De Business

Punem punctul pe știi

Cele 24 de produse tradiționale din Iași înregistrate oficial

marți, 11 iunie 2024, 03:00
5 MIN
 Cele 24 de produse tradiționale din Iași înregistrate oficial

Jumătate sunt produse din carne. Produsele de panificație și patiserie sunt și ele la loc de cinste. Au mai fost înregistrate două tipuri de borș, zacuscă, pastă de pește și o băutură din mure.

Dacă sunteți un gurmand atent ca mâncarea pe care o savurează să nu conțină aditivi alimentari și dacă, pe deasupra, vreți să sprijiniți economia locală, atunci vă puteți inspira din Registrul Național al Produselor Tradiționale înainte de a pleca la cumpărături. Registrul amintit conține lista cu produsele tradiționale atestate, cu denumirile acestor produse și ale producătorilor, dar și cu județele în care se fabrică aceste produse. În 2023, de exemplu, s-au înregistrat 30 de noi produse tradiționale, din care patru din Suceava, trei de la Iași și unul din Botoșani.

Citiți aici integral Ziarul de Business nr. 10

Registrul Național al Produselor Tradiționale, constituit conform prevederilor Ordinului nr. 724/2013 cu modificările și completările ulterioare, cuprinde produsele tradiționale. Conform definiției, „produsul tradițional reprezintă produsul alimentar fabricat pe teritoriul național și pentru care se utilizează materii prime locale, care nu are în compoziția lui aditivi alimentari, care prezintă o reţetă tradițională; un mod de producţie și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic tradițional și care se distinge de alte produse similare aparţinând aceleiaşi categorii“.

892 de produse tradiționale la nivel național

Așa se face că începând cu anul 2014, Institutul Național de Statistică (INS) a centralizat date din toate județele țării. De atunci și până la finalul anului 2023, au fost înregistrate în total 892 de produse tradiționale, iar județul Brașov era campion național, cu 187 de produse înregistrate în total. Din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, trei județe sunt între primele zece cu cele mai multe produse tradiționale înregistrate: Neamț (locul 4, cu 55 de produse), Botoșani (locul 7, cu 35 de produse) și Iași (locul 10, cu 28 de produse).

Unele produse au fost radiate

Entuziasmul primilor ani pentru înregistrarea produselor tradiționale a scăzut treptat. Dacă în 2014 în RNPT apăreau deja înscrise 277 de produse, în 2023 la nivelul țării s-au înregistrat doar 30 de noi produse tradiționale, dintre care opt din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.

Între timp, unele dintre aceste produse tradiționale au fost chiar radiate, așa că, părăsind statisticile INS, vedem că în Registrul Național al Produselor Tradiționale (RNPT), actualizat până în luna mai a acestui an, există în prezent în România 771 de produse tradiționale. Așa se face că deși județul Brașov rămâne lider detașat (cu 173 de produse tradiționale înregistrate și neradiate), ordinea în clasament a județelor din regiunea Nord-Est s-a schimbat: județul Neamț, cu 29 produse, ocupă locul 7 în România), Suceava cu 28 produse (din care cinci au fost înregistrate în aprilie 2024) e pe locul 8, la egalitate cu Satu-Mare), iar județul Botoșani, cu 26 produse de produse tradiționale, ocupă locul al nouălea, în timp ce Iașul, cu 24 de produse e pe locul 11.

Din cele 771 de produse tradiționale existente acum la nivel național, 70% provin din trei regiuni de dezvoltare ale țării: Centru, Nord-Vest și Nord-Est, iar carnea și produsele din carne reprezintă majoritatea înscrierilor din registrul produselor tradiționale la nivelul României (41%, adică 315 înscrieri din totalul de 771).

În continuare, categoriile de produse care fac cel mai des obiectul înscrierilor în registrul produselor tradiționale sunt laptele și produsele din lapte (18% din total, respectiv 138 de produse din 771), legume-fructe (16%) și pâinea, produsele de panificație și de patiserie (16%).

Băuturile tradiționale reprezintă doar 5% din totalul înregistrărilor (35 produse), peștele doar 4% (31 produse), iar în categoria „Altele“ au fost înscrise la nivel național 7 produse (1% din total) – aici Regiunea Nord-Est stă cel mai bine (cu patru produse înscrise din totalul de șapte).

Multe din produsele ieșene din carne sunt coapte ori afumate

În județul Iași, carnea și produsele din carne constituie obiectul celor mai multe înregistrări în Registrul Național al Produselor Tradiționale (RNPT), 12 din 24 mai exact, cele mai multe fiind diverse sortimente de afumături, de la ceafă de porc afumată și coaptă sau la pastrama de porc coaptă de la Fabrica de Fum din Iași, la slăninuțe afumate (Aroneanu), costițe afumate (Țigănași), chișcă (Răchițeni) sau Toba Bunicii (Carmangeria cu Gust, Țigănași).

Urmează apoi produsele de pâine, panificație și patiserie (7 produse înscrise în registrul național). La acestea se adaugă două preparate din pește produse de Rompescaris SRL în Podu Iloaiei, două borșuri și o băutură fermentată din mure.

Mai multe tipuri de zacuscă

Pe de altă parte, Regiunea Nord-Est e responsabilă de 20% dintre produsele înscrise în România în categoria produselor tradiționale din legume și fructe. Deși Județul Iașul nu are niciun produs înregistrat în această categorie, compensează din plin Neamțul, cu șase tipuri de dulceață și cinci tipuri de zacuscă, toate sub marca Vrâncioaia.

La dulceața de afine, de cireșe amare, de cireșe albe, de vișine, de mure sau de zmeură din județul Neamț, se adaugă dulceața județului Suceava: de gutui, cireșe amare, nuci verzi, de trandafiri și magiun din prune sub brandul Bunătățile Tinei, precum și merișoarele zdrobite din „Cămara huțulilor“. Și nici Vasluiul nu se lasă mai prejos, când e vorba de dulceață – singurele trei produse tradiționale înregistrate de acest județ sunt dulceața de gutui și dulceața de trandafiri a Bunicii Elena și dulceața de zmeură Coasta Neagului. Bacăul se diferențiază prin cătină, cu trei produse înregistrate: cătină la teasc, cătină la teasc cu miere și cătină Letea.

Cât despre zacusca din județul Neamț, e pe alese: cu ciuperci, cu fasole, cu ghebe, cu pește sau cu vinete.

Cele șase județe ale regiunii au în total un număr de 115 produse tradiționale înregistrate în RNPT, adică 15% din totalul la nivel național.

De fapt, locuitorii din Regiunea Nord-Est care ar dori să-și umple cămara cu produse tradiționale atestate ar trebui să meargă la Iași sau la Suceava pentru carne și produse din carne, la Botoșani pentru lapte și produse din lapte, în județul Neamț pentru o diversitate mai mare de dulcețuri sau de zacuscă și în Bacău pentru păstrăv afumat.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii