luni, 16.05.2022
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat realizarea de centre de vaccinare în aeroporturi şi în puncte de frontieră terestre, unde să fie imunizaţi românii din străinătate. În aceste centre va fi folosit vaccin de la Johnson & Johnson.
“Încep să fie active şi vor fi mai multe centre operaţionale în punctele de frontieră, în zonele de intrare în ţară, atât în aeroporturi, mai ales cele care au zboruri internaţionale, cât şi la punctele terestre – Nădlac, Vam Borş, Satu Mare pentru a avea posibilitatea în mod deosebit pentru cetăţenii români din Diaspora care revin în ţară să se poată vaccina. Majoritatea din centre vor avea vaccin de la Johnson & Johnson, care se face într-o singură doză”, a declarat Gheorghiţă.
El a mai precizat că în câteva zile va fi făcută o modificare în platformă pentru programarea cu vaccinul Johnson & Johnson.
“Un alt lucru care va fi probabil deja gata până la finalul acestei săptămâni cel târziu la începutul săptămânii viitoare posibilitatea de programare în platformă în centrele de vaccinare care vor avea vaccin de la Johnson & Johnson. Ştim că schema de vaccinare este pentru o singură doză, platforma în momentul de faţă fiind optimizată să aloce doza de rapel aşa încât trebuie făcute aceste modificări din punct de vedere tehnic”, a mai transmis Valeriu Gheorghiţă.
Aflați amănunte de pe news.ro.
Cuvinte cheie: + centre de vaccinare, Johnson & Johnson
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
VIDEO: Covor asfaltic pe DN 28, Strunga – Târgu Frumos. Vedeți și cum se circulă la Bălțați
WRS, reprezentantul României la Eurovision: Sunt foarte încrezător în forțele proprii
Clubul JUNIMEA -SCRIPTOR și-a reluat activitatea. Ce evenimente urmează
O nouă premieră la Opera Iași în weekend: „Les pêcheurs de perles”
VIDEO: Momentul impactului în accidentul mortal de la Timișești-Neamț
Radu și Alexandru Mazăre, sub escortă la înmormântarea mamei lor
Rusia: Aderarea la Suediei și Finlandei la NATO, o greșeală care va avea „consecințe considerabile”
Putin, operat de urgență? Surse spun că două sosii sunt pregătite să-l înlocuiască
Estonia crede că aderarea Suediei şi Finlandei ar spori securitatea regiunii baltice
Vreți să munciți doar 4 zile pe săptămână? Proiectul, dezbătut astăzi
Ionel Arsene, președintele CJ Neamț, verificat de ANI. Ce avere nejustificată are
China vrea să redeschidă Shanghai de la 1 iunie, după lockdown-ul draconic
Renault și-a vândut activitățile din Rusia către entități ale statului rus
VIDEO: Incendiu uriaș la o firmă de prelucrarea lemnului din Vatra Dornei
Puteți face începând de astăzi doza a patra de vaccin Pfizer
Preot militar din Harkov: S-au întâlnit din nou Arhanghelul Mihail cu diavolul
Vasilescu (BNR): Eu cred că ne vom îndrepta inevitabil către impozite mai mari
VIDEO: Melodia “Stefania”, câştigătoarea Eurovision, cântată în Azovstal de un soldat
Cine este Nikolai Patruşev, ”super-șoimul” care modelează viziunea asupra lumii a lui Putin
Regândirea sistemului fiscal: analiza unui grup de 20 economiști
Ce sunt calculatoarele All in One și care sunt avantajele acestora (P)
FRANCIZA GICA - O oportunitate de business pentru cei care vor să deschidă o afacere (P)
Scandal uriaş la Eurovision 2022: România, implicată direct! Ce spun reprezentanţii TVR
Echipa mare a Politehnicii bătută de juniorii clubului după ce remizase cu Huși în Copou
Îngrijorător: urologii ieşeni depistează cel puţin o tumoră pe zi. Faceţi-vă controale medicale!
Reţeaua heroinei: DIICOT Iaşi, lovit în plex de o gafă minoră. Probe nule!
Mâine, sărbătoarea patronului spiritual al Fraţii Şcolilor Creştine
Un evazionist a îmbătrânit aşteptând verdictul: a scăpat de puşcărie!
Câştigul nesperat la LOTO, ghinionul vieţii lui. Ce poate să facă prea multă bucurie
Micii pompieri: 200 de elevi ieşeni s-au întrecut în weekend la Tomeşti
Executat de Fisc din cauza mamei. Fiind surdă, nu l-a putut informa de controale
Trei infracţiuni grave dintr-un foc. I s-a dat o şansă, dar şi-a bătut joc de ea
Cum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (I)
Atenţie mărită cum vă adresaţi bărbaţilor cu chelie. O instanţă a decis că este hărţuire sexuală
Dinamo Bucureşti a câştigat pentru a şaptea oară Cupa României la handbal masculin
Kalush Orchestra va vinde prin licitaţie trofeul Eurovision pentru a ajuta armata ucraineană
Aurelian Pavelescu anunţă o alianţă a PNŢCD cu partidul infractorului Dragnea
Echipa FC Hermannstadt a promovat în Liga I în urma unui egal alb
Culturile din zona Moldovei sunt afectate de o secetă serioasă
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, crede că Ucraina poate câştiga războiul
Caravana Educației, proiect inițiat de tinerii social-democrați, a poposit la Iași! (P)
FC Bruges a câştigat campionatul Belgiei. Este al 18-lea titlu naţional
Enea Bastianini a câştigat Marele Premiu al Franţei la MotoGP
Italia a dejucat atacuri ale hackerilor pro-ruşi în timpul concursului Eurovision
Chiricheş a înscris un gol pentru Sassuolo, însă reuşita sa a fost anulată pentru henţ
Julen Lopetegui ar putea părăsi FC Sevilla. Diego Marrinez, favorit să-l înlocuiască
Bayern nu vrea să renunţe la Lewandowski: Are un contract până la 30 iunie 2023 şi va juca cu noi
Elina Svitolina este însărcinată. Anunţul a fost făcut de Gael Monfils, soţul tenismenei
Alexandru LĂZESCUCum trebuie citite demersurile d-lui Macron de modificare a Tratatului UE (I) |
Nichita DANILOVCatedrala simfonică a lui Eugen Doga |
Michael ASTNERNevoia de norocRepet şi o spun din nou: E nevoie şi de oareşce noroc - şi în viaţă, şi în joc. |
Eugen MUNTEANUIdentitate personală, identitate etnică, identitate naţională (III)* |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.