Cele două viteze
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Cele două viteze

GALERIE
lucian dirdala
  • lucian dirdala
- +

Tema protecţiei celor patru libertăţi fundamentale ale pieţei unice ar putea fi dominanta summitului de la Roma, în combinaţie cu „Europa socială”, cu rolul Uniunii în promovarea păcii şi democraţiei, precum şi cu alte teme care unesc.

În ziua de 6 martie, preşedintele François Hollande va fi gazda unei întâlniri la vârf în sistem patrulater - Franţa, Germania, Italia şi Spania - în cursul căreia statele-pilon ale nucleului european vor căuta să-şi armonizeze poziţiile înaintea zilei de naştere a Uniunii. Împlinirea a şaizeci de ani de la semnarea tratatelor de la Roma ar trebui, în mod normal, să înlăture măcar o parte din ceaţa aşternută în ultima vreme asupra proiectului comunitar.

Aproape nimeni nu se mai teme, astăzi, de „Directorate”, mai ales când directorii au probleme acasă. Preşedintele Hollande ar putea patrona, de la distanţă, un mare dezastru pentru socialişti în alegerile prezidenţiale, chiar dacă la Palatul Élisée nu va ajunge, până la urmă, Marine Le Pen. Premierul italian Paolo Gentiloni conduce un guvern fragil a cărui bază politică - Partidul Democrat, de centru-stânga - pare în curs de fragmentare, deşi alegerile legislative sunt inevitabile. Cancelarul german Angela Merkel are în Martin Schulz un contracandidat capabil nu doar să articuleze mesajul social al stângii, ci şi să revendice autoritate pe plan european. Doar perseverentul Mariano Rajoy, al cărui Partid Popular a rămas la putere după o sarabandă de alegeri indecise, poate savura promovarea oficială a Spaniei în rândul liderilor informali ai Uniunii.

Oricât de apăsătoare ar fi, ceaţa nu i-a făcut pe Hollande şi Merkel să cadă în capcana retoricii (încă marginale) de tip „UE nordică plus Franţa”. Invitarea la discuţii a celor doi lideri din Sud marchează o respingere explicită a acestui tip de discurs. Apoi, prezenţa premierului spaniol are darul de a combate şi speculaţiile despre o formulă de cooperare intensificată sau chiar despre un nou proiect centrat pe membrii fondatori ai Uniunii. Nu merită să insistăm în asemenea direcţii.

Ceea ce poate intra oficial pe agendă este „Europa cu două viteze”, dar aceasta deja există, indiferent dacă ne place sau nu. După ieşirea britanicilor (care, oricum, circulă pe stânga), se aşteaptă urcarea în treapta superioară, prin înzestrarea eurozonei cu instituţii care să-i amelioreze stabilitatea şi să-i eficientizeze guvernanţa. Singurul obstacol ar putea veni din partea electoratelor vest-europene mai puţin indulgente cu verigile slabe, mai ales că mulţi încă n-au uitat cuvântul bailout.

Atât timp cât prin „Europa celor două viteze” se are în vedere doar cooperarea intensificată în interiorul Uniunii Monetare, nimeni nu poate avea obiecţii. Spre exemplu, cât timp guvernul român nu introduce pe agendă problema adoptării monedei unice, nu avem de ce să comentăm ceea ce fac ţările eurozonei, cu condiţia ca acţunile lor să nu afecteze interesele celorlalte state, pe piaţa unică. La fel, dacă se doreşte extinderea sferei de aplicare a conceptului la alte posibile arii de cooperare, e nevoie de garanţii că nu se vor crea cluburi închise, dar şi - spre exemplu, în cazul politicii externe - că nu vor apărea efecte indirecte nedorite asupra partenerilor ce rămân în afara cadrului respectiv. Nu în ultimul rând, trebuie prevenită situaţia în care această expresie ar legitima excluderi şi discriminări la adresa unor state şi a cetăţenilor lor - spre exemplu, accesul la spaţiul Schengen.

Modelul celor două viteze nu este, însă, soluţia-miracol care să înlăture presiunea de pe umerii liderilor europeni. În formule de tip „Directorat” sau altfel, ei trebuie să găsească formule care să se adreseze tuturor cetăţenilor europeni, poate şi celor (aproape uitaţi) din statele care aspiră la calitatea de membru. Extinderea este, astăzi, un termen periculos. Adâncirea integrării şi supranaţionalismul nu sunt populare, din motivele cunoscute. Tema protecţiei celor patru libertăţi fundamentale ale pieţei unice ar putea fi dominanta summitului de la Roma, în combinaţie cu „Europa socială”, cu rolul Uniunii în promovarea păcii şi democraţiei, precum şi cu alte teme care unesc. Totuşi, în acest moment abordarea „defensivă” - apărarea pieţei unice - pare cea mai nimerită. Pe acest fond va ajunge „Europa celor două viteze” la proba realităţii. Partizanii unor formule legitime de cooperare intensificată vor vedea că e greu. Pe de altă parte, cei pe care această metaforă îi face să viseze la ceva încă neprecizat, dar cu mai puţin deranj din partea esticilor sau a sudicilor, vor vedea că e şi mai greu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Urâţii învinşi

Cătălin ONOFREI

Urâţii învinşi

USR-PLUS a început deja să-şi piardă termenul de valabilitate şi poate că o perioadă de opoziţie, în care să demareze un amplu proces de deratizare a partidului, ar fi cel mai util lucru pentru viitor.  

Filmuletul zilei

opinii

Fanatici

Briscan ZARA

Fanatici

Nu este ieşire din această situaţie. Iubirea şi ura se hrănesc una din alta ca un şarpe care îşi înghite coada. Am intrat într-o carusel care ne ţine pe toţi ameţiţi şi care deja funcţionează din inerţie. Cine este, printr-un noroc, o întâmplare fericită, aruncat afară şi se trezeşte ca după o beţie are o singură regulă: fără iubire, fără ură şi fiecare pentru el!

10 lecţii despre lumea postpandemică, de Fareed Zakaria

Ciprian IFTIMOAEI

10 lecţii despre lumea postpandemică, de Fareed Zakaria

Pentru cei care trec pragul librăriilor, Fareed Zakaria este cunoscut publicului cititor din România prin lucrările „Viitorul Libertăţii. Democraţia neliberală în Statele Unite ale Americii şi în lume”, „Lumea postamericană”, „10 lecţii pentru o lume postpandemică”, apărute în traducere la Editura Polirom. Pentru această săptămână am ales să scriu despre „lumea postpandemică” a lui Zakaria deoarece este o carte emblematică pentru un curent de gândire care a căpătat o consistenţă redutabilă în relaţiile internaţionale, cu o opţiune fermă pentru abordarea globalistă şi regândirea suveranităţii naţionale în confruntarea cu probleme ca terorismul, migraţia, pandemiile, privilegierea instituţiilor internaţionale în rezolvarea problemelor globale, degajarea unei simpatii faţă de birocraţia europeană şi faţă de experţii/ consilierii ştiinţifici şi, pe alocuri, chiar pentru autoritarismul şi centralismul practicat de China în soluţionarea efectelor pandemiei de COVID-19.

La ceasul adevărului

Mihai DORIN

La ceasul adevărului

La debutul competiţiei interne i-am suspectat pe liderii PNL de existenţa unui pact secret de promovare a imaginii unui partid democrat, promotor neinhibat al competiţiei şi demn de încredere. Reformele pomise nu mai veneau (şi nici nu vor veni), guvernarea era în impas, iar coaliţia tot mai clar boicotată de liderii liberali şi de lupii tineri, care nu puteau admite cedarea unor ministere bănoase de către fostul premier Orban, în favoarea USR PLUS. 

pulspulspuls

Răzgândacul zice că s-a sucit la sugestia unui participant la trafic

Răzgândacul zice că s-a sucit la sugestia unui participant la trafic

Iată, stimaţi telespectatori, userişti au ba, că am aflat în sfârşit care să fie motivul răzgândirii privind demisia în cazul conţilierului local Iulian Huşanu, cel prins de colegii noştri cu “raţa-n gură”, la contracte cu statul! 

Caricatura zilei

George, prietenul paharului

Editia PDF

Bancul zilei

- Ioane, ce tot strâmbi din nas la sarmalele mele? Nu sunt bune? - Ba da, Marie, sunt bune, dar toti ceilalti din sala de (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.