joi, 30.06.2022
Facultatea de Bioinginerie de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iaşi a cerut acreditare de la Agenţia Română pentru Asigurare Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) pentru două programe de studiu în limbă engleză, unul la nivel de licenţă şi unul pentru master.
Cel de la licenţă se va numi Balneofiziokinetoterapie şi recuperare, iar masterul va purta numele de Biomedical Engineering. „Formarea de specialişti fiziokinetoterapeuţi înalt calificaţi reprezintă o cerinţă obligatorie pentru asigurarea unor tratamente de calitate în instituţiile medicale, baze de tratament şi recuperare din policlinici şi spitale, în staţiuni balneoclimaterice, cabinete şi servicii private de refacere şi recuperare, în instituţii de ocrotire şi asistenţă socială, sanatorii şi centre speciale de tratament pentru copii, situate în spaţiul UE, şi nu numai“, a declarat prof.dr. Anca Galaction, decan al Facultăţii de Bioinginerie de la UMF.
Despre programul de master, aceasta a precizat că domeniul în care vor fi pregătiţi tinerii care vor urma Biomedical Engineering este una a viitorului, spre care se îndreaptă multe centre de învăţământ şi de cercetare din lume. „Iniţierea programului de studii de masterat Biomedical Engineering este oportună în contextul în care, la nivel naţional şi european, domeniul bioingineriei, al aplicaţiilor moderne în medicină, sunt considerate o prioritate, atât pentru dezvoltarea sectorului economic, cât şi pentru dezvoltarea sectorului de învăţământ/cercetare şi, nu în ultimul rând, pentru a creşte calitatea vieţii prin furnizarea de servicii medicale competente“, a completat decanul.
Prof.dr. Anca Galaction a precizat că au exista în trecut solicitări pentru studii de master în limba engleză, fiindcă candidaţii nu au putut aplica la programele existente din cauza dificultăţilor de a învăţa limba română. „Candidaţii vizaţi pentru specializarea Balneofiziokinetoterapie şi recuperare în limba engleză pot proveni din ţările europene, din Orientul apropiat, dar şi din zona de nord a Africii, şi care doresc să obţină o diplomă recunoscută în cadrul Comunităţii Europene. O altă filieră de viitori studenţi pentru această specializare ar putea fi reprezentată de elevii din ţările europene ce nu au avut acces la specializarea în ţările proprii“, a adăugat prof.dr. Anca Galaction. Aceasta a mai specificat că un studiu realizat de World Confederation of Psysical Therapy arată că cererea de specialişti fizioterapeuţi este în continuă creştere, şi că UMF Iaşi este singura instituţie din România indicată la nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii care pregăteşte specialişti în domeniul bioingineriei.
Cuvinte cheie: + UMF, acreditare, programe, engleza
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
(VIDEO) Trotinetele au devenit un chin în traficul din Iaşi. 33 de accidente de când au apărut
Spitalul de Neurochirurgie suferă de o „anomalie” a legii. Acum se află sub tratament
Tânăr condamnat la 28 de ani de închisoare după ce a ucis în bătaie un bătrân de 90 de ani
Ştiaţi că un fotbalist din generaţia de aur s-a mutat de ceva timp la Iaşi? Va antrena Miroslava
Un milion de euro pentru aplicaţii în „cloud” la Universitatea Tehnică
În loc de utrenie: Metropolia lui Flutur şi fluturii din stomacurile de la Iaşi
Şcoală de vară pentru dezvoltare personală la Colegiul Pedagogic
Şase ani cu executare pentru un lung şir de infracţiuni la Codul Rutier
FOTO Găsiți bufnița în această imagine? Camuflaj natural perfect
Iaşi: 7 vagoane ale unui tren au deraiat. Circulaţia feroviară, întreruptă pe ruta Paşcani-Iaşi FOTO
Radu Mihail, liderul senatorilor USR, îl ironizează pe Florin Cîţu: Adevărata echipă câştigătoare
Ciucă: Vom aproba astăzi suspendarea plăţii ratelor bancare pentru o perioadă de 9 luni
Irakul înregistează un prim mort de holeră. Ultima epidemie de amploare a avut loc în 2016
Incendiu la un bloc de patru etaje din Paris: cel puţin nouă răniţi, inclusiv doi grav
Tânăr din Argeş, reţinut în urma unei relaţii de concubinaj cu o adolescentă de 14 ani
Un bărbat a fost reţinut după ce a furat 800 de lei de la o prostituată
Ponturi pentru a avea o pensie decentă. Ce reguli trebuie să urmaţi
Ministerul lui Cseke Attila foloseşte ilegal trei autoturisme de la Cadastru
Boris Johnson crede că Putin n-ar fi declanşat războiul din Ucraina dacă era femeie
FOTO - Accident cumplit pe drumul morţii: trei persoane au decedat, iar alte şase au fost rănite
Scene teribile în urma unui jaf armat la o bancă din Canada: doi oameni ucişi şi şase răniţi
Pilotul de rezervă Juri Vips a fost dat afară de Red Bull din cauza limbajului rasist
Dr. Alina Onofriescu: Pompa de insulină poate face mai ușoară viața celor cu diabet zaharat
Deputatul Filip Havârneanu, vizită de lucru la Odessa, sub amenințarea rachetelor (P)
Airbnb interzice petrecerile în spaţiile oferite pentru cazare la nivel global
Fostul premier Ludovic Orban anunţă ca va candida la preşedinţia României. “Visul meu”
Woody Allen vrea să renunţe la cinema. Mărturisire în faţa lui Alec Baldwin
Trump ştia că unii dintre susţinătorii săi erau înarmaţi atunci când i-a chemat la Capitoliu
Dr. Mihaela Alina Mareș: Colposcopia - investigație minim - invazivă a colului uterin
Serena Williams a fost eliminată de la Wimbledon după un meci spectaculos de peste trei ore
Conferința Naţională de Patologie Infecţioasă 30 iunie - 2 iulie 2022 (P)
Topul liceelor ieșene după mediile la bacalaureat. Sunt surprize!
Ambasadorul Republicii Moldova, în studioul ZdI TV: Basarabia, între Rusia şi UE
Cum a stat şăful cel mare pân’ la ziuă-n club, dând peste cap programul?
Cosmin PAȘCACioloş a văzut prea mult la filme |
Codrin Liviu CUȚITARUExpatriaţii |
Alin ANDRIEȘDespre contagiunea financiară |
Florin CÎNTIC„Războiul sfânt” al rasei |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.