vineri, 29.03.2024
Circa 100 de angajaţi din sectorul feroviar vor picheta, mai multe zile la rând, sediul Ministerului Transporturilor, pentru a-şi manifesta nemulţumirea de modul în care sunt administrate companiile de profil.
Protestul va debuta pe 15 iunie, a declarat preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Iulian Măntescu. Feroviarii sunt supăraţi că actuala conducere a Ministerului Transporturilor nu este deschisă sugestiilor făcute de sindicaliştii din domeniu şi refuză dialogul social, a precizat liderul sindical.
Una dintre revendicările salariaţilor din sectorul feroviar este legată de privatizarea CFR Marfă. În opinia liderului sindical, cei de la Transporturi ar putea redresa compania şi ar putea să o facă profitabilă, dacă ar fi cu adevărat interesaţi.
În plus, sindicaliştii din sectorul feroviar iau în calcul şi posibile concedieri colective, în a doua jumătate a anului, după cum ne-a declarat Viorel Istrate, secretarul general al Uniunii Sindicatelor Feroviare Mişcare Comercial.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un tânăr motociclist a murit după ce s-a izbit de un cap de pod la Chicerea
VIDEO Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești/Suceava
Trei copii au ajuns la spital după ce un copac a căzut peste mașina în care se aflau
IMAGINEA ZILEI: fața occidentală a aeroportului Iași după ce s-a deschis marelui public
4,25 milioane de dolari pentru cel mai scump medicament din lume
Bulevardul Socola, închis pe jumătate. Pe unde au fost deviate autobuzele
VIDEO PRIMELE IMAGINI cu craterul format de prăbușirea dronei, la 8 km de Brăila
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |