anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

miercuri, 15.07.2020

Cel mai vârstnic infractor dat în urmărire în România, o bătrână de 80 de ani. Spargeri din oraş în oraş

GALERIE
batrana
  • batrana
- +

Cel mai vârstnic infractor dat în urmărire generală în România este o femeie în vârstă de 80 de ani, care a fost condamnată deja la un an şi jumătate de închisoare de Tribunalul din Suceava, pentru furturi din magazine. Magazinele Lidl și Profi se află printre părțile civile la proces.

Elena Barbu Busuioc este considerată de oamenii legii "infractor voiajor" pentru că, deși are reşedinta în Sectorul 2 din Bucureşti, se mută din oraş în oraş și comite diverse furturi. Băbuța nu țintește mărfuri prea scumpe, ci pe cele care valorează câteva zeci de lei.

Vârsta înaintată a fost mereu motivul pentru care atât polițiștii, cât și judecătorii au fost până acum îngăduitori cu Elena Busuioc. Cert este că femeie are foarte multe furturi la activ, peste tot în țară. A fost și condamnată cu suspendare sau eliberată condiționat, dar de fiecare dată a luat-o de la capăt.

În 2018, a fost prinsă din nou la Suceava, trimisă în judecată și condamnată la un an și jumătate de închisoare pentru nouă furturi din magazine. Dar, pentru că era în vârstă, procurorii au cerut doar plasarea sub control judiciar și nu arestarea. Bătrâna e acum de negăsit. (antena3.ro)

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Alegeri în Europa

Lucian DÎRDALA

Alegeri în Europa

În ultimele săptămâni am avut ocazia să ne reacomodăm cu procesele electorale, în câteva state-membre ale Uniunii Europene. Este vorba de cel de-al doilea tur al alegerilor locale din Franţa, scrutinul parlamentar din Croaţia, turul decisiv de la prezidenţialele poloneze şi, în fine, votul pentru legislativele regionale din Galicia şi Ţara Bascilor (Spania).

Filmuletul zilei

opinii

Cultura de supermarket

Florin CÎNTIC

Cultura de supermarket

Tsunamiul de RIP1-uri care a invadat Facebookul odată cu trecerea în veşnicie a talentatului şi prolificului compozitor de muzică de film, Ennio Morricone, mi-a readus în minte graniţa fragilă care separă arta autentică de entertainment.

Instant (II)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Instant (II)

Pe fereastră aud slujba de la biserică. Preotul se roagă pentru poporul român. Foarte bine. Dar se roagă separat şi pentru „conducătorii noştri”, pentru „mai marii oraşelor şi satelor”. Oare de ce? Înţeleg, aşa e protocolul. Dar protocolul e prost, de urzeală bizantină.

Precariatul

Ioan MILICĂ

Precariatul

Din categoria cuvintelor aflate în uz fără a fi prinse în dicţionarele limbii române actuale, vă  invit să ne oprim asupra unui neologism plastic şi sugestiv pentru vremurile în care trăim: precariat. 

pulspulspuls

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Vă mai amintiţi de ce spunea Drac Nea despre Peni Hill şi SIE? Iaca un şpil!

Caricatura zilei

Test Covid Grecia

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.