De Business

Punem punctul pe știi

Ciudățenie în imobiliare – Piața ieșeană a scăzut de zece ori mai abrupt decât media națională. Anul trecut era la polul opus

joi, 17 aprilie 2025, 03:15
4 MIN
 Ciudățenie în imobiliare – Piața ieșeană a scăzut de zece ori mai abrupt decât media națională. Anul trecut era la polul opus

Iașul a înregistrat în primul trimestru din 2025 una dintre cele mai mari scăderi ale tranzacțiilor imobiliare din țară: minus 58% față de aceeași perioadă din 2024, într-o piață națională care a scăzut doar cu 5%.

Dacă anul trecut, în intervalul ianuarie-martie se înregistrau 3.110 vânzări de locuințe la Iași, anul acesta numărul a coborât la 1.309, o contracție care pune frână uneia dintre cele mai dinamice piețe rezidențiale din afara capitalei.

Oraș universitar și un hub regional pentru industria IT și servicii, Iașul a cunoscut în ultimii ani o dezvoltare accelerată, cu o cerere constantă pentru locuințe. Tocmai de aceea, reculul din primul trimestru al anului pare cu atât mai neașteptat.

Iașul, de la vârf de piață la prăbușire, în doar un an

Scăderea trimestrială înregistrată aici în vânzarea de locuințe a fost una dintre cele mai semnificative la nivel național, Iașul clasându-se pe locul al doilea în topul județelor cu cele mai mari prăbușiri ale vânzărilor imobiliare, după Brăila (-82%). Declinul pieței ieșene iese în evidență, în condițiile în care piața imobiliară din România a înregistrat o scădere relativ ușoară (-5%). În plus, nici comparația cu alte județe mari cu piețe rezidențiale dinamice nu pune Iașul într-o lumină bună. Deși tranzacțiile din primul trimestru al acestui an au scăzut și în Cluj (-13%), Timiș (-12%) sau București (-5%), contracția nu a fost atât de dramatică precum în Iași.

Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

De menționat este și faptul că această scădere a vânzărilor de locuințe vine după un an 2024 în care Iașul fusese printre județele cu cele mai multe tranzacții (al doilea la nivel național, după București). După scăderea cu 58% a numărului de tranzacții, Iașul a ajuns pe locul al șaptea la nivel național ca număr de tranzacții. Mai multe vânzări de locuințe s-au înregistrat în acest an în București, Constanța, Cluj (2.443 de tranzacții în 2025), Timiș (2.236) și Brașov.

În regiunea Moldovei, doar două județe au înregistrat scăderi ale vânzărilor de locuințe în perioada ianuarie-martie în 2025: Iași (-58%) și Vaslui (-12%).

Suceava, care se menține județul cu al doilea cel mai mare volum de tranzacții din regiunea Nord-Est după Iași, a înregistrat o creștere a numărului de tranzacții cu locuinţe, de la 786 în trimestrul I din 2024, la 885 în acest an (+13%). Pe locul al treilea în vânzările de locuințe din Nord-Estul țării e județul Bacău care, de asemenea, a înregistrat o creștere a volumului de vânzări de apartamente și case,  de la 665 în 2024, la 724 în acest an (+9%).

Nord-Estul, între scăderi abrupte și creșteri-surpriză

Cele mai mari creșteri din Regiunea Nord-Est s-au înregistrat însă în județele Neamț (+24%) și Botoșani (+16% față de anul anterior).

Numărul de tranzacții cu locuințe din județele Regiunii Nord-Est în trimestrul I 2024 și în trimestrul I 2025

Până acum am analizat datele pe primul trimestru. Luna martie, comparată cu ianuarie și februarie pare totuși să fie perioada în care piața imobiliară s-a mai dezghețat în România: tranzacțiile au crescut cu 2% (s-au semnat 14.644 de vânzări cu locuințe, față de 14.398 în martie 2024). Totuşi, deși la nivel național datele arată o tendință de stabilizare, harta pe județe e departe de a fi omogenă, mai ales în Nord-Estul țării, unde dinamica este marcată de contraste puternice.

Cel mai mare recul din regiune și, totodată, unul dintre cele mai abrupte la nivel național, s-a înregistrat tot în județul Iași: de la 883 de tranzacții în martie anul trecut, la doar 591 în aceeași lună din 2025. Scăderea de 33% plasează județul sub pe locul al treilea la nivel național în rândul a 16 județe care au înregistrat mai puține vânzări de locuințe decât în martie 2024, după Teleorman (-46%) și Alba (-36%).

Numărul locuințelor vândute în județul Iași a scăzut cu 33% în martie 2025 față de martie 2024

În județele vecine, imaginea este ceva mai nuanțată. Bacăul a bifat o creștere de 7%, cu 254 de tranzacții în martie, în Neamț numărul tranzacțiilor din martie a crescut cu 18% față de martie 2024, ajungând la 193 de locuințe vândute, iar în Vaslui creșterea a fost de +23%. În schimb, agenții imobiliari din Suceava și Botoșani au intermediat cu 14%, respectiv 13% mai puține tranzacții decât în martie 2024.

Ce se va întâmpla în lunile următoare rămâne de văzut, însă datele din primul trimestru trasează deja o linie clară: piața imobiliară din Iași traversează o perioadă de reconfigurare, în contrast cu dinamica din județele învecinate.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii