Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Chirica, despre explozia demografică de la Iaşi: S-a redus ecartul faţă de Cluj

GALERIE
chirica
  • chirica
- +

În ultimii 3 ani, populația Iașului a crescut cu circa 10%, respectiv 40.000 de locuitori, a declarat pentru HotNews.ro Mihai Chirica, primarul orașului. Față de recensământul din 2011, populația orașului a crescut cu circa 60.000 de locuitori, asta doar cetățenii cu buletin de Iași.

Astfel, orașul a ajuns pe locul doi, ca număr de locuitori, după București, devansând Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța. Creșterea se datorează românilor plecați la muncă și care s-au întors acasă, cetățenilor din Republica Moldova care au venit în Iași, nu mai puțin de 25.000 în ultimii ani, dar și oamenilor care au plecat din alte orașe din România și s-au stabilit în Iași.

"A fost o creștere de aproximativ 40.000 de locuitori. Pe ultimele statistici ne-am dus pe locul doi, după București. A crescut și ecartul față de alte municipii mari, cum ar fi Cluj, Timișoara, Constanța, Pitești, cu care suntem într-o permanentă competiție privind numărul de locuitori, astfel că suntem la o distanță de 26.000-27.000 de locuitori față de următorul competitor. Dacă socotim că în 2011, la ultimul recensământ, populația orașului era de 316.000 locuitori, în 2018 s-au declarat 375.000 de locuitori. Cifra nu îi include pe cei care nu au domiciliul declarat. Permanent în Iași sunt undeva la 400.000 de locuitori, fără studenți, aproximativ 60.000. Deci avem 460.000 de oameni legați de viața acestui oraș”, a declarat primarul Iașiului, Mihai Chirica.

Creșterea se datorează românilor plecați la muncă în străinătate și care s-au întors acasă, dar și celor care au plecat din alte orașe din România și s-au stabilit în Iași pentru un trai mai bun.

”Sunt cei absorbiți din județele învecinate: Botoșani, Vaslui, chiar și Bacău. Noi am fost oraș magnet, așa cum a zis și Banca Mondială anul trecut, atragem mare parte din investiții și populație. S-au retras foarte mulți și din cei care au migrat spre alte regiuni ale României, spre Banat și Ardeal. O mare parte din populația nou-venită s-a întors din diaspora. Țara care repatriază cel mai mult în momentul de față este Marea-Britanie, ceea ce este foarte bine fiindcă avem oameni foarte valoroși acolo. A doua țară care repatriază este Italia, deoarece a intrat în recesiune economică și oferă niște salarii asemănătoare cu ce poți câștiga în România. Salariul mediu în România pentru un meseriaș de calitate este cam 1000 de euro net. 1.000 de euro pe care poți să-i dai familiei stând lângă copiii tăi, lângă soția ta. Dacă te duci să muncești în Italia, Spania, Marea Britanie, nu te întorci cu 1000 de euro la familie în fiecare lună, fiindcă ai acolo alte cheltuieli, nu stai cu familia, motiv pentru care le recomand celor plecați să se întoarcă, să testeze măcar ce se întâmplă în România”, e explicat Chirica.

O pondere importantă o reprezintă și cetățenii din Republica Moldova care s-au stabilit la Iași.

”Mai avem 25.000 de cetățeni ai Republicii Moldova rezidenți în Iași. Și nu mai ascund faptul că ei investesc foarte mult, construiesc locuințe, le vând direct în Republica Moldova, în marea lor majoritate și-au cumpărat case în municipiul Iași. Unele sunt locuite, altele sunt ca o rezervă bancabilă. Este adevărat că nu toți dintre cei care au cetățenie românească muncesc aici și trăiesc aici. Mulți dintre ei au profitat de acest lucru și au plecat spre Europa de Vest, ceea ce nu este neapărat rău, pentru că se întorc acasă cu o nouă configurație mentală, în ceea ce privește diferența dintre Rusia și Europa de Vest”, a mai spus primarul.

Creșterea demografică a avut efecte pozitive, au crescut salariile, bugetele pentru investiții, dar și efecte negative, blocajele în trafic fiind din ce în ce mai dese, aerul mai poluat.

”Beneficiile sunt legate de faptul că creșterea economică atrage și un volum de investiții mai mare din partea mediului privat, dar și din mediul public, fiindcă am avut la dispoziție un buget din ce în ce mai mare, an de an, și ne-a ajutat să demarăm proiecte de investiții, care încep să se vadă. Acest lucru se vede și în alți indicatori, creșterea numărului de salariați și numărul de aparamente vândute. Anul trecut am avut circa 5000 de apartamente vândute, ceea ce a însemnat o creștere ca pe vremea de dinainte de 1989. Au crescut salariile medii nete, suntem pe locul 3 , dar ecartul s-a micșorat destul de mult între noi, Cluj și București. Ordinea este Bucureștiul, cu circa 3.800 lei salariul mediu/net/lună, urmat de Cluj 3200 lei, după care venim noi cu aproape 2.980 lei, apoi restul. Orice creștere de populație vine și cu avatarul ei, densitatea provoacă poluare, număr crescut de mașini. Iașul are înmatriculate în momentul de față ca și vehicule plătitoare de impozite, 116.700 de vehicule. Ca să facem o comparație, în 1989, imediat după revoluție, erau circa 12.000 de vehicule”, a explicat primarul orașului.

Citeşte continuarea pe hotnews.ro.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri