anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 28.05.2022

Cele două puciuri

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Primul a eşuat, cel de-al doilea este în plină desfăşurare. Puciul militarilor turci a fost dejucat după câteva ore, cel al preşedintelui Erdoğan a reuşit, în mai puţin de două zile, să îndrepte ţara spre dictatură.

Acum câţiva ani, referindu-mă la reprimarea manifestaţiilor din Piaţa Taksim, foloseam pentru regimul turc sintagma „democraţie neliberală”, propusă în anii ’90 de politologul Fareed Zakaria. Ea poate fi înşelătoare, dacă pierdem din vedere că drepturile omului şi limitarea puterii statului (componenta liberală) sunt însoţitori obligatorii, nu opţionali, ai voinţei majorităţii (componenta democratică). Democraţia neliberală este un nume inventat pentru a descrie regimuri care nu sunt cu adevărat democratice, în sensul în care folosim, astăzi, acest concept. Ele nu sunt inerent instabile, însă e clar că echilibrul lor este precar. Unele s-ar putea îndrepta spre extinderea competiţiei politice, întărirea statului de drept şi aşa mai departe - o democratizare reală. Altele, din contra, spre o dominaţie neîngrădită şi o guvernare brutală a unei elite ce se bazează, cel puţin pentru o vreme, pe sprijinul majorităţii.

Puciul militar a reprezentat, cred, un „moment critic” - termen care în literatura politologică sugerează ramificarea căilor de acţiune. Ne-am fi putut imagina, spre exemplu, un scenariu în care sprijinul popular extins de care se bucură administraţia Erdoğan ar fi fost convertit într-o resursă utilizabilă pentru democratizare. Reacţiile represive s-ar fi produs strict în cadrul legii, independenţa justiţiei (atât cât există) nu ar fi fost atacată, iar regimul ar fi încercat să se consolideze utilizând exclusiv pârghii compatibile cu statul de drept. Dar nu aceasta a fost alegerea preşedintelui Erdoğan şi a partidului său, AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării). Ţara a făcut un pas mare pe drumul spre autocraţie, chiar dacă există mai multe partide şi oamenii vor continua să voteze. Cazul Turciei pare să confirme caracterul instabil al democraţiei neliberale.

Desigur, se poate discuta dacă a fost primul pas sau doar continuarea unui proces început în urmă cu mai mulţi ani. Aşa cum sugeram mai sus, când utilizam sintagma „moment critic”, eu cred că până acum rămăsese deschisă o cale spre democratizarea reală, deşi nu era scurtă şi nici simplă. Mă tem, însă, că din acest moment ea s-a închis pentru destul de multă vreme.

Foarte probabil, noua stare de lucruri îi va pune în încurcătură pe responsabilii din UE şi NATO, precum şi pe partenerii Turciei. Să remarcăm, spre exemplu, atitudinea destul de timidă a Statelor Unite, în condiţiile în care tonul acuzaţiilor venite dinspre Ankara depăşeşte cu mult intensitatea admisibilă în relaţia dintre doi aliaţi. Sau, privind dintr-un alt unghi, dintre o putere de rangul trei şi o superputere, chiar şi atunci când ultima pare să aibă mare nevoie de prima. Alianţele militare nu depind neapărat de tipul regimurilor interne, dar liderii de la Washington nu se pot preface că nu observă deriva autoritaristă a Turciei şi linia promovată de Ankara în dosarul siriano-irakian. La fel, partenerii din  NATO pot tolera evoluţia Turciei către autocraţie (nu ar fi primul asemenea episod), dar se pot întreba dacă nu cumva răfuiala lui Erdoğan cu militarii rebeli va afecta modul în care această ţară îşi îndeplineşte rolul în Alianţă.

Ajungem, însă, la postura extrem de ingrată în care se va găsi Uniunea Europeană. Ca stat-candidat la aderare, chiar dacă şansele de reuşită sunt minime, se presupune că Turcia satisface criteriile minimale de la Copenhaga în privinţa democraţiei şi statului de drept. Evident că nu le satisface de ani buni, dar liderii UE au preferat să se uite mereu în altă parte, din motive diverse. În ultima vreme, a apărut şi şantajul deschis al regimului Erdoğan la adresa Uniunii, în chestiunea migranţilor. Va fi interesant de văzut care va fi reacţia forurilor de la Bruxelles şi a principalelor capitale europene la deriva autoritară din Turcia. Cel mai probabil, vor aprecia că este o situaţie cu totul specială, iar după încheierea fazei de represiune acută se vor preface că lucrurile au revenit la normal, că Turcia este o democraţie şi, în consecinţă, poate aspira la statutul de membru. Sper să mă înşel, pentru că o asemenea atitudine nu ar face deloc cinste Uniunii. Trebuie să precizez că nu aş avea nimic împotriva aderării la UE a unei Turcii democratice, laice şi pluraliste, deşi cred că nici într-un asemenea caz nu se va crea consensul necesar între statele-membre.

Am vorbit mai mult despre al doilea puci, pentru că primul a avut o încheiere tristă. Ştiu că mulţi dintre cititori şi-au pus sau şi-ar putea pune întrebarea: ar fi fost preferabil ca lovitura de stat militară să reuşească, iar regimul Erdoğan să fie înlăturat? Mi-am pus-o şi eu, dar nu am niciun răspuns. Nu pot face speculaţii în chestiuni care implică violenţe de masă şi pierderi de vieţi omeneşti.   

Lucian Dîrdală este politolog şi lector universitar doctor în cadrul Universităţii "Mihail Kogălniceanu” 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

C-aşa-i în tenis!

Nicolae GRECU

C-aşa-i în tenis!

Englezii îl exclud pe Medvedev de la Wimbledon, ATP îl face lider mondial.

opinii

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Eugen MUNTEANU

Identitate personală, identitate etnică, identitate naţională (V)*

Românitatea mea este dată, în mod esenţial, de faptul de a locui în limba română şi de a accepta să fiu numit român. Restul ingredientelor ţin de opţiunile mele personale.

Cinematografie, mit şi ideologie

pr. Constantin STURZU

Cinematografie, mit şi ideologie

Pe 23 mai a debutat seria de evenimente “Ne vedem la Mitropolie”. Sala “Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial din Iaşi se doreşte a deveni tot mai mult un spaţiu al prelungirii “prelegerilor” în “dialoguri”, în vederea întăririi “comuniunii”. 

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

Aurelian-Petruș PLOPEANU

„Comunismul primitiv”, o minciună vinovată şi frivolă

În viziunea lui Marx, naraţiunea despre comunismul primitiv sună în felul următor: cândva, în timpuri imemoriale, proprietatea privată era necunoscută omului. Hrana era distribuită după necesităţi, iar toţi cei aflaţi în nevoie erau îngrijiţi. 

pulspulspuls

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Iată cum votează corect online un conţilier local cu proiect imobiliar de avizat la Premărie!

Nu ştim alţii cum sunt, dar noi, când ne gândim la prichiciul vetrei cel humuit şi când vedem cum se joacă unii aleşi locali cu motoceii imobiliari prinşi de horn de Mihăiţă, parcă nu prea ne saltă inima de bucurie.  

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

La farmacie: - Un prezervativ, va rog. - Doar unul? - Da. Incerc sa ma las.

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.