VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
„Ziarul de Iasi” a mers alaturi de echipa medicala angrenata în tratarea acestor p (...)
citeste totjoi, 15.04.2021
Autoritățile din toată lumea și din toate perioadele istorice par să fi găsit cele mai inedite lucruri de a impozita. Ele preferă în mod special activitățile și bunurile populare, acestea fiind cele mai ușor de identificat și de impozitat, asigurând venituri sigure și continue la buget. Totuși, de-a lungul timpului au fost impozitate lucruri sau activități firești, iar taxele instituite par cel puțin bizare, în prezent. Dintre acestea, taxa pe lașitate este una dintre cele mai stupide taxe percepute vreodată, însă și celelalte exemple merită citite.
1. Taxa pe cărțile de joc
Taxa pe cărțile de joc este un exemplu excelent de impozitare a oamenilor pentru o activitate populară și plăcută. La momentul apariției acestei taxe, cărțile de joc erau extrem de populare după cină, astfel încât Regele James I al Angliei a instituit această taxă drept o sursă suplimentară de creștere a veniturilor colectate. Asul era cartea care făcea dovada plății taxei, conținând datele de identificare ale tipografiei la care întregul pachet de cărți fusese tipărit și, deci, impozitat. Taxa a fost păstrată până în anul 1960.
2. Taxa pe lașitate
În timpul domniei regelui Henry I al Angliei (între anii 1100–1135), tinerii care refuzau să lupte pentru rege erau taxați, iar pentru ca efectul pshiologic să fie și mai puternic, taxa a primit numele de taxa pe lașitate. De-a lungul timpului, nivelul acestei taxe a crescut de peste trei ori și chiar s-a aplicat și pe timpul perioadelor de pace și a fost eliminată după aproximativ 300 de ani.
3. Taxa pe numărul de ferestre
În 1696, tot în Anglia, a fost instituită, în timpul lui William III, o taxă pe numărul de ferestre ale locuințelor proprii. Scopul urmărit era să fie impozitați suplimentar persoanele avute, care aveau locuințe mari, cu un număr mare de ferestre, însă efectul a fost diferit: un număr foarte mare de oameni simpli și-au zidit pur și simplu ferestrele locuințelor, refuzând astfel să plătească un impozit stupid pe lumina soarelui. Reducând sau chiar eliminând numărul ferestrelor din locuință, oamenii au căpătat diverse probleme de sănătate, ca urmare a lipsei ventilației și a luminii naturale.
4. Taxa pe lumânări
Ca și cum această taxă nu a fost suficientă, în anul 1789 a fost introdusă o taxă pe lumânările utilizate în propriile locuințe. Chiar și fabricarea propriilor lumânări era impozitată, astfel că cei mai mulți oameni au renunțat, pur și simplu, la luxul de a avea lumină naturală sau artificială în case. Ambele taxe au fost eliminate de către autoritățile londoneze abia la jumătatea secolului XIX, după aproximativ 150 de ani în care acestea și-au produse efectele.
5. Taxa pe pălărie
Această taxă a fost aplicată de Guvernul Britanic între 1784 și 1811 pe pălăriile purtate de bărbați din simplul motiv că era o modalitate facilă de a genera venituri suplimentare la buget, având în vedere faptul că acest accesoriu era la modă în rândul bărbaților din toate păturile sociale. S-a presupus că bărbații avuți au un număr mai mare de pălării, iar bărbații săraci au doar una sau chiar deloc, prin urmare taxa urma să fie echitabilă. Comercianții de pălării erau obligați să-li procure o licență specială și să aplice pe toate pălăriile vândute un semn distinct. Persoanele prinse că purtau pălării fără semnul care să dovedească plata acestei taxe erau aspru amendați.
6. Taxa pe barbă
Taxa pe barbă a fost introdusă pentru prima dată de către regele Henric al VIII-lea al Angliei, în anul 1535, fiind o taxă graduală, variind în funcție de poziția socială a purtătorului. Impozitul a apărut, de asemenea, în Rusia în 1705, însă dintr-un motiv total diferit: țarul Petru cel Mare al Rusiei își dorea o apropiere culturală mai strânsă a țării sale de țările occidentale, iar barba era considerată ca fiind un semn al lipsei de civilizație. Cei care plăteau taxa erau obligați să poate asupra lor o monedă de cupru sau argint inscripționată cu două fraze: "taxa pe barbă a fost încasată" și "barba este o povară inutilă". În mod evident, personalul clerical era scutit de plata acestei taxe.
Mai mult, pa avocatnet.ro
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Barna: Cîţu s-a pregătit pentru o lovitură pe care şi-a dorit-o spectaculoasă
Moderna speră ca o a treia doză pentru vaccin să fie disponibilă în toamnă
Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, primul lider străin care va fi primit la Casa Albă
Tehnologia RMN 3 Tesla – avantajele pacienților la Arcadia (P)
La Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă
VIDEO: O firmă din Iaşi a lansat un produs revoluţionar de decontaminare a aerului
Nu aţi plătit amenzile pandemice? Nici să nu le mai plătiţi!
Calvarul de 14 de ani trăit de doi tineri soţi pentru a avea o casă
Postul de manager la Spitalul Grajduri, scos la concurs: se caută medici, economişti sau jurişti
Licitaţie pentru modernizarea drumurilor de pe şes Bahlui din spatele Metro
Monedă extrem de rară, din timpul lui Ioan Vodă cel Viteaz, găsită la arat
Consultare publică: blocuri cu până la 14 etaje în Centru, lângă SRI
Bâlbâială iresponsabilă de 12 milioane de euro. Faceţi odată ceva!
Marţi-13, ghinion total pentru un şofer: s-a ales cu dosar penal după o tamponare uşoară
FOTO: A fost parafat acordul de colaborare între Operă şi Universitatea de Arte
USAMV încurajează studenţii să se testeze: Vrem să reluăm activitatea faţă în faţă
VIDEO-FOTO: Reportaj la graniţa cu Lumea de Apoi: “Secţia Covid care nu există”
Autocarul echipei Real Madrid, atacat pe drumul spre Stadionul Anfield. Un geam a fost spart
Alexandru Rafila: Încrederea publicului în domnul ministru Voiculescu era foarte scăzută
Barna: Florin Cîţu ştia bine că avea în USR PLUS parteneri loiali
Poliţista care a împuşcat un tânăr afroamerican din Minneapolis a fost arestată
Marcel Ciolacu s-a trezit să-şi dea cu părerea despre scandalul momentului
Radu Mihaiu: Premierul a depăşit toate limitele de încredere stabilite în coaliţie de la bun început
OMS a cerut scăderea preţului insulinei. Numărul diabeticilor a crescut de patru ori
Catedrala Notre-Dame, devastată de incendiu în 2019, se va redeschide în 2024
Zeci de persoane au fost evacuate din cauza unei persoane ce ameninţă că va arunca imobilul în aer
Premierul Cîţu a revocat ordinul privind modificarea indicatorilor pentru stabilirea carantinei
Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor
Moscova îşi apară vaccinul Sputnik V şi spune, fără să prezinte probe, că nu a cauzat tromboze
Premierul convoacă o şedinţă de urgenţă cu toţi directorii DSP şi şefii spitalelor COVID-19
VIDEO O zebră are un pui neobișnuit după ce a întâlnit un măgar
Cîțu vine cu o explicație vagă pentru demiterea ministrului Sănătății
GALERIE FOTO: Pufoșenii din Iași care vă vor topi inimile înainte de Paști
Rafila, despre demiterea lui Voiculescu: Este un gest de responsabilitate a premierului
Cum s-ar fi produs demiterea ministrului Sănătății: „Atunci plecați amândoi”!
Iese USR de la guvernare după demiterea lui Voiculescu? Calcule, ședință fulger
Vaccinul Moderna, eficiență de 90% împotriva COVID şi 95% împotriva formelor severe
Surse: Penny în locul fostului Lidl din Canta, Kaufland în zona Fortus
Scafandrii au scos trupul neînsuflețit al unui om din râul Olt
Scântei o poate opri pe Şoşoacă să mai vorbească 3 luni de la tribuna Parlamentului
Codrin Liviu CUȚITARUK1 didactic |
Alin ANDRIEȘDatoria publică în contextul crizelor |
George ŢURCĂNAŞULa Cristeşti Regiunea din cuvinte a coborât efectiv în stradă |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.