şi a avut 60 de comunicări la conferinţe internaţionale ale Societăţii Americane de Fizică.
 
 

 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii