Cum au votat basarabenii la cele două secții de votare de la Iași? 91% pro-UE, 85% pro – Maia Sandu

luni, 21 octombrie 2024, 12:30
2 MIN
 Cum au votat basarabenii la cele două secții de votare de la Iași? 91% pro-UE, 85% pro – Maia Sandu

Peste 91% dintre cetățenii moldoveni care au votat duminică la Casa de Cultură a Studenților din Iași și Școala primară „Gh. Asachi” s-au pronunțat în favoarea modificării Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La Casa de Cultură a Studenților s-au prezentat 2.684 de alegători la la vot, iar 11 voturi au fost declarate nevalabile (nule). Dintre cele 2.673 de voturi valabil exprimate, 2.433 au fost pentru opțiunea „DA” la întrebarea „Susțineți modificarea Constituției în vederea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”. Alte 240 au fost înregistrate pentru opțiunea „NU”. Astfel, 91% dintre votanți sunt în favoarea aderării R. Moldova la UE, iar 9% împotrivă.

Cetățenii moldoveni care au votat la cea de-a doua secție amenajată la Iași (nr. 182, la Școala primară „Gh. Asachi”) s-au exprimat, de asemenea, în mod covârșitor în favoarea aderării Republicii Moldova la UE. Potrivit informațiilor ZDI, tot circa 91% dintre alegători au spus „DA” modificării Constituției în acest sens, în timp ce 9% au votat împotrivă.Astfel, la urnele amenajate la secția 182 s-au prezentat 1.531 de alegători, iar 1.523 de voturi au fost valabil exprimate: 1.383 în favoarea aderării, iar alte 140 împotriva acestui demers.

„Foarte puțini alegători au optat pentru cealaltă variantă”, a declarat președintele secției.

Pentru alegerile prezidențiale, la secția 182 din Iași au fost înregistrate 1.530 de voturi valabil exprimate, iar clasamentul este același ca la secția 181 de la Casa de Cultură a Studenților: Maia Sandu (85%, 1.306 voturi), Renato Usatîi (6%, 93 voturi) și Alexandr Stoianoglo (3%, 48 voturi).

În ceea ce privește alegerile prezidențiale, la secția 181 au fost 2.678 de voturi valabil exprimate, iar Maia Sandu a câștigat detașat secția cu 2.284 de voturi (85,3%), urmată la mare distanță de Renato Usatîi cu 171 de voturi (6,3%) și Alexandr Stoianoglo cu 89 de voturi (3,3%).

În context, amintim că platforma online lansată de Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova, unde pot fi vizualizate rezultate preliminarii, este blocată încă de la primele ore ale dimineții. În schimb, ultimele comunicări oficiale ale CEC pe temă arată că 50,13% dintre cetățenii moldoveni s-au pronunțat în favoarea aderării R. Moldova la UE, în timp ce Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo se vor confrunta în turul II al alegerilor prezidențiale – rezultatele preliminarii o plasează pe Sandu pe primul loc cu 42,3%, în timp ce Stoianoglo a obținut 26%

 

Citește și: 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii