Plan anunţat ieri

Centrul Iaşului se va umple de sensuri unice. Începe montarea indicatoarelor. Iată lista străzilor!

sâmbătă, 11 iulie 2020, 01:50
4 MIN
 Centrul Iaşului se va umple de sensuri unice. Începe montarea indicatoarelor. Iată lista străzilor!

Practic, în afara arterelor mari precum bulevardele, zona centrală a oraşului va fi dominată de străzi cu circulaţie într-un singur sens. Numeroase sensuri unice vor fi însă şi în cartiere adiacente precum Păcurari, Canta, Dacia, Cantemir. Primăria începe montarea indicatoarelor rutiere necesare, măsurile fiind deja adoptate.

 

Primăria va institui sens unic pe mai multe străzi din oraş. Este vorba despre artere de circulaţie în cazul cărora deciziile au fost deja luate la nivelul Comisiei de resort de la municipalitate şi au fost aprobate inclusiv de Poliţia Rutieră. Astfel, în perioada următoare, vor fi montate indicatoare rutiere în acest scop.

Lista străzilor din zona centrală şi Copou

În zona centrală, sensul unic va fi instituit pe străzile Săulescu (de la intersecţia cu str. Sfântul Petru Movilă până la intersecţia cu str. Costache Negruzzi, pe sensul de urcare), Arhitect G.M. Cantacuzino (de la intersecţia străzilor Cloşca şi Iordache Lozonschi până la intersecţia cu str. Colonel Langa), Sfântul Atanasie (de la intersecţia cu Octav Botez până la intersecţia cu str. Rece), Mihai Eminescu (de la intersecţia cu str. Manolache Drăghici până în intersecţia cu str. Sărărie), Matei Millo (dinspre intersecţia cu str. Măn. Dancu până la intersecţia cu Agatha Bârsescu), Măn. Dancu (dinspre intersecţia cu str. Sfântul Sava până la intersecţia cu str. Cuza Vodă) şi Agatha Bârsescu (dinspre intersecţia cu Sfântul Sava până la intersecţia cu str. Maestrul Ion Baciu).

În Copou, în vizorul Primăriei sunt următoarele străzi: Nicolae Gane (de la intersecţia cu str. Lascăr Catargi până la intersecţia cu str. Logofăt Tăutu şi apoi, tot pe sens de coborâre, până la intersecţia cu Vasile Conta), Logofăt Tăutu (de la intersecţia cu Gane până la L. Catargi), Vasile Pogor (de la bld. Carol I – sens de urcare – până la str. Gane), o alee adiacentă str. Codrescu (sens de mers dinspre str. Oastei spre căminele studenţeşti), Titu Maiorescu (sens de mers dinspre intersecţia cu str. Doctor Victor Babeş până la intersecţia cu str. Văscăuţeanu) şi Văscăuţeanu (sens de mers dinspre intersecţia cu str. Titu Maiorescu până la intersecţia cu str. Turcu).

Alte modificări vor apărea în zona din spatele facultăţilor tehnice din Tudor Vladimirescu, sens unic fiind stabilit pentru străzile: Zimbrului (de la intersecţia cu str. Sfântul Lazăr până la intersecţia cu str. Melodiei), George Emil Palade (de la intersecţia cu str. Moldovei până la intersecţia cu str. Icoanei), Icoanei (de la intersecţia cu str. George Emil Palade până la intersecţia cu str. Heliade) şi Moldovei (de la intersecţia cu str. Heliade până la intersecţia cu str. George Emil Palade).

Modificări şi în cartierele periferice

În Dacia, sens unic va fi pe str. Columnei, de la intersecţia cu bulevardul Dacia până în intersecţia cu str. Tabacului, şi pe str. Prof. I. Simionescu, din intersecţia cu str. Vitejilor până în intersecţia cu str. Strămoşilor. Din Podu Roş, pe lista Primăriei este doar aleea Rozelor. În zona Frumoasa, sensul unic va fi instituit pe stradela Cetăţuia (dinspre intersecţia cu str. Plantelor până în intersecţia cu str. Cetăţuia) şi pe doi alei de legătură între str. Radu Vodă şi str. Dimineţii. În Păcurari, sens unic va fi pe aleea Canta: dinspre intersecţia cu str. Canta până la intersecţia cu str. Canta.

În cartierul Mircea cel Bătrân, Primăria a decis sens unic pe str. Lotrului pe sensul de mers de la de la intersecţia cu str. Crişului până la intersecţia cu str. Cerna. De asemenea, pe str. Crişului va fi sens unic dinspre str. Cerna spre Lotrului, iar pe str. Vămăşoaia sensul unic va fi dinspre Lotrului spre Crişului. În zona Cantemir, Primăria a anunţat sens unic pe aleea Decebal dinspre legătura spre bld. Cantemir şi până la intersecţia cu aleea Rozelor. Totodată, pe aceeaşi alee, dar pe tronsonul până la intersecţia cu şos. Naţională va fi, de asemenea, sens unic. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii