anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 06.07.2022

Cel mai zgomotos câine din lume, un Golden Retriever pe nume Charlie

GALERIE
charlie
  • charlie
- +

Despre câinii din rasa Golden Retriever se spune că sunt animalele de companie ideale, datorită docilităţii şi devotamentului de care dau dovadă.

"Copilăroşi" din fire, Golden Retriever-ii nu sunt niciodată agresivi, latră destul de rar, dar şi când o fac îşi fac simţită prezenţa. Charlie, un mascul în vârstă de şase ani, este, de altfel, câinele cu cel mai puternic lătrat din lume.

Golden Retriever-ul Charlie a intrat în Cartea Recordurilor ca fiind câinele cu cel mai puternic lătrat din lume, care ajunge până la 113.1 decibeli. Adică la acelaşi nivel cu cel de la un concert rock sau dintr-o oţelărie. Lătratul lui depăşeşte pragul mediu de durere al oamenilor, situat la 110 decibeli.

Charlie face parte dintr-o familie din Adelaide, Australia, iar stăpânii lui spun că a început să-şi exerseze lătratul atât de puternic când avea vârsta de un an. Din fericire pentru membrii familiei, dar şi pentru vecini, Charlie latră, însăm, doar la comandă. "Acasă nu latră deloc, este chiar foarte liniştit", a povestit Belinda Freebairn.

Charlie este mai zgomotos decât un avion care decolează atunci când eşti la 300 de metri distanţă, decât o bormaşină pneumatică sau un elicopter care planează la 30 de metri deasupra capului unui om.

Golden Retrieverul Charlie a detronat în Cartea Recordurilor un Ciobănesc German din Londra, pe nume Daz, al cărui lătrat atingea, în 2009, pragul de 108 decibeli.

rtv.net

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Despre cotele de gen

Despre cotele de gen

În principiu, nu ar trebui să ne iluzionăm că introducerea cotelor de gen ar perturba prea mult mecanismele clientelare care continuă să inspire, în România, recrutarea şi promovarea politică.

opinii

Noaptea de Sânziene

Florin CÎNTIC

Noaptea de Sânziene

Într-un răspuns adresat lui Şerban Cioculescu, care criticase Itinerariul său spiritual, Mircea Eliade spunea: „nu scriem un tratat asupra esenţei funcţiunilor spirituale; ci trasăm linii de orientare pe o hartă nelămurită”. Şi noi.

Visez, scriu... (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Visez, scriu... (I)

Odată cu vârsta caut tot mai abitir lucrurile vechi, trecute şi aflate în derivă. Visez, scriu. Constat tot mai clar chestiunea asta. Mai bine zis, mai evident, mai pregnant, căci clar nu e nicidecum. Ba chiar înceţoşat, ca prin sită. 

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Alex VASILIU

Vacanţele muzicale de la Piatra Neamţ (I)

Însemnările de astăzi pot începe cu o întrebare: este bine că există pe meleagurile româneşti atâtea festivaluri? Răspunsul nu poate fi, în principiu, decât afirmativ. Deşi inflaţia acestor întâmplări (şi în domeniul artistic) poate slăbi interesul publicului, care nu mai percepe la adevăratele dimensiuni semnificaţiile de eveniment, există spaţiu de desfăşurare pentru oricine are idei interesante, originale.

pulspulspuls

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Hopa: se conturează un tandem surpriză în politichia mâloasă de Bahlui!

Vă povesteam noi ieri aicea, stimaţi telespectatori, despre cum au apărut pe piaţa politichiei de Bahlui primele semne ale conturării unui viitor tandem de candidaturi Cejău-Premărie, în persoanele stimabililor Măricel-Mihăiţă. 

Caricatura zilei

La umplut piscina

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.