Centrul Cultural European de la Iaşi

O parte dintre cei prezenţi au fost surprinşi să-i audă pe reprezentanţii Germaniei vorbind în franceză şi pe cei ai Franţei în germană, însă această „regie” a avut darul să marcheze intenţia celor două locomotive ale Uniunii Europene de a transmite un semnal de unitate şi cooperare. De altfel, pe 22 ianuarie s-au împlinit 60 de ani de la semnarea tratatului de la Élysée, prin care conducătorii foştilor adversari din cele două războaie mondiale, Generalul de Gaulle şi Cancelarul Adenauer, au convenit să coopereze în domeniile politicii externe, de securitate şi culturale. În 2019, la Aachen, Emmanuel Macron şi Angela Merkel au aprofundat şi prelungit angajamentele primului tratat.

Pe plan local, această cooperare se concretizează, în fiecare an, în evenimente comune organizate de cele două institute culturale, care mai nou promovează şi o seară de film franco-germană, la care proiecţiile au loc cu sala plină. Dacă pe cele două părţi ale Bulevardului Carol I (fost Copou) sediile celor două centre culturale (cum erau denumite la acea vreme) se aflau faţă în faţă, într-o opoziţie simbolică, aducerea lor sub acelaşi acoperiş întăreşte atât intenţia de care pomeneam mai sus, dar e şi cea mai inspirată decizie de politică culturală luată până acum de o administraţie locală mai degrabă stângace şi parcimonioasă în relaţie cu orice iniţiativă culturală pe care nu o controlează direct.

În august 1910, în momentul în care omul de afaceri evreu Adolf Braunstein (proprietarul mai multor magazine de pe Uliţa Mare, Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt de azi) a cumpărat un teren pe care fuseseră nişte bolţi arse într-un incendiu, nu i-ar fi trecut prin minte că, un secol mai târziu, renovarea clădirii pe care şi-o dorea ar urma să dureze cât construcţia ei. Asta deoarece arhitectul Horia Clejan din Bacău, cel care a proiectat-o într-un stil eclectic, cu elemente de art nouveau, şi a gândit dispunerea în V a celor două corpuri care urmau să servească drept locuinţe, la etajele superioare, respectiv spaţii comerciale, la parter şi demisol, şi-a văzut planurile materializate în 1915.

Tot aproape 5 ani au trecut de la începerea lucrărilor de reconsolidare şi reabilitare din 2018 şi până la inaugurarea de săptămâna trecută. Chiar cu întârzierea cu care edilii Iaşului ne-au obişnuit (recepţia trebuia să aibă loc în martie 2020), finalizarea restaurării Palatului Braunstein, posibilă cu fonduri europene care au ajuns la aproape 6 milioane de euro, este cu siguranţă un pas important pentru viaţa culturală a oraşului tocmai prin prezenţa acolo a celor două institute.

Altfel, aşa cum se poate lesne observa vizitându-le, compartimentarea spaţiilor de pe etajele 1-3 nu e cea mai fericită, camere mai degrabă mici fiind legate printr-un hol prea generos. La parter, UAP Iaşi a pierdut cel mai important spaţiu expoziţional (după modificarea ferestrelor şi a compartimentării interioare, posibilităţile logistice de a expune în Galeria Cupola sunt mult diminuate, iar asta în vreme ce Galeria Victoria e încă indisponibilă). La etajul 4, unde se află acoperişul de sticlă, se poate folosi zona de sub cupolă pentru amplasarea unor obiecte (sculptură sau instalaţie) şi se încearcă utilizarea pereţilor opuşi vederii spre staţia de tramvai pentru a expune parietal lucrări de artă. Suprafaţa utilă pentru un astfel de demers este însă mică şi improprie, mai ales vara, când efectul de seră ar trebui combătut prin folosirea intensivă, continuă pe timpul zilei, a instalaţiei de climatizare, cu eforturile financiare de rigoare.

Una peste alta, un Centru Cultural European la km 0 al oraşului este ceea ce în artă se numeşte un statement – o declaraţie de intenţie, care arată că Iaşul cultural poate şi se pregăteşte să trăiască nu doar discursiv şi decorativ, prin paseism şi rememorări. Însă o formă frumoasă, impunătoare, are nevoie şi de un conţinut pe măsură. Dacă, de la etajele 1 şi 3, domnii Rubel (CCG) şi Henry (IF) au grijă de legătura cu lumea culturală, actuală, contemporană, sincronizată cu restul mapamondului, e de datoria comunităţii ieşene să vegheze ca ceea ce se întâmplă în celelalte spaţii să fie pe măsura ambiţiilor europene ale unui Iaşi conectat la prezent şi viitor, nu doar la trecut.

P.S. Nu pot să nu mă gândesc ce bine ar fi fost ca, alături de celelalte institute, să funcţioneze şi un Institut Cultural Ieşean, pe modelul Centrului Cultural Clujean.

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

Publicitate și alte recomandări video