Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Cezar Ivănescu şi Securitatea (I)

GALERIE
BogdanCretu
  • BogdanCretu
- +

Asta e tot ceea ce i se poate reproşa lui Cezar Ivănescu referitor la pretinsa lui „colaborare” cu Securitatea: că, tânăr student, la 21 de ani, având deja bube în cap de când era elev, fiind aproape răpit din faţa Universităţii şi ţinut cinci ore în birourile Securităţii ieşene, nu a avut tăria de a refuza pe loc propunerea de colaborare. Dar nu a livrat informaţii care să facă rău cuiva şi, la numai două luni de la recrutare, a anunţat în public, în termeni fără echivoc, faptul că Securitatea vrea să-l folosească.

Cezar Ivănescu a fost o figură extraordinară a vieţii literare de după 1960: poet profund, poate cel mai mare poet religios de după război (am încercat să demonstrez acest lucru în studiul introductiv al unei antologii apărute la Editura Junimea), dar temperament exploziv, capabil de gesturi violente, impulsionat în tot ce a făcut de o mânie sacră, radical în opinii şi atitudini, nu numai după 1989, ca mai toţi colegii săi, ci şi înainte, când spunea lucrurilor pe nume fără ezitare, spre stupefacţia multora. Recenta apariţie, semnată de Ioana Diaconescu (care a mai dat studii similare despre alţi scriitori, cele mai consistente despre Marin Preda şi Mihai Ursachi), intitulată Poezia ca act de insurgenţă. Cezar Ivănescu în dosarele Securităţii (Editura Junimea, 2017) pune documentele pe masă şi le interpretează cu precauţie. Calmul este, de altfel, singura atitudine igienică atunci când avem de a face cu astfel de texte, emise de instituţia opresivă, cinică: a lua otova drept literă de lege tot ceea ce se găseşte în arhivele Securităţii înseamnă a-i da dreptate Securităţii, a răspândi toxinele acesteia. Ioana Diaconescu notează şi de această dată că „documentele nu au intrat în Arhiva CNSAS în integralitatea lor”. Ceea ce înseamnă că a existat o operaţie de selecţie, de epurare a unora, de acoperire a unor agenţi şi informatori. Avem acces, deci, la „adevărul” construit de Securitate (cea dinainte şi de după 1989). Trist este că opinia publică a fost ani la rând şi este şi azi manipulată de securişti, care ne-au pus la îndemână o serie de documente deja triate, orientate în aşa fel încât să stârnească zarvă mediatică, lapidând scriitori şi notorietăţi ale căror cedări au fost minore sau formale, dar protejând ofiţerii de reţea ori tartorii. Micile compromisuri au acoperit astfel marile ticăloşii, într-un mediu extrem de dispus să ducă mai departe şi să amplifice zvonurile privitoare la duplicitatea unor confraţi, cum este cel scriitoricesc.

Încercarea de racolare

Cezar Ivănescu intră în vizorul Securităţii în mai 1959, când, împreună cu alţi patru elevi, recită poezii „reacţionare” şi mai ales cântă Deşteaptă-te, române! la mormântul poetului bârlădean George Tutoveanu. Securitatea din oraş ia prompt decizia de a-i urmări pe împricinaţi şi „face propuneri de arestare a acestui grup de elevi”. Urmează anchete, investigaţii, intimidări, în urma cărora cazul se stinge după un an. La data de 21 decembrie 1961, se deschide un dosar personal al „agentului Damaschin Ştefan”, prin care ofiţerul propune un plan de racolare a studentului Cezar Ivănescu, considerat un „element cu calităţi personale şi posibilităţi de informare”. Tânărul student este urmărit o vreme, apoi aşteptat la ieşirea din Universitate şi dus la sediul Securităţii, unde este ţinut vreme de cinci ore, în urma cărora semnează un angajament (documentul nu există la dosar). Cazul este similar cu cel al lui Mihai Ursachi, care semnase şi el un astfel de angajament, după care îl dusese în derizoriu. Virgil Tănase mărturiseşte şi el, imediat ce ajunge în Franţa ca exilat, că fusese obligat să semneze un astfel de pact, pe care nu îl respectase. Întrebarea este: cum judecăm astfel de cazuri? E important angajamanetul în sine sau ceea ce a rezultat în urma acestuia? Toţi cei trei scriitori amintiţi au fost imediat scoşi din reţea din cauza faptului că nu şi-au luat în serios „misiunea”, că nu au oferit nici o informaţie compromiţătoare. Sunt ei vinovaţi pentru că au cedat, pentru că nu au găsit pe moment tăria de a înfrunta presiunile Securităţii (destul de dure în 1961!) sau trebuie apreciaţi pentru că au fost în stare să nu îşi îndeplinească rolul şi au găsit soluţia de a ieşi din joc? Nu cumva putem găsi oricând zeci de alţi scriitori mult mai vinovaţi, care nu au semnat nici un angajament?

„Colaborarea” oficială a lui Cezar Ivănescu cu Securitate durează un an (cea propriu-zisă se reduce la cele cinci ore, cât a durat şedinţa de lămurire): la 11 ianuarie 1963, se face deja un raport cu propunerea de excludere din reţeaua informativă. Motivul? „De la data recrutării şi până în prezent a furnizat două note informative fără importanţă operativă, dând numai unele aspecte pe care le puteam stabili şi în mod oficial”. În plus, Cezar Ivănescu procedează aşa cum avea să o facă şi Virgil Tănase: se auto-deconspiră faţă de cei pe care ar fi trebuit să îi urmărească. O face chiar în public, dând detalii despre întreaga aventură, la numai două luni după recrutare: „Agentul «Damaschin Ştefan» în luna februarie 1962, la cca. 2 luni după recrutare a deconspirat colaborarea cu organele noastre faţă de trei studenţi de la Universitatea «Al.I. Cuza» din Iaşi în timp ce se afla în tramvai afirmând că se întâlneşte cu un ofiţer de securitate şi că acesta i-a propus să se vadă în casa «Balmuş» a Universităţii. Acest lucru a fost adus la cunoştinţa organelor noastre de către femeia de serviciu pe nume Brişcanu Elena”. Este evident că acest gest curajos e metoda prin care poetul îşi arată intransigenţa. E un act categoric, riscant, dar care îl scoate din joc. Cel mai probabil, se auto-deconspirase încă de la început.

Asta e tot ceea ce i se poate reproşa lui Cezar Ivănescu referitor la pretinsa lui „colaborare” cu Securitatea: că, tânăr student, la 21 de ani, având deja bube în cap de când era elev, fiind aproape răpit din faţa Universităţii şi ţinut cinci ore în birourile Securităţii ieşene, nu a avut tăria de a refuza pe loc propunerea de colaborare. Dar nu a livrat informaţii care să facă rău cuiva şi, la numai două luni de la recrutare, a anunţat în public, în termeni fără echivoc, faptul că Securitatea vrea să-l folosească.

Cezar Ivănescu - „securist”, nu-i aşa?

Bogdan Creţu este director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”, Academia Română, Filiala Iaşi şi profesor universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri