anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM

vineri, 20.05.2022

Centru regional de chirurgie cardiacă pediatrică la Iaşi?

GALERIE
chirurgie
  • chirurgie
- +

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat că MS pune la punct un program care prevede înfiinţarea a patru centre medicale specializate în chirurgie cardiacă pediatrică, în primă fază trei echipe de specialişti din ţară urmând să fie instruiţi în Italia, cu bani de la Guvern. "Măcar pe domeniul copilului închegăm un program naţional care să aibă efecte pentru salvarea de vieţi", a afirmat, sâmbătă, Eugen Nicolăescu. În acest context, ministrul Sănătăţii a precizat că ministerul pe care îl conduce intenţionează să înfiinţeze patru centre specializate în chirurgie cardiacă pediatrică, acestea urmând să funcţioneze la Târgu Mureş, Bucureşti, Iaşi şi Timişoara. Cele patru centre ar urma să fie finalizate în următorii trei ani, a precizat ministrul. "În foarte scurt timp vom lansa o hotărâre de Guvern prin care să alocăm bani din fondul de rezervă al Guvernului pentru pregătirea, într-o primă etapă, a trei echipe de specialişti, chirurgi, anestezişti, asistenţi, care să se formeze în Italia pentru chirurgie cardiacă pediatrică şi după aceea să vină România cu echipele din Italia să opereze", a spus Eugen Nicolăescu.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Nimic de salvat

Pavel LUCESCU

Nimic de salvat

Încăput pe mâna lui Barna, Ghinea, Drulă, Năsui şi prietenii, USR a devenit un soi de anexă libertariană a PNL, unde ar fi logic să şi sfârşească, alături de gaşca Câţu-Gorghiu.

opinii

Simple notaţii

Alexandru CĂLINESCU

Simple notaţii

Sorin Oprescu mi-a fost dintotdeauna profund antipatic, şi asta înainte să aflu despre matrapazlâcurile lui. Îmi părea un şmecher de „capitală”, un ins cu apucături golăneşti, vulgar şi agresiv. Îl situam cam pe aceeaşi treaptă cu Becali, deşi la acesta din urmă mai puteam detecta nişte urme de umanitate. Am aflat, în urma condamnării lui Oprescu, ceea ce, probabil, ştia destulă lume: doctorul lucra în stil mare, cerea şpăgi colosale, avea - precum mafioţii - oameni de încredere care îl protejau şi îşi asumau treburile riscante. 

Tencuiala antiseismică

Neculai SEGHEDIN

Tencuiala antiseismică

Desigur, o legendă urbană, unul din miturile care însoţesc toate amintirile, povestirile, convingerile legate de cutremur, care au dus la dezvoltarea unei adevărate culturi a seismului în România.

Love story la “om la lună”

George PLEȘU

Love story la “om la lună”

Se face curând un an de zile de când nu am mai scos din player-ul maşinii cd-ul cu albumul În caz de om la lună, strigaţi „om la lună, stânga/ dreapta” după caz.

pulspulspuls

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

PULS

Unde a dispărut de-o vreme şi de ce madam Şoşo, cea mai cu greutate sinatoare de Iaşi

Multă lumea ne-a tot întrebat în ultima vreme unde o fi dispărut din peisaj sinatoarea de Iaşi cu cea mai mare greutate (la quintale ne referim, nu la influenţă, evident), dar şi cu gura cea mai mare. Ei bine, stimaţi telespectatori, am apelat pentru un răspuns la această spinoasă problemă a politichiei locale, naţionale şi, de ce nu, chiar evropeneşti am putea spune, la aceeaşi sursă a noastră care ne-a spus câte una sau alta la momentul candidaturii ei la Iaşi pe listele auriste, când mai nimeni nu ştia de un’ s-o ia pe madam: adicătelea amicul Archibald Tănase, stimaţi telespectatori, că sigur vă era olecuţă dor de el, nu-i aşa?

Caricatura zilei

Cireșe, nu ruble

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.