“Celulă de criză” într-o comună de lângă Iaşi, din cauza maidanezilor. Trăim în ţara câinilor şi pisicilor, dar nu avem legi adecvate. Cum procedăm?

vineri, 10 februarie 2023, 02:50
4 MIN
 “Celulă de criză” într-o comună de lângă Iaşi, din cauza maidanezilor. Trăim în ţara câinilor şi pisicilor, dar nu avem legi adecvate. Cum procedăm?

În faţa înmulţirii necontrolate a patrupedelor, cu largul concurs al oamenilor, administraţia comunei Rediu propune un set de măsuri după o rundă de consultări care este în continuare deschisă.

 

Pe fondul lipsei acute de padocuri autorizate, care blochează gestionarea populaţiei canine comunitare, comunele din jurul Iaşului încearcă să găsească soluţii pe cont propriu. Aşa cum am relatat, licitaţiile de atribuire a contractelor cu această destinaţie sunt anulate una după alta – iar asta la nivel naţional, nu doar în Iaşi – tocmai pentru că o firmă care ar putea să preia serviciul trebuie să aibă la rândul ei un contract încheiat sau să deţină un padoc.

În judeţul Iaşi sunt două padocuri autorizate, la Tomeşti şi la Miroslava, dar şi câteva mai mici, private. Primele sunt practic pline.

La Rediu, conducerea comunei a realizat un program de acţiuni pe termen scurt, în urma unei consultări la care au participat reprezentanţii Asociaţiei Rediu lui Tătar, ai societăţii civile, IPJ Iaşi – Biroul Poliţia Animalelor şi de la Consiliul Local.

Cititi si: Zona Metropolitană e plină de câini comunitari, padocurile lipsesc, iar în municipiu e „problemă politică”. Ce soluţii caută edilii?

Primarul Ciprian Grosu a invocat legislaţia imprecisă, care mai degrabă creează controverse în loc să ofere soluţii clare şi viabile. El a dat exemplul străzii unde locuieşte, „domiciliu” pentru aproximativ 20 de patrupede care, aşa cum se întâmplă în numeroase alte locuri, sunt hrăniţi de către unii localnici. Primarul a admis şi că personalul Biroului Poliţiei Animalelor este unul foarte redus în comparaţie cu populaţia canină existentă şi a problemelor care rezultă de aici, la fel cum Garda de Mediu este subdimensionată în faţa numeroaselor cazuri de deversări de deşeuri şi arderi necontrolate.

Reprezentanta BPA a subliniat la rândul ei că este vorba despre responsabilitatea oamenilor faţă de câinii pe care îi deţin – de a-i steriliza şi implanta microcipul de identificare, conform legii.

Cititi si: O femeie de 67 de ani, pusă la pământ de câini: a ajuns la spital cu mușcături și fractură de coloană vertebrală

Dar întrebarea este: cine ar putea să-i prindă pe aceşti căţei sau dulăi şi să-i verifice, respectiv să îi transporte la padoc dacă nu au elementul de identificare? În acest sens, administraţia comunei va solicita oferte pentru servicii de prindere a câinilor fără stăpân, cu asigurarea fondurilor necesare inclusiv sterilizării lor.

Ce ar fi de făcut

Participanţii la consultările din biroul primarului au convenit să continue demersurile pentru îndeplinirii hotărârii adoptate anul trecut de Consiliul Local, HCL 93/07.11.2022 privind “Înfiinţarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân şi aprobarea delegării acestuia prin contract”. Aceasta, chiar dacă şansele de delegare a lui sunt minime.

Pe termen mediu, va fi lansată o campanie susţinută de informare a populaţiei cu privire la microciparea şi sterilizarea câinilor din curţi, dar şi la obligaţiile faţă de aceştia (inclusiv pisici).

Cititi si: Incident grav la Iaşi: Bărbat muşcat de patru maidanezi, inclusiv de faţă

În paralel vor fi identificate şi alocate fonduri pentru logistica necesară microcipării animalelor, în strânsă colaborare cu medicul concesionar, dr. Mircea Lazăr. Totodată, urmează să fie solicitat sprijinul a cât mai multe asociaţii şi fundaţii de profil pentru campaniile de sterilizare a patrupedelor.

În fine primarul şi viceprimarul au fost de acord cu achiziţionarea unor camere de vânătoare, autonome în funcţionare, care să fie montate în locurile în care există riscul ca cetăţenii să abandoneze câinii / pisicile pe domeniul public. Totodată, la intrările în comună dinspre Zahorna şi Movileni vor fi amplasate panouri publicitare de avertizare cu privire la abandonul câinilor şi la sancţiunile aplicabile.

Nu în ultimul rând, „va trebui să luăm măsuri şi cu privire la cetăţenii care îşi fac un obicei din a aduna la poartă câini, hrănindu-i fără a-şi asuma nimic altceva”, a mai spus primarul Ciprian Grosu, care a invocat că în acest fel se adună câinii în haite care pun probleme de siguranţă locuitorilor din zona respectivă.

Cititi si: ATAC înfiorător al unor câini amstaff la Iași. Bărbat mușcat de testicul

„Câinii nu apar din senin. Apar din cauza iresponsabilităţii şi neimplicării noastre, iar stoparea răspândirii acestui fenomen este un obiectiv extrem de greu de atins”, a conchis el într-un mesaj adresat locuitorilor din Rediu, invitându-i „să lucrăm împreună pentru a limita efectele înmulţirii necontrolate şi, implicit, pentru a limita abandonul câinilor şi pisicilor”. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii