Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

CFR nu renunţă la antrenor

GALERIE
mutu-rădoi
  • mutu-rădoi
- +

 

Dan Petrescu nu a acceptat propunerea de a deveni selecţioner al echipei naţionale. Miercuri, comisia tehnică a FRF va propune un nou nume, principal favorit fiind Adrian Mutu

Antrenorul Dan Petrescu a refuzat propunerea Federaţiei Române de Fotbal de preluare a postului de selecţioner al echipei naţionale şi va continua la conducerea echipei CFR Cluj, a anunţat, ieri, preşedintele grupării ardelene, Cristian Balaj. „În urma discuţiilor de astăzi, atât clubul, cât şi antrenorul Dan Petrescu au decis să continue împreună proiectul început la CFR Cluj. Ne bucurăm, suntem fericiţi, este un antrenor în care avem încredere şi un om de cuvânt”, a spus Balaj într-un interviu postat pe canalul de YouTube al clubului. „A fost un sezon greu cu multe meciuri într-o perioadă scurtă de timp. Din cupele europene ne-am fi dorit mai mult, în schimb în campionatul intern am stabilit noi recorduri, au fost multe meciuri câştigate şi în plus fără gol primit. Lucrăm în continuare cu Dan Petrescu, suntem preocupaţi pentru a avea un sezon cât mai bun”, a adăugat Balaj. Dan Petrescu este al treilea antrenor care refuză postul de selecţioner după Gheorghe Hagi şi Răzvan Lucescu.

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mirel Rădoi (40 de ani), a anunţat, la 14 noiembrie, într-o conferinţă de presă, că nu va mai continua la conducerea primei reprezentative după ratarea calificării la barajul pentru Cupa Mondială din 2022. Rădoi a preluase funcţia de selecţioner la 26 noiembrie 2019, post rămas vacant după plecarea lui Cosmin Contra. Contractul lui Mirel Rădoi a expirat la 30 noiembrie 2021. Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, anunţase că până la data de 20 decembrie singura variantă de selecţioner cu care lucrează FRF este Dan Petrescu, tehnician aflat în prezent sub contract cu CFR Cluj. Totodată, Burleanu a precizat că Federaţia Română de Fotbal nu va achita clauza de reziliere a contractului dintre Dan Petrescu şi clubul CFR Cluj pentru ca antrenorul să poată prelua funcţia de selecţioner al echipei naţionale a României.

Infomaţia a fost confirmată şi de patronul CFR Cluj, Neluţu Varga: „Am discutat. Nu pleacă nicăieri. Va continua la CFR Cluj”, a spus Varga.

Dan Petrescu şi CFR Cluj au băgat în şedinţă Comisia Tehnică a FRF, care trebuie să propună joi un nou nume de selecţioner pentru a fi validat de către conducerea federală. Conform Gsp.ro, în „pole position” este fostul selecţioner al naţionalei de tineret, Adrian Mutu, dar pe lista scurtă a FRF se mai află Laszlo Bölöni, Victor Piţurcă Edward Iordănescu şi o surpriză, Adrian Ursea, fost antrenor la Servette Geneva, Xamax Neuchâtel şi OGC Nice. Cu câteva zile, Mutu îşi exprima convingerea că un slelecţioner poate face o treabă bună la prima reprezentativă cu jucătorii actuali: „Da. Eu cred acest lucru. Antrenorul care va accepta acest post trebuie să creadă în echipa asta. Dacă nu, ce rost are să mai vină, nu? Eu aşa o văd. Generaţiile U21 de la turneul final din 2019 şi turneul din 2021 au demonstrat ceva. Cresc şi aceşti jucători şi sperăm ca naţionala să fie la un nivel mai bun”, a spus Mutu pentru gsp.ro. În vârstă de 42 de ani, Adrian Mutu a pregătit de-a lungul timpului pe FC Voluntari, Al Wahda U21, Romania U21 şi FC U Craiova 1948.

Botezul focului, în Israel

Echipa naţională va disputa două meciuri de pregătire înainte de Liga Naţiunilor 2022, meciuri programate în perioada FIFA din martie a următorului an. Una dintre cele două partide a fost fixată pentru data de 29 martie 2022, duel în deplasare cu Israel. Ultima confruntare dintre cele două reprezentative a fost tot cu caracter amical şi s-a disputat tot în martie, dar 2018, la Netanya, succes al tricolorilor pregătiţi de Cosmin Contra, scor 2-1. Detalii privind localitatea de disputare a partidei şi ora de începere, precum şi date privind cealaltă partidă amicală a tricolorilor din martie 2022 vor fi comunicate în perioada următoare, după fixarea coordonatelor, specifică

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri