CEO-ul Black Cube, declaraţii curioase în privinţa asocierii cu SRI
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

CEO-ul Black Cube, declaraţii curioase în privinţa asocierii cu SRI

GALERIE
Meir Dagan
  • Meir Dagan
- +

CEO-ul Black Cube le-a declarat poliţiştilor israelieni că un fost şef al Mossadului, Meir Dagan, a sugerat ca Black Cube să opereze ca „un braţ” al SRI, având acceptul părţii române, relatează Haaretz. Mărturia este inclusă într-o stenogramă a unui interogatoriu al poliţiei obţinut de ziarul israelian. Meir Dagan a decedat în 2016, fiind director al Mossadului între 2002 şi 2011.

 

Doi angajaţi ai agenţiei private de informaţii Black Cube erau arestaţi în aprilie 2016 într-un hotel din Bucureşti, fiind ulterior condamnaţi cu suspendare şi permiţându-li-se să părăsească ţara. Rechizitoriul din 2016 al procurorilor români susţinea că David Geoclowicz şi Ron Weiner au pătruns în calculatoarele familiei şi apropiaţilor Laurei Koveşi pentru a găsi informaţii compromiţătoare despre şefa de atunci a DNA. Atacul informatic a avut loc cu câteva luni înainte de luarea deciziei de a o nominaliza pe Kovesi pentru un nou mandat.

Două luni mai târziu, CEO-ul Black Cube, Dan Zorella, se afla într-o cameră de interogare din Lod, Israel. Acesta îşi relata propria versiune a evenimentelor poliţiei israliene după ce anchetatorii de la Bucureşti au solicitat asistenţă juridică în acest caz.

Potrivit stenogramelor interogatoriului, Zorella a afirmat că a crezut că a fost angajat de SRI cu acordul directorului serviciului, Eduard Hellvig şi a preşedintelui Klaus Iohannis. Zorella a afirmat că directorul Mossad i-a spus că operaţiunea a fost girată de SRI şi că este „o misiune importantă”.

CEO-ul Black Cube a relatat că persoana care l-a angajat a fost fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, condamnat între timp la 3 ani şi 10 luni de închisoare. Potrivit lui Zorella, Dragomir i-a spus că Black Cube ar putea funcţiona ca un braţ al serviciilor de informaţii române.

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Alexandru LĂZESCU

De ce sprijină o bună parte din elita intelectuală şi mulţi „formatori de opinie” USR PLUS?

Poate că etichetele ideologice nu sunt astăzi considerate importante, dar ele ar putea deveni în viitor pe măsură ce curentul progresist în ascensiune va dori să promoveze politici radicale de transformare a societăţii.

Filmuletul zilei

opinii

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

Nichita DANILOV

Universalitatea artei lui Marcel Chirnoagă

… a fost atras nu de latura angelică, ci de latura demonică a lucrurilor, încercând să scoată la lumină o parte din întunericul ce sălăşluieşte-n om. Pe domnia sa nu l-au obsedat îngerii, ci demonii, creaturile diforme ce populează zi de zi, clipă de clipă, gândurile muritorilor, insuflându-le tot felul de patimi (pofte) şi vicii.

L-am ucis pe Paco!

Dana ȚABREA

L-am ucis pe Paco!

L-am ucis pe Paco! de Joaquim Bundó este cel mai recent spectacol de microteatru de la Avangardia, dintr-o serie de minispectacole de aproximativ douăzeci de minute, concepute la graniţa dintre film şi teatru, pentru oamenii în permanentă mişcare, fără prea mult timp liber, al căror timp costă bani şi care se relaxează puţin spre deloc, în secolul 21, secolul de dincolo de secolul vitezei. Ca estetică, este propusă comedia neagră şi se glisează spre incredibil, cu mijloacele actoriceşti ale credibilului, verosimilului.

Iohannis la Radio România Actualităţi

Michael ASTNER

Iohannis la Radio România Actualităţi

La ţară, cât stau în casă (şi stau tot mai mult, că, de, vremea, ziua tot mai scurtă...), merge radioul. Invariabil pe Radio România Actualităţi. Unde în câteva rânduri deja m-a surprins următoarea formulare: La cutare oră, preşedintele Klaus Iohannis va ţine o conferinţă de presă „pe care Radio România Actualităţi intenţionează s-o transmită”...

pulspulspuls

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Analiză şi sinteză: brânza politică şi prazul electoral

Dacă tot am vorbim ieri aici de vasilici şi tiriplici, iaca ce ne-au indicat unii cetitori atenţi: una bucată poză faină scociorâtă prin cotloanele feisbuciste, de campanie, cu actualul şi viitorul deputat de Iaşi Vasile Cîtea, ex-boxer, aflat în piaţă la Bălţaţi, locul de baştină. 

Caricatura zilei

Planul Aproape Naţional de Redresare şi Rezilienţă (zic aproape fiindcă Iașul nu este inclus)

Editia PDF

Bancul zilei

O ambulanta goneste pe strazi si, la o intersectie rastoarna si accidenteaza un pieton. Soferul coboara imediat, ridica victima (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.