Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Centenar diplomatic (I)

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia. Azi, despre Trianon, aşa cum am răspuns mai an colegilor de la revista „Polis”.

„Tratatele de pace semnate la Paris, între 1919 şi 1920, au consfinţit crearea statelor independente, coagulate pe majorităţi etnice, ridicate pe ruinele fostelor imperii multi-naţionale care dominaseră Europa, aşa cum fusese ea stabilită după Conferinţa de la Viena din 1815. Această uriaşă restructurare politică şi geografică a fost posibilă graţie preşedintelui american Woodrow Wilson, cel care, pe 8 ianuarie 1918, se adresa Congresului cu celebra sa Declaraţie în 14 puncte prin care fixa condiţiile restabilirii păcii după Primul Război Mondial. Pentru ţările mici din Europa Centrală şi de Sud-Est, precum România, punctul 10, privind «autodeterminarea» a fost crucial pentru că a deschis calea legală pentru construcţia unui stat modern complet, care să includă şi teritoriile unde românii erau majoritari. În ciuda oscilaţiilor lui Ionel Brătianu, cel care ignorând sfaturile generalului Berthelot, a forţat armistiţiul şi venirea la guvernare a filogermanului Marghiloman care a semnat acordul umilitor cu Puterile Centrale (martie 1918), precum şi a destrămării armatei ţariste sub loviturile terorismului bolşevic, care a infiltrat-o şi a ruinat-o, România se salvează miraculos, în ultimul ceas de la statutul de învins. Graţie aceluiaşi Berthelot, care, aflat în Bulgaria la comanda Armatelor Dunării, eliberează Bucureştiul pe 1 noiembrie şi îl sfătuieşte pe Regele Ferdinand să declare război Puterilor Centrale, denunţând Tratatul de la Buftea. Ceea ce acesta şi face, pe 10 noiembrie, cu o zi înainte de de capitulare. Astfel încât, prin acest artificiu ingenios, ora 11 din data de 11.11.1918 ne prinde de partea Antantei fiind astfel îndreptăţiţi la aplicarea principiului autodeterminării. Principiu acoperit formal de adunările populare din provinciile româneşti care au plebiscitat dorinţa de a se uni cu Regatul României. Tratatele de pace de la Paris au consfinţit această stare de fapt, graţie presiunilor diplomatice franceze (stimulate de infatigabilul general Berthelot şi de prim-ministrul Clémenceau), a demersurilor reprezentanţilor guvernului român: Ion. I.C. Brătianu (bătăios şi revanşard) şi Alexandru Vaida-Voievod (mason abil, conciliant şi diplomat), a memoriului despre Transilvania făcut de Iuliu Maniu care a spulberat pretenţiile contelui Teleki, a farmecului persuasiv al Reginei Maria şi, desigur, nu în ultimul rând, al armatelor româneşti care au ocupat Budapesta, pe 4 august 1919, alungând banda bolşevică a lui Béla Kun şi care au părăsit teritoriul maghiar abia în aprilie 1920, când a fost garantată semnarea Tratatului de la Trianon cu graniţele desenate de Emmanuel de Martonne, cel mai mare geograf al timpului şi, trebuie spus, un mare prieten al românilor. Semnarea tratatelor a fost un proces greu şi lent, în care a trebuit negociat fiecare pas şi cu mari eforturi s-a ajuns la acest rezultat favorabil României. Este singura dată când diplomaţia românească a reuşit să înfrângă (e drept şi cu ajutorul trupelor de ocupaţie din Ungaria) diplomaţia maghiară, mult mai profesionistă, branşată, persuasivăşi influentă, inclusiv în zilele noastre.

Tema Marelui Război nu putea fi abordată fără consecinţele miraculoase pe care le-a avut pentru noi, pentru că altfel, sub raport militar, a fost un dezastru (cu excepţia, desigur, a momentului astral din august 1917, când ţăranii destoinici, antrenaţi de misiunea franceză, au ţinut eroic frontul la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz). Trianonul a lăsat secolului XX state naţionale, inclusiv un stat republican Ungaria, dorit de revoluţionarii paşoptişti, şi o tensiune etnică care bolboroseşte, când mai tare, când mai încet în regiune. A lăsat şi un Tratat al Minorităţilor pe care România a fost obligată să-l respecte odată ce şi-a pus semnătura pe actul final, care este mai mult sau mai puţin pus în practică, dar care e un permanent motiv de tensiune şi ceartă. A lăsat, de asemenea, o ură nestinsă şi o umilinţă vie celor care fuseseră crescuţi în ideea că sunt naturi superioare prin simpla lor apartenenţă la o naţiune privilegiată, care transmit şi azi, nestingheriţi, în limba proprie, în şcolile româneşti, revolta şi nesupunerea făţişă faţă de «dictatul de la Trianon». Şi care, în baza loialităţii faţă de Germania, au pretins şi au fost recompensaţi, în 1940, prin rapturi teritoriale compensatorii, pentru a li se mai ostoi, pentru câţiva ani, orgoliul rănit.

Principalul merit al acestui tratat a fost, desigur, construcţia unor state moderne, efect al unei acţiuni intelectuale şi politice de aproape un secol, de la Quinet şi Michelet, la paşoptiştii europeni şi până la proiecte de ţară de la începutul secolului XX. A consfinţit juridic, de asemenea, şi prăbuşirea inevitabilă a imperiilor europene, bazate pe asuprire naţională şi, desigur, nu e nicio surpriză că asistăm azi la o furibundă propagandă care ţinteşte discreditarea spiritului naţional, a «parohialismului» şi naţionalismului retrograd, şi care lansează, prin ricoşeu un amplu proiect de resuscitare a viziunii imperiale (în care naţiunile componente «o duceau mult mai bine» (sic!) şi unde erau «mai civilizate») sau măcar de instaurare a unei reorganizări federative care să mimeze imperiul. Cum proiectul european încearcă să îndulcească cumva limitările impuse de «Trianon» (cu stigmatizarea naţionalismului etnic, nu şi a celui imperial, francez, englez, rus sau austro-ungar!), cu linii de sprijin pentru creşterea puterii autorităţilor regionale şi cu o atenuare a influenţei centrului, vom vedea, cine ştie?, cum s-ar putea imagina în viitor un «Trianon» de semn schimbat spre beneficiul diplomaţiilor revizioniste. Crimeea e doar un început!

Nimeni nu mai are azi habar de faptul că Banatul a fost obţinut în detrimentul Serbiei (care fusese loială Antantei încă din 1914) şi că Oradea şi Aradul le datorăm creionului lui de Martonne care a spus că linia ferată ce le uneşte nu poate fi fragmentată de graniţă şi atunci a trasat graniţa pe după ea. De asemenea, trebuie reamintit că elitele politice centraliste, de la Bucureşti, cele care au jefuit în folos propriu averea tuturor (începând, desigur, cu liberalii brătieni) au tratat de sus provinciile (mai ales Basarabia şi Banatul) şi au ignorat complet programul autonomist al Transilvaniei pe care Consiliul Dirigent condus de Iuliu Maniu îl revendicase. Ca urmare, vedem azi cum «Transylvania - Erdély Romania» îşi construieşte, pe banii noştri, un brand separat, în care se autoprezintă drept «ţara cea bunăşi civilizată» în contrast cu o Românie a fostului Regat, săracă şi dezabuzată, care face breaking news-urile negre, nutrind, fireşte, speranţa că programul federalist al UE va fi vreodată pus în practică şi că vor putea profita de el. În privinţa modului cum ţara noastră a pus în aplicare, după 1920 şi până azi, obligaţiile ce derivau din Tratatul Minorităţilor, ar trebui o postare separată. Vorba românească «cu fundu-n două luntri» fiind suficient de expresivă pe acest subiect. (Măcar Franţa şi Ungaria au fost consecvente: nu l-au respectat deloc!) Căci, desigur, obligaţia de a respecta tratatele internaţionale revine doar ţărilor mici. Realitatea recentă ne arată că, asemenea boabelor de popcorn în tigaia încinsă, identităţile naţionale explodează rapid în condiţii de înfierbântare la graniţe aşa că trebuie să spunem adio visului lui Churchill cu «Statele Unite ale Europei» şi cu melting potul aferent, care atenuează identitatea tribală sublimând-o într-una «americană», superioară. Noroc că acum războaiele se poartă pe internet şi la televizor, nu în tranşee, manipularea şi fake news-urile fiind mai eficiente decât gazul sarin. «Vom muri şi vom fi liberi!», ca la orice revoluţie.” (Continuarea în ediţia din 21 octombrie a Ziarului de Iaşi)

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri