vineri, 29.03.2024
În Clinica de Nefrologie de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon” ajung zilnic persoane cu vârsta de peste 75 de ani din cauza unor agravări ale bolilor pe care le au.
Spre exemplu, într-o singură zi, din 12 internări câte s-au făcut, şapte erau vârstnici, iar trei dintre ei cu vârste chiar de peste 85 de ani. Este vorba despre mai multe afecţiuni agravate, cum ar fi decompensări ale bolilor cardiovasculare, insuficienţă cardiacă, insuficienţă renală acută sau infecţii urinare. Medicii spun că se observă zi de zi o creştere a numărului de pacienţi vârstnici care ajung la spital, în acelaşi timp fiind nevoie ca sistemul de sănătate să se adapteze nevoilor pe care aceştia le au.
„Aceşti pacienţi au caracteristici speciale, durata de spitalizare este mai lungă, sunt mult mai fragili, iar riscul de a fi expuşi la accidente de mobilizare este mai mare, fiind nevoie şi de o adaptare a mobilierului din saloane”, a explicat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale.
De asemenea, pe termen lung ar fi nevoie de o modificare a schemelor de personal de la nivelul spitalelor, pentru ca asistentele medicale să nu ajungă să aibă grijă de zeci de pacienţi într-o tură. În momentul de faţă, pe timpul nopţii sunt două asistente pentru o secţie de 80 de paturi, volumul de muncă fiind unul enorm. De aceea, reprezentanţii spitalului cred că, având în vedere adresabilitatea în continuă creştere, ar trebui luată în considerare şi schimbarea modului în care se face îngrijirea medicală.
Toţi aceşti pacienţi vârstnici care ajung în clinica de specialitate au şi afecţiuni la nivelul rinichiului cauzate de îmbătrânire, fiind nevoie din această cauză de o ajustare a dozelor de medicamente pe care le iau.
„Există acest risc la care ei sunt supuşi atunci când primesc tratamente din mai multe direcţii, riscul major fiind cel de supradozaj, precum şi cel de interacţiune între medicamente periculoase”, a completat medicul ieşean.
Este indicat în astfel de situaţii ca ajustarea dozelor de medicament să se facă împreună cu medicul specialist.
Cuvinte cheie: + internări parhon, persoane în vârstă
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Cum e să lucrezi într-o universitate (şi să participi la alegeri)
Ghici cine este blondina din acest tandem liberal indestructibil?
Publicitatea convenției matrimoniale și modificarea acesteia
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |