Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Cheia temniţei în care a stat Oscar Wilde va fi expusă publicului larg

GALERIE
Oscar Wilde
  • Oscar Wilde
- +

Cheia temniţei în care a stat Oscar Wilde, în 1895, la Reading, şi o scrisoare, datată 1894, în care autorul neagă că ar fi scris controversata carte ”The Green Carnation” vor fi expuse pentru prima dată în Malta, informează BBC.

Ambele obiecte sunt deţinute de Francis Spiteri Paris, care colecţionează artefacte aparţinând lui Oscar Wilde, şi vor fi expuse în oraşul Attard de organizaţia Storm Petrel Foundation.

Oscar Wilde (6 octombrie 1854, Dublin - 30 noiembrie 1900, Paris) a fost închis pentru indecenţă. Cheia temniţei a fost vândută, în decembrie 2016, la o licitaţie Sotheby's. Ea aparţine celulei cu numărul 3 din corpul C, etajul 3, al închisorii din Reading, unde Wilde a ispăşit o pedeapsă de muncă silnică. Oscar Wilde a fost pedepsit pentru comportament homosexual, considerat o infracţiune la acea vreme.  În ceea ce priveşte scrisoarea, ea a fost trimisă de Wilde, pe 2 octombrie 1894, publicaţiei Pall Mall Gazette. În document, el neagă reclamaţiile potrivit cărora ar fi fost autorul ”The Green Carnation”, carte ce a fost publicată anonim în acelaşi an. Personajele principale ale romanului seamănă mult cu Oscar Wilde şi iubitul său Lord Alfred Douglas, pe care adevăratul autor al volumului, Robert Hichens, îl cunoştea personal.
 
”Domnule, daţi-mi voie să contrazic, într-o manieră stăruitoare, sugestia făcută în ediţia dumneavoastră de joia trecută şi, de atunci, preluată de mai multe ziare, că aş fi autorul «The Green Carnation». Am inventat acea floare magnifică, însă, cu această carte mediocră ce a uzurpat frumosul straniu nume, trebuie să spun, nu am nimic de a face. Floarea este o operă de artă. Cartea nu”, a notat Oscar Wilde în scrisoare. Cartea a fost considerată scandaloasă de ambele părţi ale Atlanticului şi a fost folosită drept probă în procesul împotriva lui Wilde. O primă ediţie a romanului este inclusă în expoziţia din Malta.
”Am devenit obsedat de Oscar Wilde în 1966, când mă aflam într-o călătorie de lucru în Marea Britanie şi am mers să văd un spectacol după «An Ideal Husband». De atunci, cred că am citit toate cărţile despre el - sunt fascinat de geniul şi totala lui lipsă de maliţiozitate”, a declarat Francis Spiteri Paris. Expoziţia ”Vanities: Collecting Oscar Wilde” va fi deschisă în aprilie şi va cuprinde alte 100 de litografii relaţionate cu scriitorul de origine irlandeză. Obiectele vor fi expuse până în luna mai.
 
 
    

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri