Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cele mai îndrăgite personaje masculine din literatură

GALERIE
personaj
  • personaj
- +

Înainte să experimenteze dragostea în cel mai concret fel cu putință, unei cititoare i se poate întâmpla să i se aprindă călcâielele după vreun personaj livresc care răspunde unor idealuri ce nu s-au pârguit îndeajuns din cauza evidentei și acutei lipse de experiență. Atingem aici marele neajuns al lecturii romanelor romantice, și anume faptul că ne dă o imagine a dragostei care nu va exista niciodată în realitate. Dar, după ce accepți cu toată inima adevărul acesta, îți vei aduce aminte pentru totdeauna nopțile când suspinai după vreun Darcy (Mândrie și prejudecată), Hermes (Legendele Olimpului), Victor (Cireșarii) sau Heatchliff (La răscruce de vânturi), iar amintirea lor te va înduioșa.

Departe de a fi perfecte, personajele din literatură au un evident as în mânecă: nu îmbătrânesc niciodată, nu-și pierd vreodată trăsăturile care ne-au făcut să ni le imaginăm și să ne îndrăgostim de ele și nici nu-și compromit reputațiile. Mereu la fel, doar percepțiile noastre despre ele îi pot urca sau coborî în ierarhiile individuale privitoare la umor, atractivitate fizică, periculozitate, inteligență și alte asemenea atribute după care ne ghidăm atunci când (ne) alegem cui îi împrumutăm inimile noastre, fie că e vorba de o oră, o zi, 10 ani sau toată viața.

 
Fitzwilliam Darcy, Mândrie și prejudecată, Jane Austen. Este imposibil să nu te îndrăgostești de Darcy dacă ești o fană adevărată a lui Jane Austen. Și asta nu doar datorită acelei scene implicând o cămașă udă și păr răvășit de care Colin Firth s-a achitat atât de bine în ecranizarea omonimă a celei mai cunoscute cărți ale autoarei britanice. Darcy e și un om care cumpănește lucrurile înainte să le spună (chiar dacă acestea nu sunt întotdeauna cele mai curtenitoare), își reprimă sentimentele (ceea ce nu poate fi decât incredibil de atrăgător) și nu se sinchisește deloc de tradițiile vremii, îndrăgostindu-se de eroina Elizabeth.
 
Jay Gatsby, Marele Gatsby, F. Scott Fitzgerald. Jazz Age, prohibiție, petreceri flamboaiante, femei frumoase. Aceasta este, rezumată în câteva cuvinte, viața lui Jay Gatsby. Ce ne atrage la el, în afară de existența pe care singur și-a clădit-o, este faptul că îi este total devotat lui Daisy, dar în același timp, dorit și invidiat pentru manierele sale impecabile, gustul său incontestabil în materie de haine și trăsăturile sale fizice, masculine și seducătoare.
 
Rhett Butler, Pe aripile vântului, Margaret Mitchell. Ținând cont de vremuri, trebuia să fii destul de încrezător în propriile forțe ca să te îndrăgostești de o femeie a cărei inimă bătea pentru altcineva. Dar ceea ce-l deosebește pe Rhett de Ashley, de exemplu, este experiența lui, felul lui sofisticat de a înțelege cele mai adânci resorturi ale ființei umane și zâmbetul irezistibil care alină chiar și un suflet furtunos ca al eroinei Scarlett.
 
Contele Vronski, Anna Karenina, Lev Tolstoi. Toate femeile sunt îndrăgostite de Vronski în romanul lui Tolstoi. Și nu e greu de înțeles de ce: contele e rafinat, seducător, cu relații, inteligent și o companie extrem de agreabilă. Deși o seduce pe Anna cu felul lui intempestiv, nu e ușor de domesticit și cauzează gelozii, eroina având destinul tragic pe care-l cunoaștem cu toții.
 
Heathcliff, La răscruce de vânturi, Emily Brontë. Heathcliff e prototipul bărbatului care nu numai că iubește cu pasiune, dar și vrea să posede în integralitate obiectul afecțiunii sale. Iar asta este teribil de seducător pentru un anumit procent de femei. Heathcliff este atât de atrăgător pentru potențialul lui de a fi schimbat de femeia pe care o iubește. Și ce femeie n-ar da orice să poată spune că a schimbat un iubit?
 
În ochii voștri, care este personajul masculin livresc cu cel mai mare capital de atracție?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri