Cel mai scump Revelion. Un cuplu din Iaşi a dat 10.000 de euro pe o vacanţă în Maldive
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Cel mai scump Revelion. Un cuplu din Iaşi a dat 10.000 de euro pe o vacanţă în Maldive

GALERIE
Maldive
  • Maldive
- +
Un cuplu din Iaşi a plătit pentru o mini-vacanţă de Sărbători, în Maldive, nu mai puţin de 10.000 de euro. Este, potrivit agenţiilor de turism, cel mai scump sejur achitat pentru această perioadă. Ieşenii au ales un hotel de cinci stele, în regim all inclusiv, ei petrecând în acest mic stat insular din Oceanul Indian atât Crăciunul cât şi Revelionul. În această perioadă, prin firmele de turism care există în prezent pe piaţa locală, au ales vacanţe peste graniţă peste 2.000 de ieşeni. Preţurile au variat în funcţie de destinaţie, pornind de la 195 de euro de persoană, cât a costat o mini-vacanţă la Viena, şi au ajuns la 5.000 de euro de căciulă, cât a costat o vacanţă în paradisul însorit Maldive.

Ieşenii care au ales să-şi petreacă Crăciunul şi Anul Nou departe de frig şi casă, într-un loc exotic, au scos bani serioşi din buzunar. În această perioadă, prin firmele de turism care există în prezent pe piaţa locală, au ales vacanţe peste graniţă peste 2.000 de ieşeni. Preţurile au variat în funcţie de destinaţie, pornind de la 195 de euro de persoană, cât costă o vacanţă la Viena şi au ajuns la 5.000 de euro de căciulă, cât a costat o vacanţă în paradisurile însorite.

„Din Iaşi am avut turişti pe toate destinaţiile, fie că sunt scumpe sau ieftine. Am avut ieşeni care au ales excursii exotice, preplătite în Maldive, Thailanda şi Congo, Singapore. Cea mai scumpă vacanţă din Iaşi, prin agenţia noastră în această perioadă a fost plătită de un cuplu care au petrecut atât Crăciunul cât şi Anul Nou, în Mal­dive. Aceştia au achitat 10.000 de euro şi au stat la un hotel de lux, all inclusive. S-au reluat şi plecările în Caraibe, in­su­lele fiind afectate anul acesta de con­diţiile meteo. Spre Dubai, de exemplu, am avut 400 de ieşeni turişti cu zbor de conexiune. Am avut număr mare şi spre Israel, iar din acest motiv, pentru anul 2018, am suplimentat numărul de locuri. În Israel se merge sub formă de pelerinaj, de regulă turiştii sunt însoţiţi de un preot“, a explicat Doina Grigoraş, director executiv Christian Tour România.

Con­form datelor de la agenţie, cele mai accesate destinaţii au fost Viena, Budapesta şi Praga.

„Am oferit soluţii şi pentru cazări individuale cu transport cu maşina personală, de exemplu la ski în Croaţia ori Slovenia. Din ce am observat noi, familiile cu copii au preferat în perioada Sărbătorilor destinaţiile interne. Pe Bucovina am avut preţuri de la 200 de lei de persoană, până în 300 de lei, dar avem solicitări şi la pachetele scumpe. Pe pachete interne am avut anul acesta 8.000 de turişti şi vrem să facem extindere către Basarabia“, a mai adăugat directorul Chirstian Tour.

Alţi 50 de turişti ieşeni au plecat să-şi petreacă sărbătorile de Iarnă departe de casă prin firma de turism Travis. Majoritatea au mers de Revelion la Viena şi Praga, însă reprezentanţii firmei spun că a existat cerere mare şi pe exotic.

„Aria Thailanda şi Caraibe, Republica Dominicană... Cea mai scumpă vacanţă la noi este pe Laponia, a costat între 4.000 şi 7.000 de euro. Din zona noastră, o singură persoană a plecat în Thailanda şi are cel mai scump pachet, două persoane, 4.000 euro, 10 zile“, a precizat Oana, reprezentant Travis.

O altă firmă de turism din judeţul Iaşi a trimis ieşenii doar în două locaţii, accesibile ca preţ pentru toată lumea.

„Noi avem şase autocare cu 300 de persoane care au mers la Praga şi Viena. Preţul a fost de 270 de euro de persoană şi a inclus şi program de vizită, şase zile. Au avut cazare la hotel de patru stele, transport şi mic dejun. Am vizitat oraşe vechi, palatul din Viena şi alte obiective turistice. Noi nu avem pe zone exotice, sunt prea scumpe“, explică Marius Bourceanu, reprezentant Marion Turism din Iaşi.

Ieşenii plecaţi în Viena au putut admira şi marea grădină publică Stadpark, Burggarten, vechea grădină imperială, coloanele Nene Burg (Noul Palat Imperial), Palatul Schonnbrunn, Palatul Hofburg, Catedrala Sf. Ştefan, Biserica Sf. Augustin, Figarohaus (Casa memorială Mozart), Palatul Belvedere etc.

Următoarea destinaţie, Praga, a fost numită „Oraşul de aur al celor 100 de turnuri“ şi a avut ca obiective turistice Pa­latul Clam-Gallas construit în stil baroc, Capela Betleem, Piaţa oraşului vechi, Casa memorială Franz Kafka, Calea regală, Cimitirul evreiesc vechi, Muzeul evreiesc, Castelul din Praga, Piaţa Vaclav, Palatul Sternberg etc.

Au existat însă şi ieşeni care au plecat cu toată famila, inclusiv socrii, părinţi. O astfel de familie din Iaşi a mers prin firma Unita Turism.

„Prin noi au plecat în jur de 40 de ieşeni, familii. Des­tinaţiile alese sunt Tenerife, Madira, Dubai şi Thailanda, deci au plecat spre ţările calde. Preţul a fost în funcţie de servicii, de exemplu, sunt ieşeni care au dat şi 12.000 de euro pentru o vacanţă cu cazare la hotel de lux. Pachetul a fost pentru a familie de şase persoane. În general, românii spun că nu există Revelion mai frumos ca în ţară, totuşi majoritatea celor care au posibilităţi financiare nu rămân însă acasă. Pentru Crăciun au fost preferate destinaţii precum Viena şi Budapesta, iar pentru Revelion, destinaţia preferată a fost Tenerife“, ne-a povestit Corina Grigorescu, reprezentant Unita Turism Iaşi.

Aceasta mai spune că a observat că faţă de anul 2016, turiştii ieşeni au fost mai rezervaţi.

„Sunt neliniştiţi cu ce se va întâmplă la noi în ţară, aşa că nu aruncă cu bani. Au fost şi care nu au dau semne că le merg rău afacerile şi nu s-au uitat la bani. De regulă, vacanţele scumpe sunt plătite de oameni de afaceri. De anul acesta vor fi modificări şi în ceea ce priveşte legea tu­rismului, aşteptăm să vedem ce va fi. Există în prezent o problemă care ne afectează direct. Recent, un mare tur operator din Bucureşti nu a achitat serviciile mai departe. Noi trimiteam turiştii prin acest tur operator şi a scăzut încrederea în agenţia de turism de atunci, deşi noi nu am avut nicio vină. Cei mai afectaţi suntem noi, agenţiile. Turiştii îşi primesc banii înapoi, iar noi rămânem păgubiţi“, a explicat reprezentanta Unita Turism.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Trişorii

Cătălin ONOFREI

Trişorii

Încă un an irosit. Prin cooptarea PSD la guvernare, umilirea electoratului care chiar visa să trăiască într-o ţară normală a devenit totală. Iohannis, Cîţu şi PNL ne-au trezit la realitate.

Filmuletul zilei

opinii

Drepturile şi îndatoririle animalelor

Briscan ZARA

Drepturile şi îndatoririle animalelor

Ne-am obişnuit atât de mult cu bunătatea, grija şi iubirea noastră, încât nu ne mai dăm seama cât de mult rău le facem de fapt. Am transformat puţinele animale care au mai rămas pe Pământ în bibelouri, obiecte de decor, piese de mobilier. Din iubire. Mila noastră omoară azi mai multe fiinţe decât puştile vânătorilor...

Un elefant şi un călăreţ în căutarea unui drum

Cristina DANILOV

Un elefant şi un călăreţ în căutarea unui drum

Oamenii se schimbă atunci când inimile lor se desfac şi minţile lor se deschid, spun terapeuţii. Dualitatea noastră mentală este firească, Supraegoul conştient al lui Freud şi Egoul idealist, imaginea lui Platon, mai precis a vizitiului şi a carului la care sunt înhămaţi doi cai buni, în cazul zeilor, sau un cal bun şi un cal rău, în cazul oamenilor, în temeiul mitului despre ontologie, sunt doar două ipostaze ale dualităţii sistem reflexiv-sistem emoţional care ne patronează existenţa.

Ctitori şi risipitori

Mihai DORIN

Ctitori şi risipitori

Privim spre trecut cu interes profesional şi/ sau empatie, uneori cu frustrare. Oricât am dori să obţinem detaşarea sau obiectivitatea depline, spectacolul istoriei ne implică, aproape cu fatalitate şi emoţional. Iar atunci când vrem să fim foarte raţionali, până la rigorism, se întâmplă să ucidem povestea istoriei, farmecul ei inefabil ori chiar seva. 

pulspulspuls

Lumea halatelor albe: venerabilul domn Usturoi rămâne la butoane la Iaşi

Lumea halatelor albe: venerabilul domn Usturoi rămâne la butoane la Iaşi

Iată stimaţi telespectatori şi simpatice telespectatoriţe că din nou, la ceas de seară, ne-a parvenit o ştire de maximă importanţă pentru suflarea medicală din târgul nostru. 

Caricatura zilei

Degetelezare

Editia PDF

Bancul zilei

- "Pentru o digestie buna beau bere. Daca nu am pofta de mâncare, beau vin alb. Daca am tensiunea scazuta, beau vin ros (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.