Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cercetare inedită! Tinerii născuţi după ’89 sunt influenţaţi de doctrina comunistă

GALERIE
comunicare
  • comunicare
- +

O echipă de cercetători de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi a realizat o cercetare inedită, ale cărei rezultate au fost publicate într-o importantă revistă ştiinţifică - British Journal of Psychology, sub titlul „Behavioural responses to facial and postural expressions of emotion: An interpersonal circumplex approach“.

Echipa româno-olandeză, coordonată de către lect.dr. Violeta Enea, de la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, a condus unul dintre primele studii ştiinţifice internaţionale care investighează felul în care ne comportăm faţă de alţi oameni în funcţie de emoţiile pe care ei le afişează.

„O parte dintre rezultatele studiului au fost cele aşteptate, confirmând şi studii anterioare: atunci când vedem persoane al căror chip sau postură sugerează fericire, tindem să avem o atitudine prietenoasă şi încrezătoare faţă de ei. Pe de altă parte, studiul a relevat că răspundem neprietenos nu doar faţă de cei care par furioşi, ci şi faţă de persoanele care transmit teamă, fie prin expresia facială, fie prin postură“, au precizat reprezentanţii echipei de cercetare.

Ei au mai descoperit şi că dacă teama nu este foarte intensă s-a remarcat o tendinţă de implicare, prin oferirea de ajutor, din partea celui care răspunde, însă când teama a fost foarte puternică, răspunsul a fost o atitudine rece şi defensivă.

„Cel mai favorabil reacţionăm, aşadar, faţă de expresiile faciale şi posturale de fericire, dar tot un răspuns comportamental favorabil avem şi atunci când detectăm tristeţe în postura cuiva“, a precizat lect.dr. Violeta Enea, unul dintre cei doi autori principali ai studiului.

Până în prezent nu a existat la nivel internaţional un studiu care să arate felul în care oamenii răspund la emoţiile celor din jur, aşa cum pot fi descifrate de pe chip sau din postură.

Reprezentanţii echipei de cercetare de la UAIC au spus că studiul a implicat 101 studenţi de la Facultatea de Psihologie cu vârsta cuprinsă între 20 şi 31 de ani şi a cuprins două experimente - unul în care participanţii la studiu răspundeau la emoţii faciale, apoi la cele emise de corpuri.

„Cercetarea a urmărit fidel un studiu anterior al echipei olandeze, realizat pe studenţi olandezi şi germani, pentru a putea compara rezultatele“, au spus organizatorii.

Prin faptul că cercetarea a fost realizată în două culturi diferite s-au putut trage şi o serie de concluzii bazate pe backgroundul cultural al participanţilor.

„În timp ce olandezii au considerat că ar fi dominanţi, încrezători, faţă de oamenii furioşi, participanţii români au fost submisivi, supuşi. Pentru că cercetările anterioare au indicat că victoria este asociată cu comportamentul dominant şi înfrângerea cu cel submisiv, se pare că participanţii români anticipează că nu vor ieşi învingători dintr-o confruntare cu o persoană cu faţa furioasă. Una dintre explicaţiile posibile ar putea consta în faptul că românii sunt mai preocupaţi cu men­ţinerea ierarhiilor sociale, ceea ce are legătură cu trecutul comunist al românilor, obişnuiţi să fie obedienţi pe vremea comunismului“, a precizat lect.dr. Violeta Enea.

Studiul invocă şi alte cercetări efectuate în România la peste un deceniu de la căderea comunismului care au arătat că ideologia comunistă era încă intactă şi se transmitea tinerelor generaţii.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri