Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cele zece plăgi biblice: fenomen natural sau mânie divină?

GALERIE
plagi biblice
  • plagi biblice
- +

Cu siguranţă unul dintre cele mai terifiante şi controversate episoade din Vechiul Testament, cele zece plăgi năpustite asupra Egiptului suscită şi astăzi interes nu doar din partea credincioşilor şi teologilor, ci şi din partea oamenilor de ştiinţă.

Odată cu avansul fără procedent al ştiinţei şi tehnologiilor din domeniul cercetării, unii oameni de ştiinţă susţin că există explicaţii pentru evenimentele biblice din trecut care au îngrozit populaţia egipteană de atunci, şi au întărit credinţa în inimile triburilor lui Israel aflate în robie.
 
 Mânia Domnului în zece episoade?

 
Makot Mitzrayim sau Eser HaMakot, adică Plăgile Egiptului, respectiv Plăgile Biblice, cum li se spune în limba ebraică au fost conform relatărilor din Cartea Exodului, cele zece calamităţi trimise de Dumnezeu asupra Egiptului Antic cu scopul constrângerii faraonului de atunci de a-i elibera pe evrei din sclavie. Descrise amănunţit în capitolul ieşirea 7:12, aceste dezastre înspăimântătoare au avut ca scop final eliberarea evreilor după aproximativ 400 ani de robie egipteană.
 
Conform scrierilor din capitolul Ieşirea 3:20, Dumnezeu l-a trimis pe proorocul Moise să-i elibereze şi să-i conducă în afara Egiptului pe evrei, în acelaşi timp cu promisiunea de-şi demonstra puterile pentru confirmarea autorităţii spirituale şi politice cu care îl investise pe Moise. Demonstraţia divină avea cel puţin două scopuri:
Acela de a le demonstra evreilor că Dumnezeul patriarhilor şi proorocilor există cu adevărat şi merită să fie slăvit şi venerat, precum şi a le arăta egiptenilor că proprii lor zei erau lipsiţi de orice putere. Triburile evreieşti erau ţinute în sclavie timp de sute de ani, multe generaţii se născuseră şi crescuseă în sclavie, prin urmare evreii de atunci îşi cam pierduseră credinţa în Dumnezeu strămoşilor lor.
 
Mulţi evrei încă mai credeau în Yahve, dar se îndoiau că acestă divinitate tradiţional ebraică ar fi putut să-i elibereze din starea în care se aflau. Pe de altă parte, egiptenii, ca multe alte civilizaţii străvechi de atunci, venerau o mare varietate de zeităţi ale naturii şi atribuiau puterii lor, toate fenomenele inexplicabile pe care le observau. Egiptenii aveau un zeu al soarelui, al Nilului, al fertilităţii, al copiilor, al recoltelor, etc.
 
Evenimente anuale perfect naturale precum revărsarea Nilului, care fertiliza culturile agricole ale egiptenilor, era pentru aceşti oameni nimic altceva decât o demonstraţie a puterii şi binevoinţei zeilor.
Când Moise a intrat în audienţă la faraon pentru a-i cere acestuia eliberarea poporului evreu, suveranul suprem i-a replicat profetului prin cuvintele:
„Cine este acel Dumnezeu de care îmi vorbeşti, şi de ce ar trebui să-i ascult voinţa şi să-i las pe evrei să plece?” Astfel a început ceea ce evreii au văzut drept o întrecere între zeul lor suprem şi divinităţile egiptenilor, confruntare din care Yahve avea să iasă învingător.
 
Prima plagă, în care Nilul s-a transformat în sânge, ar fi fost o sfidare a lui Apis-zeul Nilului, Iisis-zeiţa Nilului şi Khnum-o zeitate păzitoare a fluviului. Egiptenii credeau de asemenea că Nilul era sângele lui Osiris care se reînoia anual odată cu revărsarea fluviului. Nilul era de altfel, coloana vertebrală dătătoare de viaţă a Egiptului, fără de care economia naţională ar fi fost devastată. După ce apele sale ar fi fost transformate în sânge iar milioane de peşti ar fi murit, faraonul trebuia să priceapă mesajul „Prin asta să ştii că Eu sunt Dumnezeu” Ieşirea 7:17.
 
A doua plagă care consta în invazia broaştelor, erau o judecare a lui Heqet, zeiţa cu cap de broască care patrona actul naşterii la vechii egipteni. Drept rezultat, broaştele erau cosnsiderate sfinte, la fel ca pisicile şi şoimii, şi nimeni nu le ucidea. Yahve în schimb, a trimis milioane de broaşte în toate casele egiptenilor, iar când aceste făpturi au murit, mirosul pestilenţial al trupurilor în descompunere a făcut viaţa un chin.
 
 
A treia plagă a venit sub forma muştelor şi tăunilor, a fost o umilire a lui Set, zeul deşertului şi al magiei. Spre deosebire de plăgile precedente în  care magicienii de la curtea faraonului au fost capabili să provoace şi ei plăgi asemănătoare, de data aceasta, ei au fost incapabili, declarându-i faraonului că „Aceasta este mâna lui Dumnezeu” Ieşirea 8:19.
 
A patra plagă-pedeapsă a apărut sub forma unei invazii a păduchilor, şi se pare că a fost o judecată a zeilor Re sau Uatchit, ambii reprezentaţi hieroglific sub forma unor păduchi. În această plagă, Yahve a făcut diferenţa clară între evrei şi egipteni, căci niciun nor de astfel de insecte nu a apărut în zonele unde trăiau evreii, Ieşirea 8:21-24.
 
A cincea plagă, concretizată prin ciuma vitelor şi moartea acestor animale, a fost o sfidare la adresa zeiţei Hathor şi a zeului Apis, ambii reprezentaţi sub formă bovină. La fel ca în plaga precedentă, Yahve a protejat vitele evreilor, în timp ce ale egiptenilor au murit pe capete. Faraonul a trimis oameni să vadă dacă şi evreii suferă şi când aceştia i-au raportat că poporul lui Israel era neafectat, monarhul s-a înfuriat şi mai tare pe evrei nelăsându-i să plece, Ieşirea 9:7.
 
A şasea plagă a venit sub forma vărsatului negru, o boală prin care Yahve demonstra neputinţa zeilor egipteni ai bolilor şi sănătăţii (Sekhmet, Sunu şi Isis). În această plagă, Vechiul Testament susţine că însăşi magicienii faraonului nu puteau să-l înfrunte pe Moise, fiind cu toţii atinşi de această boală.
 
Însă înainte ca Dumnezeu să trimită ultimele trei plăgi, faraonul a primit un mesaj special de la acesta fiind astfel avertizat că aceste plăgi vor fi cu mult mai aspre decât celelalte i au ca scop convingerea suveranului şi a egiptenilor că „Nu este altcineva ca mine pe tot Pământul”, Ieşirea 9:14. Faraonului i s-a spus chiar că va fi pus în acea situaţie pentru ca Dumnezeu să-şi arate puterea. Ca un exemplul al graţiei sale divine, Yahve l-a avetizat pe faraon să-şi adune vitele şi recoltele care au scăpat din plăgile anterioare, pentru a le pune la adăpost în faţa urgiilor care vor urma.
 
Unii dintre subordonaţii faraonului au ascultat de avertisment în timp ce alţii nu s-au sinchisit. Cea de-a şaptea plagă, ploaia de piatra şi foc, a sfidat funcţiile şi puterile lui Nut, zeiţa cerului, Osiris, zeul fertilităţii şi Set, zeitate care patrona şi furtunile. Plaga urma să fie una cumplită ca manifestare. Grindina aaceasta era una nemaivăzută, căci ploua cu piatră şi foc care a ars toate câmpurile. Din nou, se pare că triburile lui Israel au fost protejate.
 
Înainte ca Dumnezeu să dezlănţuie plaga următoare, i-a spus lui Moise că evreii le vor povesti propriilor copii despre „demonstraţia sa de forţă” din Egipt. Cea de-a opta plagă a venit sub forma unor uriaşe roiuri de lăcuste care au devastat toată vegetaţia rămasă. Evident, şi această plagă viza zeii Nut, Osiris şi Set. Recoltele, grânele şi orezul care au scăpat grindinei de piatră şi foc au fost devorate în totalitate de lăcuste. Nu a mai rămas nimic de recoltat în acel an în tot Egiptul şi foametea a lovit crunt.
 
Întunericul cel mare din plăgile biblice. 
 
A noua plagă, întunericul cel de nepătruns avea să fie o umilinţă la adresa lui Ra, zeul soarelui la egipteni, zeu care era simbolizat pe Pământ chiar de fiinţa şi prezenţa faraonilor. Timp de trei zile încheiate, tot ţinutul Egiptului a fost învăluit de o beznă adâncă, doar casele evreilor fiind luminate normal de soare.
 
Însă cea de-a zecea şi ultima plagă avea să fie cea mai greu de îndurat. Moartea întâilor născuţi a tuturor egiptenilor de la faraon la cel mai umil sătean, era de fapt o sfidare la adresa lui Isis, zeiţa protectoare a naşterilor şi a copiilor. În aceasă plagă, se pare că Yahve a dorit să-i înveţe şi pe evrei o lecţie spirituală care trimitea spre naşterea lui Hristos. Spre deosebire de celelalte plăgi cărora evreii le-au supravieţuit prin încăpăţânarea cu care s-au agăţat de identitatea lor de „popor al lui Dumnezeu”, această ultimă plagă le cerea şi lor un sacrificiu de credinţă care amintea de gestul lui Avraam care a sfârşit sacrificându-i o ovină lui Yahve.
 
Prin urmare, Dumnezeu a poruncit fiecărei familii de evrei să jertfească un miel de parte bărbătească. Cu sângele mielului sacrificat, evreii trebuiau să mânjească uşile lor, iar carnea acestuia trebuia gătită şi mâncată în decursul nopţii. Oricare familie care nu respecta acest ordin ar fi fost lovită de plaga care-i lovea pe egipteni şi s-ar fi ales de asemenea cu moartea întâiului născut. Dumnezeu descrie apoi cum va trimite îngerul morţii peste Egipt cu porunca de a ucide toţi întâi născuţii.
 
Singura protecţie a evreilor fiind sângele mieilor mânjit pe uşă, ca un semn pentru îngerul morţii care evita acele case, Ieşirea 12:33. De aici a apărut cuvântul ebraic de Passover din care a derivat Paştele şi obiceiul de a se tăia miei de Paşti.
 
 Părerile şi explicaţiile oamenilor de ştiinţă
 
 Istoricii şi cercetătorii care nu s-au mulţumit cu explicaţiile biblice şi au încercat să înţeleagă fenomenul plăgilor egiptene prin prisma raţiunii cred că acestea au fost mai degrabă rodul unor fenomene naturale interpretate ca divine de oamenii din acele timpuri.
Spre exemplu, în cazul apei transformate în sânge urmată de moartea peştilor,dr. Stephen Pflugmacher, un biolog din cadrul Institutului Leibniz pentru Ecologia Apelor din Berlin crede că o creştere bruscă a temperaturilor ar fi putut duce la o „înflorire algală” a apelor Nilului.
 
Iar când algele cunoscute sub numele de alge sângerii de Burgundia mor şi se descompun, apele respective capătă culoarea roşie.
În privinţa apariţiei explozive a milioane de broaşte, cercetătorii cred de asemenea că o creştere a toxinelor din ape le-ar fi făcut pe broaşte să părăsească apele, murind în cele din urmă. Cu privire la plăgile care au adus diverse specii de insecte, oamenii de ştiinţă cred că dispariţia anterioară a broaştelor ar fi dus în mod evident la ruperea lanţului trofic rezultând de aici un dezechilibru ecologic concretizat în creşterea fără precedent a insectelor care în lipsa broaştelor care să le consume (broaştele sunt printre cei mai mari duşmani naturali ai insectelor) s-ar fi înmulţit fără precededent.
 
Moartea vitelor din plăgile biblice

În cazul plăgilor concretizate prin moartea animalelor domestice, se observă o continuare a dezastrului ecologic anterior, căci un număr atât de mare de insecte înţepătoare precum tăuni şi păduchi în regiune ar fi transmis foarte uşor boli transformate în epidemii în rândul şeptelului local. Plaga lăcustelor este probabil cel mai frecvent fenomen natural dintre cele zece, căci creşterea explozivă, periodică odată la câţiva ani a numărului lăcustelor din Africa este un fenomen întâlnit şi studiat şi în prezent. Iar conform rapoartelor oficiale întocmite de experţi din cadrul ONU, când sunt flămânde, o tonă de lăcuste devorează zilnic aceiaşi cantitate de cereale consumată de un număr de 2.500 de oameni.
 
Plaga întunericului poate fi ede asemenea explicată uşor prin prezenţa aşa numitului Hamsin, un vânt al deşerturilor care bate în Egipt din direcţia sud-vest şi provoacă frecvent furtuni de nisip în perioada echinoxului de primăvară provocând astfel întunecarea cerului chiar în miezul zilelor. În final, ultima şi cea mai tragică plagă, cea a morţii primilor născuţi, aceasta ar fi fost un fenomen provocat de otrăvirea alimentelor în timpul întunericului, provocată fie de lăcuste, fie de mucegaiul negru din genul Cladosporium.

Moartea primilor născuţi.

Când oamenii au ieşit din întuneric şi s-au repezit flâmânzi la alimente, primii născuţi au mâncat primii, conform unui obicei des întâlnit în lumea antică. Pe de altă parte, obiceiurile alimentate stricte, tipice doar evreilor, i-ar fi ajutat pe aceştia să evide tragediile, ţinând cont că evreii consumau pe loc hrana preparată spre a evita astfel alterarea ei în condiţiile unei clime atât de calde şi umede precum cea din Egipt.
 
Cercetătorul italian Siro igino Trevisanato are de asemenea o teorie care ar putea explica multe din misterele plăgilor din Egiptul Antic. Conform datelor sale, cele zece plăgi s-ar fi desfîşurat într-adevăr în realitate, doar că ar fi fost provocate de explozia vulcanului Santorini din insula cu acelaşi nume aflată în Grecia. Explozia deosebit de violentă a vulcanului Santorini a avut loc în anul 1602 înainte de Hristos şi cantitatea uriaşă ce cenuşă vulcanică aruncată de atmosferă ar fi acoperit întregul Egipt, şi ar fi poluat puternic apele Nilului.
 
Cantitatea mult prea mare de cenuşă vulcanică din Nil (se cunoaşte că cenuşa vulcanică este un excelent fertilizator natural) ar fi fost responsabilă de creşterea explozivă a numărului algelor sângerii de Burgundia care înroşesc apele atunci când mor şi se descompun iar de aici ar fi rezultat uşor toate celelalte nouă plăgi ulterioare.
 
Conform teoriei jurnalistului şi producătorului de filme documentare Simcha Jacobovici, explozia foarte puternică din Santorini ar fi eliberat în atmosferă un uriaş nor toxic compus din dioxid de carbon şi alte gaze toxice care a fost apoi dus deasupra Egiptului de către curenţii aerieni.
 
Fiind mai grele decât aerul, gazele toxice s-au lăsat în cele din urmă la sol ucigând oameni şi animale. Acelaşi jurnalist susţine că fiind cald în acea perioadă a anului, copii egipteni dormeau adesea pe sol nu în paturi, fiind astfel foarte expuşi contactului cu gazele cu efect mortal de la suprafaţa solului. Subiectul continuă să-i preocupe pe cercetători, cu atât mai mult cu cât există numeroase alte întrebări fără răspuns cu privire la faimoasele plăgi biblice.

descopera.ro

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri