Cel puţin 38 de persoane au fost ucise într-un atac armat pe un drum din nord-vestul Pakistanului

joi, 21 noiembrie 2024, 15:45
1 MIN
 Cel puţin 38 de persoane au fost ucise într-un atac armat pe un drum din nord-vestul Pakistanului

Indivizi înarmaţi au deschis focul joi asupra vehiculelor de pasageri într-o zonă tribală din nord-vestul Pakistanului, omorând cel puţin 38 de persoane şi rănind 29, a declarat secretarul şef al provinciei Khyber Pakhtunkhwa, Nadeem Aslam Chaudhry, informează Reuters.

Printre victimele atacului, care a avut loc în districtul tribal Kurram, se numără o femeie şi un copil, a declarat Chaudhry.

„Este o tragedie majoră, iar numărul morţilor este posibil să crească”, a spus oficialul.

În zona tribală care se învecinează cu Afganistanul, de zeci de ani există tensiuni între musulmanii şiiţi şi sunniţi din cauza unei dispute teritoriale

Nicio grupare armată care operează în zonă nu a revendicat încă acţiunea.

„Erau două convoaie de vehicule de pasageri, unul care transporta pasageri de la Peshawar la Parachinar şi altul de la Parachinar la Peshawar, când bărbaţi înarmaţi au deschis focul asupra lor”, a declarat prin telefon pentru Reuters un locuitor din Parachinar, Ziarat Hussain, adăugând că rudele sale călătoreau din Peshawar în convoi.

Preşedintele Asif Ali Zardari a condamnat ferm atacul asupra vehiculelor de pasageri.

Sursa foto: gulf-times.com 

 

Citește și: 

Etichete: atac armat, drum, morti, pakistan

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii