anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 30.11.2022

Celule cheie din măduva spinării ar putea permite pacienților paralizați să meargă din nou

GALERIE
spinal-implant
  • spinal-implant
- +

Descoperirile au fost făcute, în parte, într-un studiu elvețian cu nouă pacienți, aflat în curs de desfășurare, care încearcă să restabilească mișcarea persoanelor cu paralizie.
Toți cei nouă indivizi și-au recăpătat rapid capacitatea de a sta în picioare și de a merge cu ajutorul implanturilor care stimulează electric nervii spinali responsabili de controlul mișcării în partea inferioară a corpului.

Cercetătorii raportează acum că au identificat un grup specific de celule din coloana vertebrală inferioară care par necesari pentru ca mișcarea să aibă loc.
Experții speră că descoperirea va ajuta la perfecționarea terapiei de stimulare electrică, și, în cele din urmă, va ajuta la dezvoltarea unor modalități și mai sofisticate de a restabili mișcarea complexă la persoanele cu paralizie.

Numai în Statele Unite, trăiesc până la 450.000 de oameni cu o leziune a măduvei spinării, potrivit Asociației Americane a Chirurgilor Neurologici. Puțin mai mult de jumătate dintre aceste leziuni apar la persoane sub 30 de ani, majoritatea bărbați, în urma unor accidente de circulație sau episoade violente.

Leziunile măduvei spinării întrerup în esență comunicarea dintre creier și nervii spinali situați sub nivelul leziunii. Dar aceste celule nervoase nu sunt inutile, spun specialiștii, ci doar offline.

De ani de zile, cercetătorii au studiat stimularea electrică epidurală (EES) ca o modalitate de a face acești neuroni să trimită din nou semnale pentru a restabili un anumit nivel de mișcare la persoanele cu paralizie.

EES implică implantarea de electrozi care furnizează curenți electrici neuronilor din măduva spinării. Electrozii sunt conectați la un generator de impulsuri implantat în abdomen.

EES are o istorie de 50 de ani de utilizare ca tratament pentru durere, a spus Eiman Azim, cercetător la Institutul Salk din La Jolla, California, care studiază mecanismele care stau la baza mișcării umane. Pe parcurs, cercetătorii au realizat că EES afectează și mișcarea.

În ultimul deceniu, diferite echipe de cercetare au folosit EES, împreună cu reabilitarea fizică intensivă, pentru a ajuta un număr mic de pacienți paralizați de a-și recăpăta, într-o anumită măsură, capacitatea de a sta în picioare și de a merge.

Echipa elvețiană „a făcut salturi mari” în avansarea abordării în ultimii ani, a spus Azim. Ei au dezvoltat, de exemplu, electrozi care vizează precis regiunile „rădăcinii dorsale” ale măduvei spinării care controlează mișcarea picioarelor și a trunchiului. De asemenea, au încorporat o tehnologie sofisticată care stimulează nervii într-un model care simulează mai bine modul în care creierul face aceste acțiuni.

Echipa, de la Institutul Federal Elvețian de Tehnologie și de la universitatea din Lausanne, a raportat progresele la trei dintre pacienți la începutul acestui an, în studiul STIMO. Pacienții, toți bărbați cu vârsta cuprinsă între 29 și 41 de ani, suferiseră leziuni ale măduvei spinării care i-au lăsat fără senzație sau mișcare la nivelul picioarelor.

Toți au fost operați în 2020 pentru a li se implanta hardware-ul EES. Implanturile au fost asociate cu un software care permite pacienților și terapeuților să deruleze programe de stimulare semi-automatizate care permit o varietate de mișcări. Oamenii pot opera singuri aceste programe, printr-o tabletă cu telecomandă care comunică fără fir cu generatorul de impulsuri.

Cei trei pacienți au putut să stea în picioare și să meargă, cu sprijin, imediat după recuperarea fizică desfășurată după intervenția chirurgicală.

Pe parcurs, echipa elvețiană a descoperit ceva deosebit de intrigant, și anume faptul că unii dintre cei nouă pacienți au reușit să meargă chiar și cu stimularea electrică oprită, ceea ce a sugerat o „reorganizare” a neuronilor implicați în realizarea mișcării, a explicat Azim.

Pentru a aprofunda aceste constatări, cercetătorii au apelat la șoareci de laborator pentru a simula mai multe caracteristici principale ale EES de la oameni cu leziuni ale măduvei spinării. Ei au reușit să se concentreze asupra unui grup de neuroni, denumiți neuroni Vsx2, care par „esențiali” pentru recuperarea capacității de a merge ajutați prin EES.

„Reducerea la tăcere” a neuronilor a împiedicat șoarecii de laborator să-și recupereze capacitatea de mers cu EES, în timp ce activarea neuronilor le-a restabilit mișcarea.

În acest nou studiu cercetătorii s-au întrebat ce se întâmplă în măduva spinării în timpul stimulării.

Dr. Greg Nemunaitis, directorul centrului de reabilitare a leziunilor măduvei spinării la Clinica Cleveland din Ohio, a descris ca „fantastică” recăpătarea funcției de mers la cei nouă pacienți. El a mai spus că descoperirea, la șoareci, a „neuronilor care organizează recuperarea” este „un prim pas în înțelegerea și îmbunătățirea funcției la oameni până la găsirea „vindecării”.

Pe termen scurt, descoperirile asupra acestor neuroni cheie ar putea ajuta la perfecționarea în continuare a EES, spun oamenii de știință. O mai bună înțelegere a modului în care EES încurajează recuperarea mișcării ar putea ajuta la dezvoltarea unor tratamente și mai sofisticate.

Tehnologiile avansează până la punctul în care, în cele din urmă, ar putea fi posibilă accesarea în siguranță a măduvei spinării și „reconstruirea” circuitelor deteriorate, a remarcat Azim.

„Nu este un vis”, a mai spus cercetătorul.

Descoperirile au fost publicate online săptămâna trecută, în revista Nature. Institutul Național de Tulburări Neurologice și AVC din S.U.A. are o platformă online despre leziunile măduvei spinării.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Upgrade pe flancul estic al NATO

Lucian DÎRDALA

Upgrade pe flancul estic al NATO

Agenda miniştrilor de externe nu se putea limita la situaţia din estul Europei, dată fiind anvergura geopolitică globală a Alianţei. Vom vedea, probabil, un efort de consolidare a unei poziţii unitare faţă de China, principalul competitor strategic al Occidentului.

opinii

Mândru că sunt

Florin CÎNTIC

Mândru că sunt

De Ziua Naţională, pe lângă pocnetele sticlelor de şampanie şi exploziile artificiilor, mai stăruie un zgomot de fond: concertul înfundat al pumnilor bătuţi în piept de compatrioţii care, asemenea popcornului în tigaia încinsă, se înfoaie bombastic, „mândri că sunt români”.

Să nu-i jignim pe ruşi

Radu PĂRPĂUȚĂ

Să nu-i jignim pe ruşi

Aşa spunea preşedintele Macron cu ceva timp în urmă: Vai, vai, să nu-i jignim pe ruşi!

Muzicieni români în lume

Alex VASILIU

Muzicieni români în lume

Este titlul potrivit unei rubrici săptămânale de ziar, al unei emisiuni radiofonice cu acelaşi ritm de difuzare pentru că, fără intenţia părtinirii Eutherpei faţă de alte muze artistice, în limbajul sonor cult se exprimă pe înţelesul auditorilor de pretutindeni cei mai mulţi autori şi interpreţi români. Aleg numai câteva exemple:

pulspulspuls

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Multă lume îl sună pe amicul nostru Archibald Tănasă ca să pună o vorbă bună în dreptul părintelui Calistrat, căruia după moliftelnic i s-ar mai putea spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”, în engleză „Master of monk’x boxing”, sau „Ninja de la Vlădiceni”, după ce a pocnit şi a trântit la pământ una sau două enoriaşe la intrarea în mănăstirea unde slujea. 

Caricatura zilei

Iohannis, cu așteptările înșelate

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.