Chirica a luat-o pe arătură: „Îmi permit să am statut de şef al Casei Albe“
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
Oala cu Gust
anunturi

miercuri, 27.10.2021

Chirica a luat-o pe arătură: „Îmi permit să am statut de şef al Casei Albe“

GALERIE
mihai chirica
  • mihai chirica
- +

Primarul Iașului interzice unui jurnalist să participe la conferinţele de presă.

„Accept orice dezbatere politică pe orice temă, cu toate întrebările comode sau incomode. Dar nu accept atac la persoană, atac la familie, atac la demnitatea oricărei persoane sau orice altă formă de atac care nu vizează o dezbatere publică matură bazată pe principii care definesc civilizaţia şi bunul simţ. Motiv pentru care vă spun cu sinceritate că, odată cu finalizarea acestei conferinţe de presă, orice reprezentant al jurnalului Reporter Iaşi are interdicţie de a participa la alte conferinţe de presă în această sală, având capacitatea să folosească mijloacele pe care noi le punem la dispoziţie, de câte ori doreşte, cum doreşte. Nu-i voi răspunde la nicio întrebare personală, nu voi avea niciun comentariu şi toate lucrurile le voi rezolva în justiţie. Scuzaţi această abordare, dar este necesară“, a declarat, ieri, primarul Mihai Chirica în Sala Mare a Municipalităţii.
 
El l-a invitat pe reporterul săptămânalului să îi adreseze „ultima întrebare“, acesta replicând că are şase. Primarul a insistat pentru numai una, fiind întrebat în cele din urmă ce sume a alocat Primăria pentru scenă, artificii şi artişti la Revelion, Zilele Iaşului şi Festivalul FIE. Mihai Chirica i-a răspuns că va primi în scris informaţiile solicitate, însă ziaristul de la ReporterIS a replicat că nu i se răspunde. „Cum comentaţi că nu ni se răspunde la cererile pe Legea 544?“ (a accesului la informaţii, n.r.), a întrebat el. Degeaba.
 
„Atâta timp cât nu am la dispoziţie drone, mă folosesc de ceea ce am“, a revenit ulterior primarul Chirica. „Îmi permit să am statut de şef al Casei Albe, chiar dacă asta nu e Casa Albă. Aici, eu sunt primar, şi eu răspund pentru ceea ce fac şi în faţa lui Dumnezeu, şi în faţa electoratului care m-a votat şi care mă va vota în continuare“, a ţinut el să spună, subliniind din nou că nu acceptă să fie jigniţi membrii familiei nimănui. Dar „nici Dragnea...“, a remarcat o jurnalistă, „...nu a reuşit acest lucru“, a completat primarul, referindu-se la retragerea acreditării unui jurnalist. 
 
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Şcoala în pătrăţele

Ioan Alexandru TOFAN

Şcoala în pătrăţele

Nu ştim să facem ore online sau să folosim calculatorul în şcoală, altfel decât ca pe un telefon mai mare. Putem învăţa, ce-i drept, dar asta cere timp. Dar putem, între timp, să încercăm să preţuim mai mult şcoala, iar apoi, cred, învăţământul online nu ar mai fi o problemă.

Filmuletul zilei

opinii

Un veac de singurătate: Regele Mihai (I)

Florin CÎNTIC

Un veac de singurătate: Regele Mihai (I)

Într-o tăcere asurzitoare, a trecut complet neobservată aniversarea celor o sută de ani de la naşterea ultimului Suveran al României. Între timp, s-a fâsâit şi cel mai mare miracol postdecembrist - transformarea haimanalelor securiste ale anilor 90 din detractori mizerabili ai monarhiei în propagandişti excitaţi care-şi smulgeau părul din cap şi îmbăloşau catafalcul regal cu elogiile lor false, în urmă cu patru ani. Dar de asta există arhivişti: să ne ajute să nu uităm! 

Era odată...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Era odată...

Şi iernile parcă erau mai ierni pe vremea aceea! Ori poate să mă fi prea moşnegit eu şi să văd binele numai în trecut? Nu ştiu copil să nu fi mers cu uratul sau cu colindatul, că pe atunci ne lăsau părinţii, nu se temeau că o să păţim nu ştiu ce chestii nasoale şi nu ne dădeau o sută de lei sau de euro numai să stăm cuminţi acasă; şi răsuna tot satul pe atuncea de hăăăi-hăi, de pristandaua la muzicuţă, de zornăitul salbelor cu clopoţei ale mascaţilor sau de mugetul buhaiului (oare ştiţi ce-i acela „buhai” sau vă trebuie şi pentru asta o expoziţie etnografică?), cum nu găsiţi voi pe internet oricât aţi căuta.

Cronicarul muzical şi omul de cultură Liliana Gherman

Alex VASILIU

Cronicarul muzical şi omul de cultură Liliana Gherman

Scriind în săptămânile trecute despre dirijorii Cristian Mandeal şi Ion Baciu, am selectat din comentariile concertelor orchestrei Filarmonicii ieşene, publicate de Liliana Gherman în revista „Cronica” din 1966 până în 1995. Erau analize de natură publicistică, spre înţelesul cititorului aflat pe o treaptă superioară a perceperii, a plăcerii în domeniul artei sunetelor cultivate, dornic să înţeleagă mai mult, să-şi pună în relaţie impresiile formate în sala de concert cu impresiile cronicarului. 

pulspulspuls

Iacătă cine-s în realitate oamenii lui Dragnea de pe Bahlui în gios!

Iacătă cine-s în realitate oamenii lui Dragnea de pe Bahlui în gios!

Ei bine, dragi cetitori, nu ştim dacă aţi găsit până acum timp ca să aruncaţi un ochi pe trecutul sau prezentul celor care sunt prezentaţi ca fiind oamenii lui Dragnea în târg, dar iote că noi am găsit oleacă de vreme şi, din ce-am aflat, ne-am pus deja mâinile-n cap când am văzut cam ce se prezintă pe piaţă, de către unii, ca fiind alternativa post-pandemică pentru votanţii PSD. 

Caricatura zilei

Mall

Editia PDF

Bancul zilei

Cercetatorii ardeleni au descoperit ca oricâta mâncare le-ai da musafirilor, tot se îmbata.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Ar trebui închise școlile dacă se trece de 6 la mie?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.