Cinci concerte de Crăciun vor avea loc în această săptămână la Palatul Culturii, în cadrul Christmas Festival. În perioada 8-15 decembrie, Holul de Onoare al instituției va găzdui, în fiecare seară de la ora 19.00, concerte tematice.
Seria evenimentelor va fi deschisă pe 8 decembrie cu recitalul Corului Aletheia, coordonat de dirijorul Dorina Comănescu. Concertul „Vis de Crăciun” propune o incursiune în atmosfera tradițională a iernii românești, printr-o selecție de colinde autentice.
Pe 9 decembrie, publicul este invitat la „Ora Magică la Palat”, un concert vocal-instrumental susținut de artiștii Maria Tovba, Andrei Yvan, Aurelian Holera (pian), Eugen Toboș (chitară solo), John Mantucci (chitară bass) și Lucian Maxim (percuție). Programul include piese de pe albumul lansat în preajma Crăciunului 2011, un proiect creat integral de Andrei Yvan alături de tatăl său, Ion Mîță.
Ziua de 10 decembrie aduce pe scenă Corala Universitas, sub conducerea dirijorului Florin David, cu concertul „Clinchet de colind pe seară”. Publicul va asculta un repertoriu variat, cuprinzând atât colinde românești, cât și internaționale. Evenimentul este realizat cu sprijinul coordonatoarei Gabriela Enășescu și al lect. univ. dr. pr. Ionuț-Gabriel Nastasă.

Programul continuă pe 11 decembrie cu Corul VIVENTI, pregătit de același dirijor, Florin David. Sub titlul „Iată, Crăciunul vine!”, concertul reunește lucrări din tradiția locală și compoziții cunoscute din repertoriul internațional de iarnă.
Festivalul se încheie pe 15 decembrie cu evenimentul „An American Christmas with NOVUM Male Ensemble”. Cei opt membri ai ansamblului vocal bărbătesc NOVUM vor aduce în fața publicului sonoritățile specifice Crăciunului american, într-un concert ce promite energie și rafinament.
Biletele sunt disponibile la prețul de 50 de lei și pot fi achiziționate de la casieria Ateneului, de la tonomatele amplasate în instituție și la Sala Unirii, precum și online.
Publicitate și alte recomandări video