Vila de 250.000 € pentru Chirica jr - Zece puncte care-l acuză și doar patru care l-ar justifica pe primar
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 16.06.2021

Vila de 250.000 € pentru Chirica jr - Zece puncte care-l acuză și doar patru care l-ar justifica pe primar

GALERIE
chirica2dd
  • chirica2dd
- +

Într-o încercare tensionată de a gestiona situaţia dezastruoasă de imagine în care l-au adus ultimele evenimente, primarul, consiliat de aparatul de imagine din Primărie, a ţinut să răspundă întrebărilor lansate public de Ziarul de Iaşi. Răspunsurile le găsiți detaliat în articolele alăturate intitulate: 

Răspunsurile lui Mihai Chirica la cele 11 întrebări adresate de Ziarul de Iaşi

100.000 de euro pentru mama primarului Chirica de la un afacerist servit de acesta

Botez de 125.000 de euro: „Dezvoltatorii imobiliari care au venit la botez au fost invitaţii naşilor“, 

Ştiam de achiziţia proprietăţii de la Frasin. A fost o pistă falsă

 

Dezvăluirile apărute în presă legate de averea primarului Mihai Chirica, mai ales despre achiziționarea unei proprietăți de 250.000 de euro pe numele copilului de numai 11 luni (VEZI AICI), au stârnit o furtună de comentarii, cele mai multe fiind împotriva sa. În cadrul discuțiilor purtate ieri cu reporterii Ziarului de Iași, Chirica a încercat să repare ceva din imaginea făcută țăndări prin asocierea numelui său cu tacticile mafiei imobilare. Pentru a urmări ușor ce se întâmplă brusc în jurul lui Chirica, am concentrat situația sa pe două categorii - ACUZARE și APĂRARE , pe care le puteți citi în rândurile de mai jos:
 
ACUZAREA
 
1. A trece bunurile proprii pe alte persoane, pentru a le feri de eventuale abuzuri ale unor instituţii de stat, este o practică neortodoxă. Un politician care şi-a cultivat imaginea de justiţiar trebuie, la rândul său, să aibă încredere în Justiţie. Dacă Justiţia găseşte pe cineva vinovat, trebuie să aibă posibilitatea să recupereze prejudiciul. 
 
2. Copiii sunt averea oricărei familii. De aceea, părinţii nu trebuie să-i expună, minori fiind, unor influenţe negative ale acţiunilor lor. Trecerea averii pe numele copiilor nu înseamnă neapărat grijă faţă de ei, mai ales dacă sunt minori. Ce i-ar putea spune, peste ani, copilului său, dacă acesta i-ar spune că la şcoală colegii îl strigă „baronul - bebeluş“?
 
3. Trecerea bunurilor pe numele copiilor înseamnă nu numai ferirea lor de „mâna lungă“ a presupuselor instituţii abuzive, ci şi ascunderea lor de ochii celor care îl votează.
 
4. Dacă în ceea ce priveşte averea sa apelează la tertipuri, câtă încredere mai poate furniza electoratului că este onest în ceea ce spune?
 
5. Decizia judecătorească prin care vila de pe Tudor Neculai aparţine copiilor consfinţeşte voinţa sa la sfârşitul celei de-a doua căsătorii, nu i-a fost impusă de judecători.
 
6. Nu poţi da vina pe naşi că i-au adus pe investitorii imobiliari la botez. Este datoria unei persoane publice să-şi pregătească cu atenţie acest eveniment. La „Zilele Iaşului“, de exemplu, eveniment organizat de Primărie, lista de invitaţi este draconic alcătuită, în condiţiile în care este un eveniment public. Cu atât mai mult trebuie să fie la unul privat.
 
7. Impresia lăsată de declaraţiile sale anti - Dragnea a fost că îi dezaprobă comportamentul atât politic, cât şi adiacent, cum ar fi relaţia cu Tel Drum, cazul Belina etc. Să înţelegem doar că a avut numai divergenţe de putere cu fostul lider PSD? Este ciudat să nu te intereseze uriaşa avere a unui lider cu care te cerţi, dar să răscoleşti toată casa unui jurnalist care scrie critic de tine şi să ceri evacuarea sa din locuinţă (cazul Gabriel Gachi - Reporteris).
 
8. În cazul vilei de la Frasin, pare că el ştie mai multe decât proprietarul acesteia, fratele său.
 
9. Răspunsul la întrebarea dacă mai sunt alte proprietăţi pe numele copiilor nu este clar şi pare, pe alocuri, o eschivă.
 
10. Dacă este atât de sensibil la subiectul mamei, nu ar fi fost mai bine să nu o implice în acest scandal? Mama Domniei sale a suferit, poate, un disconfort, dar atâtea mii de mame din Iaşi vor să ştie dacă banii pe care îi iau de la copii, şi-i plătesc sub formă de taxe şi impozite, sunt cheltuiţi corect.
11. Subiectul Neagra Şarului rămâne deschis.
 
APĂRAREA
 
1. Chiar dacă trecerea averii pe numele copiilor poate fi considerată în unele cazuri imorală şi poate ascunde, în principiu, chestiuni ciudate, este legală. Până acum nu au fost opinii contrare ale experţilor juridici.
 
2. Declaraţiile de avere, chiar dacă inconsistente în ceea ce priveşte termenele de completare, par a fi făcute în concordanţă cu cerinţele legale. Agenţia Naţională de Integritate a demarat un control în acest sens.
 
3. Este dispus, conform propriilor declaraţii, la orice control al instituţiilor statului, chiar dacă, anterior, a invocat schimbarea destinaţiei averii ca o măsură de protecţie faţă de acestea.
 
4. Averea lăsată copiilor pare a fi, fără îndoială, şi spre folosul acestora.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Joe Biden întâlneşte lumea

Lucian DÎRDALA

Joe Biden întâlneşte lumea

Lipseşte, deocamdată, o întâlnire la vârf cu liderul chinez, dar probabil că în viitor se va discuta despre un moment şi un cadru adecvat de desfăşurare. În orice caz, patru din cinci înseamnă destul de mult.

Filmuletul zilei

opinii

Metastazele democraţiei

Florin CÎNTIC

Metastazele democraţiei

Una dintre marile enigme ale corpului uman e mecanismul prin care celulele vii se dau peste cap şi în loc să genereze în continuare viaţă încep să se adune în tumori maligne care duc la distrugerea completă a organismului. Acest proces ciudat poartă numele de cancer.

Generaţii... generaţii...

Radu PĂRPĂUȚĂ

Generaţii... generaţii...

Fac parte din generaţia care simţea fiori când în liceu, din întâmplare, puneam mâna pe clanţă odată cu o colegă de clasă; o generaţie care era scoasă la tablă şi nu se simţea umilită - dimpotrivă, scria cu mândrie în faţa clasei; generaţia care nu mergea cu maşina la şcoală (nu că ar fi un defect mersul cu maşina la şcoală), ci îngrămădit în autobuzul de navetişti; o generaţie care scria jurnale în secret pe care le împărtăşea numai celor mai buni prieteni şi prietene, căci se cultivau prieteniile pe atunci, prietenii care aveau să ţină o viaţă, transformate în ceva aşa frumos şi greu de descris; o generaţie care se ruşina să stea pe scaun în autobuz când un adult era în picioare; o generaţie care învăţa singură, părinţii nu se pricepeau la chimie şi fizică, iar bani pentru meditaţii nu prea erau; o generaţie crescută cu frica de părinţi, care frică cu anii s-a transformat în respect şi iubire - la fel şi cu profesorii (nu că acum tinerii nu şi-ar iubi părinţii, poate şi profesorii).

Orchestratorul

Alex VASILIU

Orchestratorul

Astăzi mă voi referi doar la orchestrator pentru că el a fost, a rămas, în multe cazuri, al doilea autor al unei piese, ori lucrări muzicale mai ample. Uneori, chiar cel mai important. Dacă este să ne gândim mai întâi la genul muzicii aşa-zis uşoare, orchestratorul a făcut minuni. Sigur, depinde şi de cine ascultă. Dacă melodia solistului vocal este frumoasă, uşor de reţinut, lirică sau în tempo (ritm) mişcat, unii dau puţină atenţie comentariului orchestral, aproape că nici nu-l observă.

pulspulspuls

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iaca de ce a intrat dihonia între Mihăiţă şi cel mai bun amic de şpriţuri al acestuia!

Iote că vrem să fugim unde om vedea cu ochii după alt subiecţel în afară de ăsta cu dosare penale pentru aleşii locali, dar numai nu reuşim, of, of, căci iar apare ceva nou, neştiut până acuma. 

Caricatura zilei

Bloc la cimitir

Editia PDF

Bancul zilei

De acum, la internarea în spital pacientii sunt obligati sa aiba: extinctor, trusa de prim ajutor si lanterna (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.