CFR Marfă a închis anul 2024 cu datorii la stat de peste un miliard de lei, însă directorul din perioada 2022-2024 a fost transferat la altă companie de stat
CFR Marfă a închis anul 2024 cu datorii la stat de peste un miliard de lei, arată o analiză RisCo preluată de Agerpres. Pierderile companiei de stat au fost de 328 de milioane de lei, scrie defapt.ro.
Cu toate acestea, directorul CFR Marfă din perioada 2022-2024, Daniel Apostolache, a fost transferat la altă companie de stat, Carpatica Feroviar, care se ocupă tot de transportul de marfă pe calea ferată. El are un salariu brut de 45.486 de lei de la Carpatica Feroviar, arată defapt.ro.
Acum RisCo scrie că situația CFR marfă se datorează și unui management ineficient.
„Pierderile de 328 milioane de lei şi datoriile care depăşesc pragul de un miliard lei sugerează că operatorul naţional se află într-o situaţie financiară critică.
Nu este vorba doar despre datoriile şi cheltuielile pe care le are, ci şi despre cei peste 3.000 de angajaţi care au nevoie de siguranţă în ceea ce priveşte stabilitatea locului de muncă.”
Mai mult pe defapt.ro.
Publicitate și alte recomandări video