Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Celebrul regizor Quentin Tarantino a anunțat că se va retrage din activitate

GALERIE
tarantino
  • tarantino
- +

Regizorul Quentin Tarantino a confirmat, într-o conferinţă care a avut loc joi în San Diego, că intenţionează să se retragă din activitate după cel de-al zecelea film al său şi că ar considera că a avut o carieră de succes dacă ar fi recunoscut drept unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile, informează Variety.

Tarantino, care a regizat şi a scris scenariile pentru opt filme, a mai spus că este mulţumit de cariera lui şi că îi face plăcere să creeze proiecte de la zero şi apoi să le urmărească în procesul de dezvoltare.

 
„Îmi dă o satisfacţie incredibilă să mă uit în urmă şi să mă gândesc că a existat un moment în care eram cu un stilou în mână, aşezat la o masă, în faţa unei foi goale”, a spus Tarantino.
 
Regizorul a mai declarat că speră să lase o impresie de durată în cinematografie, pentru următoarele generaţii. 
 
„Felul în care definesc succesul este atunci când îmi voi fi încheiat cariera şi voi fi considerat unul dintre cei mai buni regizori din toate timpurile. Asta ar însemna succes. Şi, mergând mai departe, voi fi având succes dacă voi fi considerat un mare artist, nu doar un mare regizor”, a mai spus Quentin Tarantino.
 
Regizorul a dat de înţeles anterior că următorul său proiect va fi un film cu gangsteri, cu acţiunea plasată în Australia, în anii 1930.
 
Tarantino mai lucrează la un proiect care are legătură cu fascinaţia lui pentru anul 1970. 
 
Quentin Tarantino, născut pe 27 martie 1963, este un regizor, scenarist, producător şi actor american. Opera lui Tarantino denotă o cunoaştere enciclopedică a artei cinematografice, iar stilul lui se remarcă printr-o naraţiune postmodernistă şi nonlineară, dialoguri elaborate, adeoseori punctate cu referiri la cultura populară, dar mai ales prin scene profund estetice, dar de o violenţă extremă, inspirate din filme de „categorie B”, de arte marţiale şi cele incluse în categoria „western spaghetti”.
 
Quentin Tarantino a creat pelicule care au marcat cinematografia actuală, precum „Reservoir Dogs”, „Pulp Fiction”, „Jackie Brown”, cele două pelicule din seria „Kill Bill”, „Inglorious Basterds” şi „Django Unchained”. Cineastul american a câştigat două premii Oscar, două Globuri de Aur, două premii BAFTA şi prestigiosul trofeu Palme d'Or la Festivalul de la Cannes.
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri