Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Chermeză mare cu menistru în capul mesei, pe coclauri

GALERIE
puls
  • puls
- +

Vizita intempestiva a menistrului D’aia prin judeţ zilele acestea, deşi în timpul acesteia a vizitat în mare viteză câteva obiective, ar fi avut, se vorbeşte prin partidoiul ieşean, cu totul alt schepsis. 

Principalul punct de pe agenda menistrului Cormoran ar fi fost, cică, o selectă chermeză organizată în cinstea lui de un important fermier din zona de nord-est a judeţului, personaj care va fi principalul beneficiar al unei foarte mari investiţii a guvernului în zonă. Acuma, în fine, înţelegem că trea­ba e foarte bună cu investiţia asta, irigaţii şi alte celea de care chiar e nevoie ca de aer, dar altceva nu ne iese din cap de când am auzit de chermezuţa asta: dacă D’aia ăsta vorbeşte şi prinde avioane aşa cum ştiţi, d’apăi ce bâzdâgănii oare mai prinde din zbor după ce mai trage una pe duşcă? Dar două-trei, cum se aude că a tras? Of, tare rău ne pare că n-am fost şi noi pe-acolo...

Alintăturile politichiei ieşene?

Şi dacă tot e uichend azi şi e bine să mai vorbim şi de chermeze şi alte cele, nu neapărat de politichie pură, haideţi să vă mai spunem una, o observaţiune făcută de amicul nostru Archibald Tănase cetind lista cu aleşii în parlament ai ieşenilor. Aşadar, zice amicul Archie, cât de scurtă o fi lista asta, dar tot sunt pe ea patru nominalizaţi cu nume oficiale de alint, de parcă ar fi la grupa pregătitoare. Primul pe listă, venerabilul senator Victorel Lupu, alături de colegul lui mai tânăr, tot senator, şi tot de la partidoi, Vasilică Toma. Sărim pârleazul dincolo, la opoziţie, şi ce găsit? la liberali, iote-l chiar pe şeful filialei, Costel, iar la userişti iote-o tot pe şefă, Cosette, alintătură franţuzită de la Cosy. Ei, este că aşa parcă vieţica noastră politicuţă este mai drăguţică?

Iaca de ce se tem!

Şi ca să nu lăsăm să treacă evenimentul fără a-l marca aşa cum se cuvine, haideţi să vă spunem de ce se tem aşa de tare Dragnea şi penalii lui de succesul Codruţei la Bruxelles, aşa cum ni le prezintă amicul şi comentatorul Dan Alexe, om cu domiţilul acolo: „1 - Până acum, anchetele UE în legătură cu fraudele transfrontaliere se opreau la graniţă. OLAF transmitea suspiciunile la nivel naţional. Aşa a fost cu TelDrum. Olaf a transmis, iar dosarul în România s-a împotmolit. De acum, procurorul european va ancheta direct în ţările membre, nu va mai trece prin comisii rogatorii. 2 - Kovesi ştie deja dosarele. Nu e ca şi cum ar veni acum un procuror neamţ sau francez, neştiutor de nimic despre România, şi să i se traducă mii de pagini, vreme de luni de zile, ca să priceapă ce înseamnă TelDrum. E clar acum?“ Daa, foarte clar...

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

 

 

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri