anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 05.10.2022

Cele două maternitati iesene, în conflict. „Suntem cea mai mare din România”

GALERIE
maternitate Iasi
  • maternitate Iasi
- +

Reprezentanţii Maternităţii "Elena Doamna" sunt nemulţumiţi că sunt spital Covid de nivel I, dar nu au personal permanent de radiologie şi de laborator. Aceştia sugerează ca Maternitatea "Cuza Vodă" să preia şi cazuri Covid. "Asta aşteptăm şi de la colegii din Cuza Vodă şi de la maternităţile din Moldova, nu putem să primim toate urgenţele majore. Noi tot încercăm să le explicăm măcar să ne trimită gravide cu investigaţii făcute, ei pot să facă analize mai multe şi ar fi colegial şi normal să ne ajutăm reciproc”, arată prof. dr. Răzvan Socolov. "E imposibil ca Maternitatea «Cuza Vodă», cea mai mare din România, care are în medie 17 naşteri pe zi, să poată să managerieze şi cazurile de COVID", replică dr. Bogdan Doroftei, directorul medical de la "Cuza Vodă".

 

Medicii de la Maternitatea „Elena Doamna” atrag atenţia asupra faptului că se descurcă tot mai greu cu preluarea şi tratarea tuturor cazurilor de gravide depistate pozitiv cu COVID-19, fiind spital suport încă de la începutul pandemiei. Asta înseamnă că toate cazurile de gravide depistate pozitiv şi care au nevoie de tratament de specialitate sunt transferate aici. În momentul de faţă, la „Elena Doamna” sunt ocupate cele cinci paturi pentru gravide care au nevoie de asistenţă de specialitate, fiind vorba despre persoane nevaccinate. Din fericire, ieri cele două paturi ATI nu erau ocupate.

„Acum sunt internate două lehuze - una după cezariană şi încă una după naştere naturală. Mai sunt gravide cu sarcini mai mici, cu risc, o altă pacientă este o gravidă de 27 de săptămâni care a venit la noi, a fost câteva zile în ATI şi acum a trecut pe sector. În general sunt cazuri de obstetrică”, a explicat prof. dr. Răzvan Socolov, medic primar obstetrică-ginecologie şi şeful Secţiei de Obstetrică de la „Elena Doamna”.

Acesta mai susţine că aici ajung şi cazurile dificile, cu probleme majore din toată Moldova şi că ar avea nevoie de ajutor din partea colegilor de la cealaltă maternitate din oraş, „Cuza Vodă”. „Problema este că suntem maternitate de grad II, deci conform dispoziţiilor legale noi avem competenţa să asistăm naşteri peste 32 de săptămâni. Ajung tot la noi însă şi cazurile care ar trebui să meargă la «Cuza Vodă», ceea ce ne cam încarcă”. Medicul susţine însă că în Ordinul nr. 753 din 27 mai 2021, Maternitatea „Elena Doamna” a fost trecută ca spital COVID de nivelul I, iar asta ar presupune să aibă un serviciu de radiologie şi de laborator care să funcţioneze în permanenţă.

„Noi nu avem aceste servicii permanente, chemăm de acasă persoanele de la laborator, avem un medic şi două laborante care vin de acasă, însă cumva din amabilitatea lor. Am adus problema la cunoştinţa DSP-ului atunci când am fost transformaţi în spital COVID de nivel I, pentru că asta ar fi însemnat ca noi să avem infecţionist, serviciu de radiologie şi de laborator permanent, dar nu avem din păcate. Nici personal suficient nu avem. Înţeleg că ar exista o prevedere prin care se spune ca toate spitalele să aibă sector COVID şi să rezolve urgenţele. Din punctul nostru de vedere, pe specialitatea noastră, asta aşteptăm şi de la colegii din Cuza Vodă şi de la maternităţile din Moldova, nu putem să primim toate urgenţele majore. Noi tot încercăm să le explicăm măcar să ne trimită gravide cu investigaţii făcute, ei pot să facă analize mai multe şi ar fi colegial şi normal să ne ajutăm reciproc”, a mai precizat prof. dr. Răzvan Socolov.

„Avem şi noi anumite dificultăţi”

La rândul lor, reprezentanţii Maternităţii „Cuza Vodă” din Iaşi spun că şi la ei ajung câte patru-cinci paciente pe zi cu simptomatologie specifică infecţiei cu SARS-CoV-2, însă conform protocolului, aceste cazuri trebuie trimise către spitalul care se ocupă de cazurile COVID, în acest caz, Maternitatea „Elena Doamna”. Majoritatea femeilor depistate pozitiv care ajung aici spun că au o stare generală alterată, vărsături, oboseală, febră, lipsa mirosului, dureri musculare, dar şi un alt simptom care apare aproape în toate cazurile în ultima perioadă– rinoreea, mai exact o scurgere nazală abundentă.

„În măsura în care putem, i-am ajutat şi îi vom ajuta pe colegii noştri de la «Elena Doamna», pentru că întotdeauna vom pune pacientul pe primul plan. Însă avem şi noi anumite dificultăţi. Nu putem noi să intervenim în managementul lor, fiecare spital ştie ce probleme şi nevoi are. Nu avem nici suportul legal ca noi să vedem pacienta, să nu o internăm, să realizăm anumite servicii medicale, cum ar fi să recoltăm analize şi să le dăm mai departe fără să aibă o foaie de observaţie”, a explicat conf. dr. Bogdan Doroftei, medic primar obstetrică-ginecologie şi director medical al Maternităţii „Cuza Vodă”. Acesta mai spune că dacă vor fi nevoiţi să accepte şi cazurile de COVID, există pericolul ca personalul medical, dar şi pacientele care sunt internate să se contamineze.

 „E imposibil ca Maternitatea «Cuza Vodă», cea mai mare din România, care are în medie 17 naşteri pe zi, să poată să managerieze şi cazurile de COVID. Fiind un spital monodisciplinar, unde se nasc cei mai mulţi copii din ţară, gândiţi-vă care ar fi dimensiunea dezastrului dacă lucrurile scapă de sub control şi se duc într-o direcţie în care nimeni nu doreşte. Date fiind particularităţile Iaşului care are două maternităţi, precum şi creşterea numărului cazurilor de COVID şi toate predicţiile care duc la ideea că vor fi şi mai multe cazuri în viitor, cred că strategic e important ca maternitatea noastră să rămână «COVID free»”, a completat directorul medical. Reprezentanţii Maternităţii „Cuza Vodă” au mai precizat că au deja o zonă tampon, cu câteva paturi, pentru cazurile care vin în urgenţă şi unde pot fi tratate situaţiile neprevăzute în care o gravidă este infectată. „Nu avem spaţii excendentare în momentul de faţă, nu putem să fim foarte generoşi în acordarea de paturi pentru sectorul COVID. Mai mult, dacă am înfiinţa un sector COVID ar însemna ca o parte din personal să asigure asistenţa acolo, în condiţiile în care avem deficit de personal”, a mai precizat conf. dr. Bogdan Doroftei.

Directorul Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Vasile Cepoi, spune că această problemă nu a ajuns să fie semnalată oficial de către Maternitatea „Elena Doamna” şi că, din punctul său de vedere, nu se impune ca şi Maternitatea „Cuza Vodă” să preia astfel de cazuri. „În prima etapă dacă numărul cazurilor de femei gravide depistate pozitiv cu COVID va creşte, vom transforma «Elena Doamna» doar în spital COVID şi dacă şi atunci vor fi depăşiţi, atunci vom deschide un sector şi la Cuza Vodă. Având în vedere că zona obstetricală şi neonatologia sunt expuse unor riscuri majore, nu vrem să contaminăm şi această maternitate, dar dacă nu vom avea de ales, vom face şi asta. Deocamdată, din datele pe care le avem, nu este cazul”, a declarat Vasile Cepoi, directorul DSP Iaşi.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

O reformă care nu se va face (II)

Cătălin ONOFREI

O reformă care nu se va face (II)

Poveste cu doi înecaţi.

opinii

Mahalaua digitală

Florin CÎNTIC

Mahalaua digitală

Deşi nu prea îmi pierd timpul cu comentariile sterile de pe social media, nu încetez să mă minunez de ticăloşia, prostia delirantă şi reaua credinţă care parazitează până la sufocare opiniile articulate, chiar dacă uneori provocatoare din bula mea, ale lui Dan Alexe, Sorin Ioniţă sau Mădălin Hodor. Când scriam acest text, în urmă cu foarte mulţi ani, credeam că se va atenua în timp cotcodăceala otrăvită a smintiţilor care intervin obraznic şi contondent pe internet. După cum vedem azi, maladia s-a agravat.

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Ioan Alexandru TOFAN

A plecat ministrul. Ce ne facem?

Aşadar, o lege scurtă şi clară (150 de pagini sau chiar 120 este deja prea mult), generală şi fără elanuri civilizatoare, împreună cu o responsabilitate mare acordată celor care predau şi învaţă. Nu ştiu dacă este soluţia potrivită. Dar măcar ne putem gândi la ea, ca alternativă la începuturile care nu se mai termină ale reformelor din educaţie şi la legile care vor să fie săpate în piatră cu mina de la pix.

Despre copilărie (I)

Radu PĂRPĂUȚĂ

Despre copilărie (I)

Copilăria mea a coincis cu primii ani ai deschiderii „domniei” lui Ceauşescu, când se instaurase o efervescenţă în societatea românească. M-am gândit să povestesc despre perioada aceea, fiindcă este bine să nu uităm învăţămintele de atunci. 

pulspulspuls

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Amantele dezvoltatorilor imobiliari din târg. Scurt ghid erotic pentru developeri

Astăzi vom trece în revistă câte ceva din comportamentul hormonal de vârsta aproape septuagenară a unor dezvoltatori imobiliari din târgul nostru, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Scăpări de gaze #NordStream5

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.