Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Primarul Iaşului, acuzat de liderul PSD Liviu Dragnea că ar fi agent secret, neagă totul, dar lasă să se întrevadă o posibilitate ambiguă:

Chirica răspunde ambiguu. Dragnea îl acuză din nou că lucrează pentru SIE

GALERIE
chirica
  • chirica
- +

Primarul Mihai Chirica a dat din nou asigurări, ieri, că nu este agent al Serviciului de Informaţii Externe (SIE). Reacţia acestuia vine după ce liderul PSD, Liviu Dragnea, într-o discuţie privată cu alţi şefi din partid, l-a catalogat pe Chirica drept „agent SIE“.

În schimb, primarul Iaşului a ţinut să laude activitatea serviciilor de informaţii şi, în acelaşi timp, a apreciat că există „o încercare total greşită de a pune într-o lumină proas­tă instituţii ale statului“.

„Oricare cetăţean al României care îşi iubeşte ţara ar fi încununat de onoare dacă ar putea să facă ceva pentru ţara lui. Că face parte din SIE, cu atât mai mult. Eu, în momentul de faţă, am un singur pact: pactul cu ieşenii, pe care l-am semnat aproape în alb, urmând să-mi duc misiunea până la capăt aici. Eu îmi iubesc oraşul şi ţara, iar de la aceste două premise plec în orice demers pe care îl fac. Dacă cineva poate să înţeleagă acest lucru, este bine, dacă nu, este mai puţin relevant“, a declarat primarul Mihai Chirica.

El a precizat că este „angajatul acestui oraş, doar al acestui oraş“.

„Serviciile române de informaţii, indiferent unde sunt ele, sunt instituţii ale statului care trebuie respectate, pentru că de ele depinde siguranţa noastră. Faptul că la noi nu sar bombe pe stradă, faptul că la noi nu umblă descre­ieraţi cu cuţite tăind gâtul la tre­cători, la turişti, se datorează şi acestor servicii de informaţii care stau şi veghează la siguranţa Ro­mâniei şi a cetăţenilor“, a mai spus primarul Chirica.

Ziariştii de investigaţie de la RISE Project au prezentat, săptămâna trecută, discuţiile pe care liderii PSD le aveau, pe platforma Whatsapp, în timpul protestelor împotriva OUG 13/2017. Conform sursei citate, Drag­nea le-a cerut celorlalţi lideri PSD să nu-l atragă pe Mihai Chirica în planurile PSD de a contracara ma­nifestaţiile, şi l-a catalogat pe primarul Iaşului drept „agent SIE“.

De remarcat că această poziţionare a lui Dragnea s-a petrecut pe 31 ianuarie, înainte ca Mihai Chirica să iasă pu­blic să ceară abrogarea OUG 13, pe 2 februarie.

Însă Liviu Dragnea a afirmat din nou marți seara, conform HotNews, că primarul Mihai Chirica este membru al unui serviciu de informații secrete.

„În ceea ce îl privește pe Chirica, am spus în glumă, dar a fost o glumă serioasă“, a precizat Dragnea.

Întrebat pe ce se bazează când spune acest lucru, Liviu Dragnea a replicat: „Asta, îmi cer scuze, nu pot să o spun“.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri