Centenar diplomatic (II)
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 27.11.2020

Centenar diplomatic (II)

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul, sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia.

În 1812, când Kutuzov (după chiolhanurile şi orgiile cu minore organizate de spionul rus Manuc Bey în hanul lui din Bucureşti) înşfăca de la Imperiul Otoman teritoriul Moldovei Orientale, dintre Prut şi Nistru, propaganda ţaristă inventa un nume pentru această cucerire: Basarabia. După un secol de asuprire rusească, elita politică din Basarabia alegea, pe 27 martie 1918, în Sfatul Ţării, să se unească cu ţara. Era o decizie politică asumată într-o conjunctură geostrategică neaşteptată, într-un moment de derută şi slăbiciune a armatei române datorat prăbuşirii armatei ţariste sub loviturile nou născutului regim bolşevic, când Romania, rămasă singură pe front împotriva armatei germane, s-a văzut nevoită să încheie un armistiţiu şi apoi un tratat de pace (rămas nepromulgat de rege) cu Puterile Centrale agresoare. În acest context, guvernul progerman condus de Marghiloman obţine acordul de a sprijini efortul românilor din Basarabia de a se uni cu ţara de la Germania (bucuroasă să dea o lovitură Rusiei, principalul ei adversar) în contextul în care tratatul negociat de Ionel Brătianu de intrare în război, în 1916, alături de Antantă, nu făcea nicio referire la Basarabia, liderul liberal fiind, de fapt, interesat doar de unirea cu Transilvania şi de lecţia politică pe care voia să o dea Ungariei (în acord era prevăzut ca graniţa să fie stabilită pe linia Tisei, mai adânc chiar decât a fost ea finalmente negociată!). Pentru că dacă tot evocăm veacul scurs de la tratatul de recunoaştere a unirii Basrabiei cu România, semnat la Paris, pe 28 octombrie 1920, e inevitabil să plecăm de la aceste rădăcini istorice pentru a putea înţelege semnificaţia şi importanţa acelui act. Căci simpla dorinţă a populaţiei şi a elitei politice româneşti nu ar fi avut nicio valoare fără acordul marilor puteri şi fără recunoaşterea internaţională a unirii.

Redesenarea graniţelor după Primul Război Mondial şi naşterea statelor naţionale pe ruinele fostelor imperii (cu precădere cel Austro-Ungar pe care SUA voia să-l neutralizeze în proiectul său de investiţii în Europa) au fost posibile graţie politicii preşedintelui american Woodrow Wilson care a susţinut dreptul la autodeterminare a popoarelor şi principiul naţionalităţilor ca elemente cheie ale procesului de pace. În cazul României, statul modern început în 1859 a devenit complet ca urmare a negocierilor de pace şi a tratatelor aferente, cu graniţe care acopereau teritoriile unde românii erau majoritari ca populaţie şi unde aveau legitimitate istorică. Graţie unor eforturi diplomatice susţinute de echipele guvernamentale de la Bucureşti, în tratatele de pace încheiate cu Bulgaria, Austria, Ungaria şi Imperiul Otoman erau recunoscute şi drepturile istorice ale românilor. Cu Basarabia însă a fost mult mai complicat.

Nu numai pentru că nu fusese inclusă în tratatul de alianţă cu Antanta din 1916 sau pentru cu SUA avea o politică concesivă faţă de Rusia, ci, în primul rând, pentru faptul că Rusia, care fusese de la bun început parte a Antantei, nu avea statut de ţară învinsă având în vedere că, odată ajuns la putere, guvernul „revoluţionar” al lui Lenin (terorist ideologic creat, finanţat şi implantat de Germania pentru a ruina Rusia ţaristă!) s-a retras din război semnând la Brest-Litovosk pacea cu Puterile Centrale, încă din martie 1918. De aceea, când Ionel Brătianu a ridicat în cadrul Comisiei problema recunoaşterii internaţionale a voinţei românilor din Basarabia de a se uni cu ţara, a fost întâmpinat cu scepticism. Negocierile cu experţii au dus totuşi la un raport final favorabil, cu menţionarea garanţiilor pentru respectarea drepturilor minorităţilor, dar, în Consiliul miniştrilor de externe ai puterilor aliate raportul a fost blocat. În ciuda acordului dat în comisie de experţii americani, secretarul de stat al SUA, R. Lansing, l-a respins. Acesta a argumentat că nu se pot aduce modificări asupra teritoriului unui stat cu care puterile aliate şi asociate n-au fost în război, susţinând că trebuie obţinut şi consimţământul guvernului rus într-o astfel de situaţie. Ostilitatea marilor puteri l-au făcut pe orgoliosul Ionel Brătianu să părăsească conferinţa în iulie 1919, iar guvernul condus de el să demisioneze în septembrie, ceea ce a îngreunat considerabil soarta acordului. Marele mason Al. Vaida-Voevod, mai flexibil şi mai abil diplomat, a preluat frâiele negocierilor la începutul anului 1920 şi, după cum s-a văzut, a reuşit să le îndrepte pe calea cea bună.

Într-o echilibrată sinteză a chestiunilor juridice ridicate de recunoaşterea internaţională a unirii Basarabiei cu România, distinsul universitar ieşean Dan Constantin Mâţă sublinia: „Buna-credinţă a statului român în privinţa prezenţei trupelor române în Ungaria, precum şi începerea tratativelor româno-sovietice (discuţiile de la Copenhaga dintre D.N.Ciotori şi M. Litvinov, între 9 şi 14 februarie 1920; schimbul de telegrame dintre Gh. Cicerin şi Al. Vaida-Voevod, din februarie - martie 1920, în vederea normalizării relaţiilor dintre cele două state) au determinat Consiliul Suprem să decidă recunoaşterea unirii Basarabiei cu România. În Hotărârea trimisă guvernului român, în seara zilei de 3 martie 1920, se arăta că «după ce au luat în consideraţie aspiraţiile de ansamblu ale populaţiei basarabene, caracterul moldovenesc al acestei provincii din punct de vedere geografic şi etnologic, precum şi argumentele economice şi istorice, principalele puteri aliate se pronunţă pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată de către reprezentanţii Basarabiei». Consfinţirea printr-un tratat al acestei decizii era amânată, însă, până când retragerea trupelor române din Ungaria se încheia definitiv.

După o lungă şi complicată tergiversare, unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută de jure prin Tratatul semnat la Paris, în ziua de 28 octombrie 1920, între Franţa, Imperiul Britanic, Italia şi Japonia pe de o parte şi România, pe de altă parte. Cuprinzând un preambul şi nouă articole, textul tratatului, după ce repeta motivaţiile din Hotărârea din 3 martie 1920, stipula, în primul articol, că «Înaltele Părţi Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa până la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar». Următoarele articole precizau modalităţile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minorităţilor, modalităţile de dobîndire şi renunţare la cetăţenia română, trecerea gurii Chiliei sub jurisdicţia Comisiei Europene a Dunării şi asumarea de către România a părţii proporţionale ce revine Basarabiei din datoria publică a Rusiei, precum şi din celelalte angajamente financiare ale statului rus.”

În justificarea agresiunii sale din iunie 1940, când România, la presiunea armatelor sovietice şi ca efect al anexei secrete a tratatului Ribentropp-Molotov, a cedat Basarabia URSS-ului, guvernul stalinist a invocat faptul că Rusia nu a semnat niciodată vreun tratat care să recunoască „anexarea” acestui teritoriu de către România şi că tratatul din 1920 a fost nul de drept de la bun început având caracterul de res inter alios acta. Iar cum România, spre deosebire de Finlanda, a renunţat la acest teritoriu fără luptă e foarte dificil să mai poată susţine vreo revendicare legitimă în această speţă din perspectiva dreptului internaţional, doar voinţa liber exprimată a cetăţenilor Republicii Moldova de azi putând eventual să facă diferenţa.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Mafia soft care ne papă lună de lună taxele şi impozitele

Dan CONSTANTIN

Mafia soft care ne papă lună de lună taxele şi impozitele

Până când acest sistem de promovare în instituţiile statului nu va fi spart, nu vom putea progresa, nu ne vom putea dezvolta, vom bălti însă în ignoranţă fără să ne dăm seama că taxele şi impozitele noastre merg la rudele, prietenii şi amantele lor.

Filmuletul zilei

opinii

Minciună, adevăr, ficţiune

Alexandru CĂLINESCU

Minciună, adevăr, ficţiune

Fake-news? Termenul desemnează un ghiveci în care intră zvonurile, legendele urbane, teoriile conspiraţioniste, minciunile politice, farsele de prost gust etc. Nici aici, nimic nou sub soare. Singura diferenţă - internetul ca mijloc de difuzare rapidă a informaţiilor, care pot fi adesea false, dar tot internetul e un mijloc extraordinar de verificare a lor (nu degeaba China comunistă controlează internetul).

Termic, hibrid, electric (III)

Neculai SEGHEDIN

Termic, hibrid, electric (III)

De ce lumea cumpără automobile electrice? Pentru că sunt la modă, pentru că sunt nepoluante (nu e chiar aşa!), pentru că sunt simple şi uşor de condus. Dezavantajele sunt costul ridicat, timpul de încărcare al acumulatorului relativ mare şi autonomia redusă.

„Spectacolul” aroganţei

Nicolae CREŢU

„Spectacolul” aroganţei

Între multiplele forme ale nesimţirii, afişate public, cu „panas”, de grobienii parveniţi ai deceniilor postdecembriste, una dintre cele mai mediatizate este cea legată de îmbăţoşatul moft al „beizadelelor”. 

pulspulspuls

Dom’ Vasile şi dom’ Vasilică: atenţie mare la aceştia doi!

Dom’ Vasile şi dom’ Vasilică: atenţie mare la aceştia doi!

Pentru că tot mai multă lume ne întreabă în ultima vreme ce se va alege de partidoiul ieşean după alegerile de săptămâna viitoare şi pe mâna cui va încăpea el, iacătă că l-am convocat de urgenţă la o cafeluţă pe amicul nostru Archibald Tănase, om cu doftorat magna cu lăute în sforăraie politică de Bahlui, ca să ne spună ce-a mai auzit despre chestiunea asta îmbârligată şi încotoşmănată în mai multe abureli de campanie. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.